FONDURI NERAMBURSABILE PENTRU SPORT ŞI CULTURĂ, de la Consiliul Județean Constanța!

0
1046

Unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinței ordinare a Consiliului Județean Constanța din data de 28 aprilie îl reprezintă adoptarea Programului anual de finanțări nerambursabile alocate pentru activități non profit de interes general potrivit Legii 350/2005 şi a Ghidului solicitantului pentru domeniile cultură şi sport.
Cu alte cuvinte, Consiliul Județean îşi propune să susțină, cu finanțare din fonduri publice ale județului, proiectele şi programele sportive ale asociațiilor pe ramură, precum şi acțiuni sau programe culturale de interes general.

Suma alocată sprijinirii activităților sportive este de 3.000.000 lei, iar la cultură avem disponibili 5.000.000 lei. Astfel, dorim să încurajăm practicarea sportului de performanță şi a programului “Sportul pentru toți”, dar şi să stimulăm participarea locuitorilor județului la viața culturală, prin diversificarea ofertei.

Atribuirea se va face pe bază de selecție de oferte şi va avea mai multe sesiuni de selecție, prima începând în 30 de zile de la adoptarea acestui proiect.

Ghidul solicitantului îl puteți găsi pe site-ul Consiliului Județean Constanța (secțiunea “Proiecte şedință CJ – proiect nr 10).

Bogdan Bola, consilier judetean PNL Constanta.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply