Reorganizare pe DN 39. Ce spun autorităţile despre DRUMUL MORŢII, Constanţa-Mangalia: trecere, pasarelă sau sens giratoriu?

1
743

Drumul care leagă municipiul Constanţa de Mangalia, adică DN 39, a tot fost presărat de accidente rutiere, unele tragice, întrucât mai mulți oameni și-au pierdut viețile în același timp. De dată recentă, un pieton a fost accidentat mortal chiar la intersecția cu drumul care duce spre Costinești, iar de aici s-au născut tot felul de discuții, legate de o soluție, care se referă fie la o trecere de pietoni sau pasarelă în zonă. De partea cealaltă, autoritățile susțin că nu este o idee bună și au un alt plan care urmează a fi pus în aplicare.

Curba de la 23 August chiar nu mai are nevoie de prezentare, acolo fiind locul în care au fost înregistrate mai multe accidente rutiere soldate cu persoane decedate. Și, din păcate, cam tot drumul național 39 este presărat de evenimente rutiere nefericite. De dată recentă, adică în seara de joi, 8 decembrie, un bărbat care a traversat neregulamentar a fost lovit de un autoturism și a decedat.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a petrecut la ora 21.38, când un bărbat de 38 de ani, din 23 August, a condus un autoturism marca Dacia Logan pe DN39, dinspre Mangalia către Constanța. Ajungâd în dreptul intersecție cu DC4, drumul ce duce la Costinești, a surprins și accidentat un bărbat de 49 de ani, din Galați, Costică M., care s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis, din partea dreaptă a conducătorului auto. Acesta a decedat pe loc. Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală.

Este vorba chiar de intersecția cu drumul ce duce la Costinești, acolo unde pietonii care se angajează în traversări neregulamentare sunt loviți de vehicule. Oamenii susțin că de vină ar fi și șoferii microbuzelor care merg înspre Mangalia și care opresc pentru a lăsa trecătorii. Însă, legal vorbind, dacă pasagerul cere să coboare, conducătorul auto nu are dreptul să-i interzică acest lucru, pe motiv că nu oprește pentru că acolo nu există trecere pentru pietoni.

Trecând peste acest aspect, constănțenii cer autorităților să se găsească o soluție pentru ca oamenii să nu mai moară. „Acolo trebuie o trecere pentru pietoni”, spun mulți dintre ei.

„Trecerea pentru pietoni este o invitație la moarte sigură”

Continuarea, in replicaonline.ro, 20.12.2016.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply