Societatea Polaris a derulat, astăzi, o primă acţiune de dezinsecţie aeriană în Mangalia și stațiuni

0
1183

Societatea Polaris, care tocmai a finalizat Campania voluntară de ecologizare intitulată „Curăţăm Mangalia Noastră”, a derulat, astăzi, prima etapă a acţiunii de dezinsecţie aeriană.

Potrivit directorului Polaris Mangalia, ing. Florin Jianu, „Acţiunea, care s-a desfăşurat cu ajutorul Aeroportului Tuzla, ce ne-a pus la dispoziţie un avion, are ca scop înlăturarea insectelor de disconfort şi a dăunătorilor, de la muşte şi ţânţari, până la purici şi căpuşe. Primul zbor în care au fost împrăştiate substanţele a fost la ora 7.00, iar cel de al doilea după ora 9.00, până la ora 10.00.

Aceasta a fost prima etapă a acţiunii, urmând ca cea de a doua să se realizeze după data de 20 iunie. Substanţa folosită pentru dezinsecţie se numeşte K’OTHRINE PROFI EC 250 şi este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti.

Societatea noastră a anunţat Primăria cu 2 zile înainte, cu privire la organizarea acestei acţiuni în vederea luării măsurilor care se impun pentru informarea apicultorilor şi sericultorilor de pe raza municipiului şi staţiunilor, precum şi a circumscripţiilor sanitar-veterinare, pentru luarea măsurilor necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase, în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public”.

sursa: Editia-de-Sud-Pagina-Oficiala, Joi, 8 iunie 2017.


 

Publicitate

piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele