Adoptă o ghetuţă de Moş Nicolae, în Tărâmul Magic al Crăciunului!

0
669

actiune-umanitara-mos-nicolae

Sărbătorile ne dăruiesc timpul întoarcerii către noi şi către ceilalţi, timpul gândurilor profunde şi al revelaţiilor. Acum este momentul în care, departe de goana cotidianului, apucăm să vedem în jurul nostru adevărata suferinţă şi tristeţe a nevinovaţilor părăsiţi de semeni şi lipsiţi de căldura unei familii. Acum este momentul în care gesturile şi gândurile bune pot construi un timp al bucuriei şi pentru aceştinevinovaţi nu există zi mai potrivită decât cea Sfântului Nicolae, ziua darurilor şi a acţiunilor caritabile, sărbătorită astfel în întreaga Uniune Europeană.

            Potrivit tradiţiei, în nopţile de Sărbători se deschid cerurile, iar Moş Nicolae trece pe la fiecare copil şi vede, în visul acestuia, dacă a fost cuminte sau nu. El este ajutorul şi protectorul celor nevoiaşi, al orfanilor şi al văduvelor, este stăpânul apelor, salvând marinarii de la înec şi protejând militarii în vreme de război.

            Organizatorii Festivalului Iernii s-au gândit să ofere tuturor copiilor din centrele de plasament ale Constanţei bucuria Sărbătorilor şi sentimentul că fac parte dintr-o familie, cea extinsă, a comunităţii de la malul mării.

            La intrarea în Tărâmul Magic al Crăciunului (poarta dintre City Park Mall) veţi găsi sute de ghetuţe colorate, simbol al spaţiului familial extins şi al bucuriilor de Moş Nicolae.

            Haideţi să le umplem împreună, pentru ca Sărbătorile să aibă aceeaşi culoare pentru toţi copiii, aceea a bucuriei! Aşteptăm cadourile dumneavoastră pentru micuții din centrele de plasament la Ambasada lui Moş Crăciun din Tărâmul Magic.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply