Istoricul Gheorghe Dumitraşcu, aşa cum l-am cunoscut

0
181
Booking.com

Pe Ghe­or­ghe Dumi­tra­ş­cu îl şti­am de la tele­vi­zor şi din zia­re­le ani­lor 90. Îl şti­am, deşi mai corect ar fi să spun că aveam o groa­ză de pre­con­ce­pţii des­pre domnia sa, din peri­oa­da în care par­ti­ci­pa­sem, prin 1994–1995, la mitin­gu­ri­le ASUB împo­tri­va PDSR. Când eşti tânăr, nu vezi copa­cii de pădu­re. În mod reflex, gân­deam că cine­va din PDSR nu poa­te fi decât un retro­grad, un con­ser­va­tor, un comu­nist.

Târ­ziu, în pri­mă­va­ra târ­zie a anu­lui 2014, aveam să-l întâl­nesc, în car­ne şi oase, în biro­ul lui Vir­gil Coman de la Arhi­ve­le Naţio­na­le. Abia ieşi­se de sub tipar „Colum­bia-spec­ta­co­lul morţii”. Dădu­sem o fugă să-i duc un exem­plar, cald, lui Vir­gil Coman, în biro­ul lui din clă­di­rea care adă­pos­ti­se, în anii 50, cen­trul de coor­do­na­re a colo­ni­i­lor de mun­că forţa­tă de la Cana­lul Morţii. Aco­lo, în biro­ul în care mi-i ima­gi­na­sem de mul­te ori pe Efti­mie Cozmici şi pe Augus­tin Albon (făceam exer­ci­ţi­ul ăsta împre­u­nă cu Dori­an Hapur­nea), aco­lo erau acum Vir­gil Coman şi pro­fe­so­rul Dumi­tra­ş­cu. I-am întins mâna şi m-am pre­zen­tat.

- „Ghi­ţă Dumi­tra­ş­cu” – mi-a răs­puns fos­tul sena­tor, după care s-a scu­zat că nu se poa­te ridi­ca şi m-a poftit să mă aşez pe celă­lalt sca­un liber din faţa biro­u­lui ocu­pat de Vir­gil Coman. M-a sur­prins sim­pli­ta­tea, modes­tia şi fami­li­a­ri­ta­tea lui. Cred că am dis­cu­tat o jumă­ta­te de oră. Îl inte­re­sa cât am sur­prins din pro­ce­sul sabo­to­ri­lor, dacă am citit car­tea Doi­nei Jela, dacă am găsit lis­ta vic­ti­me­lor de la Cer­na­vo­dă, dacă am fost la arhi­ve, la Bucu­reşti… Niş­te ochi mari, neo­bo­si­ţi şi înse­ta­ţi de lumi­nă con­tras­tau cu mâi­ni­le care-i tre­mu­rau, cu tru­pul isto­vit, cu vocea plă­pân­dă.

În 2015, am publi­cat împre­u­nă cu Sorin Coles­niuc „O isto­rie a ora­şu­lui Cer­na­vo­dă”. Pro­fe­so­rul Dumi­tra­ş­cu a accep­tat să par­ti­ci­pe la lan­sa­re şi să ne pre­zin­te car­tea. Mi-a reve­nit sar­ci­na să-l iau de aca­să. În drum spre Cer­na­vo­dă, am tot dis­cu­tat. Era nedu­me­rit de ce scri­se­sem aco­lo des­pre ane­xa­rea Dobro­gei la sta­tul român, de ce nu folo­si­sem cuvân­tul uni­re. I-am expli­cat că am folo­sit ter­mi­no­lo­gia folo­si­tă chiar în docu­men­te­le vre­mii. Dar îi plă­cea car­tea. Îi plă­ceau inter­ti­tlu­ri­le. Îi plă­cea abor­da­rea.

După lan­sa­re, am accep­tat invi­ta­ţia pri­ma­ru­lui de atunci din Cer­na­vo­dă, Ghe­or­ghe Hân­să, de a mer­ge la masă. Cred că eram în jur de zece per­soa­ne. Pro­fe­so­rul Dumi­tra­ş­cu s-a aşe­zat în capul mesei. A coman­dat o ciu­dă­ţe­nie, nu mai ştiu cum se numea, dar erau niş­te feliu­ţe cru­de de somon, cu ceva con­di­men­te. O doam­nă care era la toa­le­tă în timp ce pro­fe­so­rul coman­da­se, când a reve­nit la masă a decla­rat solemn că vrea să mănân­ce ce mănân­că şi dom‘ pro­fe­sor. „Sigur?! – a între­bat el, mus­tă­cind. „Sigur” – a răs­puns doam­na cre­zând că-l fla­tea­ză. Admi­ra­toa­rea pro­fe­so­ru­lui s-a hră­nit mai mult cu poveş­ti­le savu­roa­se pe care ni le-a spus aces­ta în tim­pul mesei.

În drum spre Con­stanţa, mi-a vor­bit des­pre şcoa­la româ­neas­că de la Silis­tra, des­pre învă­ţă­to­rul Cos­ta­che Petres­cu, des­pre fami­lia Chi­reş­ti­lor, des­pre Nisi­pa­ri­ul său natal şi des­pre liva­da din Valu. La un moment dat a aţi­pit.
Aşa l-am cunos­cut. Somn lin, dom­nu­le pro­fe­sor! Con­do­leanţe, Lavi­nia Dumi­traș­cu! Con­do­leanţe, Con­stanţa!

Adri­an Car­les­cu, 18.01.2017.


 

piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele