Sorin Grindeanu, BIOGRAFIE. Cine este noua propunere a PSD-ALDE pentru funcția de prim-ministru

0
824

sorin-grindeanu-biografieSorin Grindeanu are 43 de ani, a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia informatică, a fost viceprimar al Timişoarei.

Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică.

În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna – Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul : Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt – Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.

În perioada octombrie 1998 – octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.

Este membru PDSR din noiembrie 1996, a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, până în prezent fiind prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, iar duminică a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş.

În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ce avere are Sorin Grindeanu

Continuarea, AICI. 28.12.2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply