Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian a participat, luni, 16 ianuarie, la ceremonia militară dedicată împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Divizionului 150 Rachete Navale, desfăşurată în Portul Militar Mangalia.
La festivităţi au mai fost prezenţi, alături de personalul unităţii comandate de comandorul Bogdan Dumitrescu, contraamiralul de flotilă dr. Constantin Ciorobea, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Daniel Căpăţînă, comandantul Flotei, comandorul Victor Guidea, directorul Statului Major al Forţelor Navale, comandanţi de unităţi şi mari unităţi din Forţele Navale, foşti rachetişti navali din Divizioanele 133 Vedete Purtătoare de Rachete, 150 Rachete Navale şi 508 Rachete de Coastă.
După ceremonialul religios oficiat de un sobor de preoţi militari şi civili şi alocuţiuniunile oficialităţilor a avut loc conferirea de embleme, plachete, medalii şi diplome aniversare.
În semn de apreciere a activităţii desfăşurate de Divizionul 150 Rachete Navale în cei 25 de ani de activitate, precum şi în semn de apreciere a activităţii desfăşurate de comandorul Bogdan Dumitrescu, comandantul Divizionului 150 Rachete Navale din Mangalia, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu a conferit „Emblema de Onoare a Forţelor Navale”, atât unităţii aniversate cât şi comandantului acesteia.
Primarul Radu Cristian, a oferit, la rândul său, comandantului Divizionului, o medalie aniversară. Totodată, edilul i-a felicitat pe cei prezenţi, ocazie cu care le-a transmis că au toată susţinerea administraţiei publice locale în activităţile specifice. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea efectivelor unităţii şi vizitarea navelor purtătoare de rachete.
La data de 1 ianuarie 1992, prin ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M07663/ 18.12.1991, a luat fiinţă Divizionul 150 Vedete Purtătoare de Rachete, având în compunere 3 vedete purtătoare de rachete „Zborul” (188), „Pescăruşul” (189) şi „Lăstunul” (190). Ulterior pe data de 22.12.1992 a intrat în dotarea unităţii şi cazarma plutitoare „Olăneşti” în baza ordinului Comandantului Marinei Militare nr. 13/22.12.1992.
În urma amplului proces de restructurare a Armatei Române, unitatea a suferit mai multe restructurări şi reorganizări succesive, ajungând astăzi ca Divizionul 150 Rachete Navale să fie compus din N.P.R. 188 „Zborul”, N.P.R. 189 „Pescăruşul”, N.P.R. 190 „Lăstunul”, Secţia Rachete Navale (cu 4 Detaşamente mobile de lansare), Compania 585 Apărare C.B.R.N şi Cazarma plutitoare „Olăneşti.
De-a lungul existenţei sale, navele şi instalaţiile mobile de lansare ale Divizionului 150 Rachete Navale au executat misiuni specifice de foc în poligonul Capul Midia, au participat la operaţiuni de căutare şi salvare; protecţia zonei economice exclusive; la operaţiuni de menţinere a păcii şi ajutor umanitar, aducând astfel o contribuţie substanţială menţinerii şi creşterii capacităţii de răspuns a Forţelor Navale în zona de responsabilitate.
Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia.
Mangalia News, 16.01.2017.
De ce nu a aparut aceasta aniversare macar ca o mica stire pe site-ul SMFN (navy.ro)?????
Divizionul rachete navale este totusi o unitate cu greutate in Fortele navale.