Lebedele Mangaliei: Le admirăm, le iubim şi vrem să le protejăm, dar haideţi să o facem corect şi responsabil!

0
1771

Graţioase, zeiţe tăcute ale ţărmului de mare, purtându-şi cu eleganţă şi demnitate puritatea, aproape au devenit un simbol al Mangaliei. La început în număr mic, pe parcursul a mai bine de 10 ani populaţia de lebede mangaliote a devenit una chiar numeroasă. Atrase de izvoarele minerale mezotermale ale lacului dintre Saturn şi Venus, şi-au făcut din acest loc un palat şi din tot ţărmul mării, un regat.

Prezenţa lor a devenit o atracţie nu doar pentru turişti, ci şi pentru localnici, care vin zilnic să le vadă şi să le fotografieze. Elegante şi maiestuoase, ca nişte adevărate dive, conştientizându-şi frumuseţea, stau la pozat mândre, aşteptând blânde şi cuminţi nu doar sfârşitul şedinţelor foto, dar şi încă ceva. Aşteaptă să fie hrănite.

Mai cu o pâine, mai cu un pachet de biscuiţi, mai cu o pungă de pufuleţi, mulţi dintre noi ne-am făcut un obicei din a merge periodic şi a le hrăni, gândindu-ne cu bucurie că le facem un bine, mulţumindu-le astfel pentru frumuseţea lor.

Totuşi, este ceva ce nu ştim, iar binele pe care credem că îl facem este posibil să se transforme în ceva rău pentru ele. Lebedele sunt păsări acvatice, ierbivore, hrana lor fiind constituită, în cea mai mare parte, din alge, ierburi, rădăcini, uneori chiar şi din vieţuitoare mici aflate în apa mării.

Pâinea şi, în general, produsele de panificaţie, carbohidraţii şi drojdia pe care acestea le conţin fiindu-le dăunătoare, nu reprezintă absolut deloc o alternativă nutriţională, riscând a le îmbolnăvi. Este mult mai facil să luăm de acasă pâinea rămasă, pentru a le-o oferi, dar nu ne gândim că simpatia pentru ele, atunci când ne-o manifestăm nechibzuit, le poate îmbolnăvi şi chiar ucide.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cu un efort minimal, înainte de a merge să le hrănim şi să ne bucurăm de frumuseţea lor, putem să achiziţionăm de la piață sau de la orice magazin alimentar, Mangalia având din belşug aşa ceva, varză, salată, morcovi, sau boabe de grâu şi porumb.

Le admirăm, le iubim şi vrem să le protejăm, dar haideţi să o facem corect şi responsabil!

(Aceste rânduri sunt scrise la recomandarea unui foarte bun biolog de la Delfinariul din Constanţa, în vederea conştientizării oamenilor hrănitori de lebede).

Foto: Valerian Şarînga (Virmajuuri).

Video: Mangalia.TV.


Mangalia News, Vineri, 13.01.2017.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply