Poftim cultură! Cine bagă păcănele în Casa Tineretului din Mangalia?

0
1562

Sursa foto facebook.

REPLICA: Doi consilierii locali din Mangalia “şi-au pus poalele în cap” pe Facebook, inflamând totodată şi cetăţenii din municipiu! Totul a pornit de la Casa Tineretului din sudul litoralului, în incinta căreia ar urma să funcţioneze şi un bar cu… păcănele. Adică, poftim cultură! Interesant este că cetăţenii nu cunosc cu exactitate în subordinea cărei instituţii funcţionează Casa Tineretului, iar cei doi consilieri nu au reuşit să lămurească opinia publică, la fel cum oamenii nu cunosc nici detaliile legate de emiterea avizelor de funcţionare a crâşmelor.

Una peste alta, cazul de faţă seamănă cu cel al Casei de Cultură de la Constanţa, unde, la un moment dat, a funcţionat un club de manele. Motivul: spaţiul închiriat pentru clubul de manele aducea bani la visteria Casei de Cultură.

La fel, şi la Mangalia se presupune că păcănelele ar aduce bani la bugetul Centrului de Tineret, însă cum spiritele s-au încins chiar înainte ca barul să devină realitate, există şanse ca patronul interesat de investiţie să renunţe.

„Am fost absolut șocat să aflu că la Casa Tineretului administrată de o fundație obscură denumită ironic “pentru tineret”, se va deschide o sală de jocuri. Văzusem zilele trecute lucrări de renovare și am crezut că se apucă să facă ceva pentru tineret, așa cum le e numele. Și au făcut. Nu voi discuta de ipocrizia unora care țipă hoții, iar apoi prin interpuși se asociază acolo. Nu le urez decât spor la vândut salate clienților de la păcănele și ca viitorul Food Revolution Day să aibă la fel de mult succes acolo, cum a avut în anii precedenți”, a comentat consilierul PNL Lucian Nichita.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Afirmaţia acestuia a încins spiritele instantaneu, fiind acuzat că este consilier al primarului PNL Cristian Radu şi că primăria este cea care îşi dă acordul pentru înfiinţarea unui astfel de local. Contrele au curs de o parte şi de alta, uitându-se că, între timp, tinerii din PNL au sesizat inclusiv Prefectura judeţului Constanţa cu privire la activitatea Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Constanţa, adică cea care gestionează, prin intermediul unui SRL (din câte se pare), şi Casa Tineretului din Mangalia.

Este o adevărată “încâlceală” pe care autorităţile ar trebui să o lămurească rapid, pentru ca centrul să reinte în normalitate. Conform unor informaţii, SRL-ul care gestionează Casa Tineretului ar fi SC Building Administration SRL. Situaţia este însă incertă, din datele oficiale rezultând că SRL-ul era condus până în 2014 de de Mâtâcă Valeriu. În 2014, SRL-ul s-a “transformat” în Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa, reprezentată de Carmen Mâtâcă.

Vom reveni.

Alexandra CUCU, replicaonline.ro, Miercuri, 14 iunie 2017.

Vezi și:

http://www.replicaonline.ro/ftc-solicita-public-ctr-sa-spuna-cati-bani-a-primit-de-la-fundatiile-pentru-tineret-320895/


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply