UPDATE În 2017, poți primi fonduri de până la un milion de euro pentru pensiuni și căsuțe turistice

0
1031

Pentru înființarea unor căsuțe sau pensiuni turistice, în anul 2017 există cinci programe care acordă finanțare nerambursabilă, disponibile atât pentru mediul rural, cât și pentru mediul urban. Ajutorul nerambursabil ajunge la un milion de euro, însă sunt și finanțări pentru care nu se solicită o contribuție proprie.

Programele de finanțare aflate în derulare în prezent, dar și cele anunțate pentru perioada următoare, permit înființarea unor pensiuni sau căsuțe turistice sau agroturistice, indiferent de viitorul amplasament al afacerii (rural sau urban).

Aceste programe de finanțare nu sunt, însă, destinate exclusiv investițiilor în domeniul turistic, fiind acceptate solicitări de finanțare pentru domenii de activitate dintre cele mai diverse. Cu alte cuvinte, întreprinzătorii care vor dori să obțină finanțare pentru o pensiune (agro)turistică sau alte structuri de primire turistică vor intra în concurență cu cei care doresc să înființeze sau să modernizeze fabrici, cabinete medicale, activități de IT, activități de prestări servicii etc.

Pensiunea turistică este “o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 15 camere, totalizând maximum 40 locuri, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii de pregătire şi de servire a mesei”, conform Ordinului Autorității Naționale pentru Turism (ANT) nr. 65/2013, ce stabilește regulile de clasificare a structurilor de primire turistică.

Conform aceluiași ordin, pensiunea agroturistică este “o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la opt camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi posibilitatea participării la activităţi gospodăreşti sau meşteşugăreşti”. Ordinul ANT nr. 65/2013 reglementează, printre altele, următoarele aspecte:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

atât pensiunile turistice, cât și cele agroturistice pot avea între una și cinci margarete, în funcție de suprafețele și dotarea camerelor, dar și alte criterii menționate în ordin;
amplasarea pensiunii turistice și agroturistice din mediul rural trebuie realizată pe un teren de cel puţin 1.000 mp (suprafaţa construită + suprafaţa terenului din jurul construcţiei).

Poți primi bani nerambusabili și pentru alte structuri de primire turistică

Vezi mai mult pe avocatnet.ro, 26.04.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply