Nava de comandament “EGRETA”.
ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA IN ANII MARILOR REALIZĂRI – Episodul 9
ISTORIA NAVEI “EGRETA”
[Fragmente din volumul “CREȘTEREA ȘI DESCREȘTEREA ȘANTIERULUI NAVAL MANGALIA (UM 02029)”, documentar aflat ȋn lucru].
Introducere
ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA, ȋnființat ȋn anul 1956, este amplasat pe malul de nord al Lacului Mangalia, ȋntr-o vale, astfel că, de la drumul județean Mangalia – Albești, DJ 391, se văd doar ciocurile macaralelor unității. De altfel, acesta a fost și scopul: să fie cât mai ferit, datorită profilului militar, pe care l-a avut până ȋn anul 2000, când, la data de 27 noiembrie, a fost trecut de la M.Ap.N., la Ministerul Industriilor și Comerțului.
Foto 2 Macheta SNM-ului.
1985 a fost un an foarte greu pentru angajații ȘANTIERULUI NAVAL MANGALIA, datorită sarcinilor pe care le-au avut de ȋndeplinit, conform planului anual de producție. Bazinul șantierului, Docul Plutitor și Cala de Ridicare-Coborâre erau pline de nave. Pe lângă navele aflate ȋn construcție, erau și unele ȋn reparații capitale, iar altele ȋn reparații curente.
Foto 3 – Bazinul SNM-ului.
Ȋn anul 1985 s-au livrat Marinei Militare Române urmatoarele nave, construcții noi:
- Crucișătorul ușor “MUNTENIA”, actuala Fregată F111 “MĂRĂȘEȘTI”;
- Vânătorul de Submarine VS 262, navă devenită Corveta 262 “Vam. VASILE URSEANU” (era a treia din cele șase construite), dezmembrată tot ȋn SNM, ȋn anul 2011;
- Vedeta de Pază și Patrulare VP 33 [era a paisprezecea din cele douazeci construite; cinci dintre ele sunt expuse, ca piese de muzeu, ȋn Constanța (patru la intrările ȋn oraș și una lângă gară), iar două la intrările ȋn localitatea Eforie Sud];
- Vedeta Torpiloare pe Aripi Portante, cu două tuburi lansatoare de torpile, VT 321, azi expusă, ca piesă de muzeu, ȋn fața Academiei Navale “MIRCEA CEL BĂTRȊN”, din Constanța”;
- Vedeta de Desant Marin pe Pernă de Aer, cu fustă elastică, proiect 1043;
- Vedeta Blindată VB 93 “Lt. PARASCHIVESCU”, ultima din seria de 18 vedete blindate generația I (ultimele douasprezece VB-uri au fost dezmembrate ȋn anul 2004).
Foto 4 – Docul Plutitor al SNM-ului, ȋn anul 2002.
Pe lângă cele finalizate, in anul 1985, au ȋnceput lucrările de construcții ale următoarelor nave de luptă:
– Dragorul Maritim 24 “Lt. REMUS LEPRI”, livrat ȋn 1986;
– Vedeta Blindată Fluvială VBF 94 “GRIVIȚA”, clasa BRUTAR 1, livrată ȋn 1986, prima din seria de 6 vedete blindate generația a II-a, dezmembrată ȋn ȘANTIERUL NAVAL STX TULCEA, ȋn anul 2011;
- Vânătorul de Submarine 263, livrat ȋn anul 1987, clasificat drept Corveta 263 “Vam. EUGENIU ROȘCA”.
Foto 5 – Transbordorul Calei de Ridicare-Coborâre nave.
Nava “EGRETA”
Era o frumoasă dimineață de august, ȋn anul 1985, puțin trecut de ora 7 și 30 de minute, iar noi, cei 11 dispeceri ai șantierului, echipați ȋn salopete, ȋl așteptam, fiecare la biroul lui, pe șeful serviciului Producție, cpt. Rg.2 ing. Ștefan NENCIU (viitorul director, dupa ce Cpt.Rg.2 ing. Teofil POP a fost numit Comandant Unic al Portului Constanța, ȋn anul 1988), ca ȋn fiecare zi, la ȋnceput de program. După ce ne-a salutat, ne-a transmis câteva dispoziții, după care, uitându-se la mine imi spuse: “Mario (diminutiv de la Marin), vino la mine ȋn birou, să discutăm o problemă”. Ȋntre cele două birouri, era cel al statisticienei Serviciului Pregătirea Programarea și Urmărirea Producției, pe nume Elena TUREANU.
Ajuns ȋn biroul șefului, cu o voce gravă, acesta ȋmi spuse: “Mario, șantierul are o misiune grea! Astăzi, ajunge la noi, ȋn unitate, nava prezidențială “DANUBIUS”, construită ȋn ȘANTIERUL NAVAL OLTENIȚA și conform ordinului primit de la directorul nostru, trebuie să le dăm tot concursul navaliștilor oltenițeni, astfel ȋncât, peste trei zile, să prezinte nava tovarașului Nicolae CEAUȘESCU. Reziști să stai cu mine ȋn șantier, mai mult timp? S-ar putea să fie vorba de o zi ȋntreagă, poate chiar două”. Am spus “Da” imediat, deși, ȋn gând, mi-am zis: “Asta ne mai lipsea!”.
Era o vorbă care circula printre civilii unității, pe vremea aceea: “Știm când ajungem, dar nu și când plecăm!”. Eram obișnuiți cu situații deosebite și cu program de lucru prelungit.
Ca de obicei, mobilizarea navaliștilor din SNM a fost exemplară: Serviciul Plan-Dezvoltare a emis rapid o comandă internă, Serviciul Proiectări a adaptat planul de andocare, primit de la SN OLTENIȚA, la condițiile existente pe Transbordorul calei noastre, Serviciul Tehnic a emis Fișa Tehnologică, iar Secția I a executat calajul, pentru ridicarea navei. Până la pauza de masă, de la ora 12 și 30 de minute, toate lucrările erau terminate.
Foto 6 – Nava de Comandament “EGRETA” ,fosta “DANUBIUS” și Nava Purtătoare de Rachete NPR 190 “LĂSTUNUL”, ancorate ȋn Portul Militar Mangalia, de Ziua portilor deschise, ȋn vara anului 2016.
Nava prezidențială “DANUBIUS”a sosit in Șantierul Naval Mangalia pe la prânz, fiind insoțită de doua Șalupe de Remorcare și Salvare (SRS-uri) militare. Ȋn cca o oră a fost ridicată pe transbordor. Dupa ce s-a pus schela de urcare la bordul navei, pe lânga bordajul din tribord, și-a făcut apariția pe puntea principală, la pupa, Contraamiralul Mihai ARON. Dupa ce a coborât de pe navă, evident, a fost ȋntâmpinat de directorul șantierului, Cpt.Rg.2 ing. Teofil POP, care ne-a prezentat, pe șeful meu, NENCIU si pe mine.
La randul său, Contraamiralul ARON ni l-a prezentat pe cpt. Rg.3 ing. Cristian MIHAIL, specialist electro-mecanic, din cadrul Comandamentului Marinei Militare, căruia i-a ordonat să mă ajute ȋn tot ce voi ȋntreprinde! Ȋn acei ani, nu aveam stații de radio emisie-recepție și nici telefoane mobile, așa că, au fost amplasate doua telefoane fixe: unul pe puntea principală a navei, la pupa, lângă schela de urcare la bord, prin care Contraamiralul ARON comunica cu Viceamiralul Ioan MUȘAT, comandantul Marinei Militare și altul ȋn baraca pompierului, aflată pe Cala de Ridicare-Coborare nave.
[Viceamiralul Ioan MUȘAT (n.1928 – d.2002), ȋnainte de a fi avansat pe funcția de comandant al Marinei Militare (1979-1989), a fost comandantul Centrului de Instrucție al Marinei, UM 02196, actualmente Școala de Aplicație a Forțelor Navale].
[Viceamiral Mihai ARON (n. 1927 – d.1994) a fost comandantul Marinei Militare ȋn perioada 30 dec. 1989 -12 aprilie 1990. Ȋn anul 1985 era șeful Secției Marină din Marele Stat Major al Armatei Române.].
Din nefericire, atât pentru colegii de la Oltenița, care veniseră cu trenul, seara, târziu (erau peste 15 lucrători, ȋn frunte cu un dispecer), cât si pentru noi, navaliștii din SN Mangalia, camionul lor, ȋn care se aflau scule și materiale, necesare efectuarii ultimelor lucrări la bordul navei, s-a răsturnat intr-un șanț din marginea drumului, undeva prin judetul Călărași! Atunci, “au intrat in priză” angajații Șantierului Naval Mangalia! Șeful meu mi-a spus: “Mario, acum intrăm noi in scenă. Hai să-i ajutam!”. Ȋn prima zi, cea mai grea pentru oamenii SNM-ului, Ofițer de Serviciu pe șantier era cpt. Rg 3 ing. Ion NEDELEA, șeful Serviciului Plan-Dezvoltare. Acesta a primit ordin de la Directorul Teofil POP ca, orice angajat al șantierului, de care era nevoie, să fie adus de acasă, indiferent de ora din zi sau din noapte.
A fost o noapte grea. Nu numai ca “am ȋncins” cablul telefonului din baraca pompierului de pe cală, dar am făcut si câțiva kilometri pe jos, pe la magazii și pe la atelierele secțiilor (la fiecare atelier era de serviciu, de pază, un om al secției respective)! Oltenițenilor nu le venea să creadă! Dacă-mi ziceau că au nevoie de ceva, imediat ȋi dădeam telefon Ofițerului de Serviciu, si-n cca 30 de minute le dădeam cele necesare! Ȋn anii ’80, magaziile șantierului erau pline cu materiale. Mulți dintre oltenițeni mi-au spus că asemenea mobilizare nu au văzut ȋn viața lor! Prin telefon, ȋi transmiteam Ofițerului de Serviciu de ce persone era nevoie, iar el trimitea mașina de serviciu ȋn oraș, ca să le aducă. Toate acestea se petreceau ȋntre orele 1-4 dimineața!
La magaziile șantierului nu aveam acces decat eu si “umbra mea”, cpt. Rg.3 ing. Cristian MIHAIL. Ȋn anii urmatori ne-am ȋmprietenit! Am colaborat la multe nave militare (chiar si civile, după ieșirea lui la pensie). Când a trecut in rezervă, avea gradul de Comandor. Amândoi luam materialele si le duceam la navă, sub privirile uimite ale oltenițenilor! Le predam dispecerului lor pe bază de semnatură, ca să putem deconta la sfârșit și să primim contravaloarea materialelor de la SN Oltenița. Pe muncitorii oltenițeni, care aveau de prelucrat vreun material, ȋi ȋnsoțeam la atelierul unde exista utilajul necesar, ȋmpreună cu Electricianul de Serviciu și cu paznicul sectiei respective.
La bordul navei prezidențiale, se intra numai cu papuci, existenți ȋn inventarul navei, pe care ȋi distribuia șeful de cart. Acesta controla orice persoană care urca sau cobora de pe navă.
Pe la ora 4 dimineata, șeful meu m-a ȋntreabat: “Mario, ti-e foame?”. I-am raspuns sec: “Da, șefu”. Am mers amândoi la sala cu mese, care se afla la parterul clădirii (pavilionul vechi), construită ȋn anul 1956, unde aveam noi birourile. Nu știam că șeful meu o rugase pe bucătăreasa de serviciu, de la cantina soldaților din Detașamentul de lucru cu militari ȋn termen, să ne facă ceva de mâncare! Ne-am așezat la o masă si la un moment dat o văd pe bucatareasă venind cu un oval din aluminiu, cu cartofi prajiți! Să fi fost vreo doua kg. de cartofi! Pentru prima dată am mâncat cartofi prajiti cu sare, fără pâine! Mi s-au părut foarte buni! Cât timp am fost noi la sala cu mese, pe cală, ȋn locul șefului Producție, a stat Ofițerul de Serviciu (OS-ul) pe unitate, iar, lângă pompier, era Electricianul de Serviciu (ES-ul).
Am realizat că, la navă, nu erau de executat doar simple finisări, ci lucrări ȋn toată regula și timpul era foarte scurt. Mai rămăseseră doar două zile până la sosirea familiei CEAUȘESCU. Ziua era mai ușor pentru mine, deoarece aveam la dispozitie mijloacele de transport uzinal si nu mai era nevoie sa alerg prin șantier; plus că erau prezenți si ceilalti angajați și multe probleme se rezolvau prin telefon. Greul incepea după ora 16.
In jurul orei 11, și-a facut apariția pe cala șantierului un cetațean bătrân, pleșuv, cu ochelari de vedere cu rame rotunde, ȋmbrăcat ȋntr-un halat albastru! Deși eram la o distanță de cca 70 m de el, l-am recunoscut imediat! Era fostul meu director de la SN Oltenița, ing. Ion Vasile CRISTEA, omul care, cu 5 ani ȋn urmă, după ce mi-a rupt primul transfer și mi-a aruncat ȋn față bucățelele de hârtie, mi-a spus: “Lasă bre, unde pleci? Stai aici, că eu am nevoie de tine, taică!”.
Am reușit să plec din Oltenița datorită Inginerului Sef al șantierului, ing. ȘERBAN, care, ȋnțelegând că, fiind constănțean, mai devreme sau mai târziu tot plecam, mi-a semnat al doilea transfer, ȋn timp ce directorul Ion CRISTEA era plecat ȋn judetul Constanța, pentru a caza 200 de muncitori din SN Oltenita, ceruți de CC PCR, pentru lucrări la Canalul Dunăre- Marea Neagră.
Când a dat cu ochii de mine, mi-a spus: “Bre, taică, eu te cunosc pe mata de undeva! Nu-mi spui de unde?”. După ce i-am spus că am făcut stagiatura doi ani ȋn SN Oltenița, inginerul CRISTEA [fostul tâmplar, care făcuse facultatea muncitorească a PMR-ului, de 6 luni, fostul ilegalist, prieten din tinerețe cu Nicolae CEAUȘESCU (se spunea că au lipit ȋmpreună manifeste pe ziduri, ȋmpotriva armatei hitleriste), membru plin ȋn CC PCR] ȋmi zise: “Cum de te-am scăpat eu pe tine, taică? Ce ȋntâmplare! Să mă ajute un fost angajat de-al meu!”. Neprimind niciun răspuns, m-a lăsat și s-a deplasat spre navă. I se spunea “Taica”, deoarece așa se adresa el tuturor celor cu care discuta.
Se ȋnnoptase. Era trecut de ora 23. La un moment dat, pe cala șantierului, și-a făcut apariția directorul POP care s-a apropiat de mine si de șeful meu și ne-a spus: “Luați mașina de serviciu, mergeți acasă si odihniți-vă!”. NENCIU deja numise, de dimineață, un coleg care să mă ȋnlocuiască și tocmai se prezentase. Aveam aproape 40 de ore, de când venisem ȋn șantier. M-am uitat spre navă. Nu arăta rău deloc. Proiectul era făcut de ICEPRONAV Galati.
Nava dispune de doua apartamente cu pat dublu, un salon pe puntea principală, iar pe puntea superioara este amlasată un fel de terasă, “BELVEDERE”, având deasupra o tendă, pentru a fi protejate persoanele de razele soarelui. Nava are autonomie 15 ore si poate naviga atât pe mare, cât și pe Dunăre. Poate lua la bord pâna la 40 de pasageri. Pentru că in toate cabinele erau mochete pe jos, muncitorii de la Oltenita si cei din șantierului nostru se descălțau la schelă și ȋsi puneau ȋn picioare papuci sau pur si simplu niște apărători din plastic, ca niște pungi. Nava era vopsită, deasupra liniei de plutire ȋn alb si avea dungi albastre! Era frumoasă! M-am bucurat când am revazut-o ȋn Portul Militar Mangalia, de Ziua porților deschise, ȋn vara anului 2016.
Foto 7 – Nava de comandament “EGRETA”, ancorată la cheiul Divizionului Nave Speciale.
Nava de comandament “EGRETA”, fosta navă prezidențială “DANUBIUS” (a fost redenumită dupa anul 1989), construită ȋn ȘANTIERUL NAVAL OLTENIȚA, ȋn anul 1985, după proiect ICEPRONAV GALAȚI, are următoarele caracteristici tehnice:
- Deplasament normal D=291,81 tdw;
- Lungimea L=38 m;
- lățimea l=7,54 m;
- pescaj T=2,25 m;
- propulsie =doua motoare M401-A (1100 CP);
- viteza Vmax.=15 Nd;
Echipajul este format din 6 persoane.
Nava “EGRETA face parte din Divizionul Nave Speciale, din subordinea Bazei 1 Maritime a Forțelor Navale Române.
[Ȋn anul 1944, la Oltenița, a fost ȋnființat un atelier de reparat bărci. Recunoașterea oficială a ȘANTIERULUI NAVAL OLTENIȚA datează din anul 1946, când a primit primele comenzi. Ȋn anul 1979, i s-a schimbat denumirea ȋn ȊNTREPRINDEREA DE CONSTRUCȚII NAVALE ȘI PIESE TURNATE, iar ȋn 1990 a fost redenumit NAVOL OLTENIȚA. Ȋn anii ’80, șantierul avea peste 5000 de angajați. Ȋn anul 1999 a fost privatizat, iar ȋn 2006 a dat faliment.]
Evident că, datorită volumului mare de lucrări de executat, nava a mai stat doua săptămâni ȋn Șantierul Naval Mangalia. Nu erau chiar simple lucrări de finisare, ci lucrări de montare izolatii, căptușeli, armături electrice, și vopsitorie exterioară. Toate ușile interioare au fost demontate de la bord si transportate la atelierul de tâmplarie al Sectiei a-III-a din SNM, unde au fost șmirgheluite si revopsite. Nu-i plăcuse Elenei CEAUȘESCU ce culoare avea nava!
Foto 8 – Vedeta Torpiloare pe Aripi Portante VT 321, construită ȋn SNM, expusă ȋn fața Academiei Navale “MIRCEA CEL BĂTRȊN”, din Constanța.
Bibliografie:
Site-urile: “Command ships – Romanian Navy, after 1945: Black Sea…”; << “Șantierul naval Oltenița ȋn faliment”, Ziua, 17 noiembrie 2006>>; “Jurnalul.ro, 25 iulie 2005”; “Almanahul Forțelor Navale Române 2007”; <<“Scurtă Istorie a prezenței Marinei la Mangalia”, Cam Fl. (r) Petrică STOICA>>; “Forțele Navale Române”; “Jurnalul Național, 27 iulie 2016”; WIKIPEDIA.
Marin Tanase, 12 ianuarie 2017.
