Faleza Mangaliei, modernizată cu fonduri europene

0
1020

farmec.ro
carturesti.ro%20

alee-3

Primăria Municipiului Mangalia a organizat, vineri, 28 octombrie, la Clubul Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de finalizarea proiectului „Modernizare şi Amenajare Zona Turistică Centrală în Municipiul Mangalia (Şoseaua Constanţei Zona Pietonală – Piaţa Republicii – Aleea Teilor – Zona 2 – Pietonal Teilor şi Legătura Piaţa Republicii – Plajă)”.
În cadrul evenimentului, reprezentanţii administraţiei publice locale au prezentat beneficiile şi obiectivele urmărite prin implementarea proiectului contractat cu fonduri europene. Astfel, obiectivul general al acestui proiect a vizat modernizarea infrastructurii de turism de utilitate publică pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.
Prezent la eveniment, primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat că implementarea acestui proiect a schimbat imaginea vechii faleze a oraşului fiind un câştig, atât pentru hotelierii din zonă, cât şi pentru turişti şi localnici.
“Vom moderniza toate staţiunile cu fonduri europene, astfel încât să aducem un plus de atracţie turistică în zona noastră de litoral, iar turiştii să beneficieze de confort şi siguranţă atunci când ne vizitează”, a afirmat edilul Mangaliei, Radu Cristian.
În cadrul proiectului, s-a modernizat vechea faleză a oraşului pe o distanţă de 1,5 km, prin realizarea de pavaje pietonale, pe Strada Teilor, tronson Str. Oituz – Str. Vasile Pârvan, legatură Piaţa Republicii – Plajă).
Lucrările au mai cuprins amenajarea de spaţii de recreere pentru copii, îmbunătăţiri la spaţiile verzi existente şi realizarea de noi spaţii verzi, prin însămânţări de gazon, plantări de flori şi arbuşti.
De asemenea, au fost modernizate utilităţile publice şi s-a amenajat un punct de observaţie, cu sistem de iluminat şi mobilier urban modern, realizat din materiale ecologice.
Proiectul a fost realizat în cadrul P.O.R. 2007-2013, Axa Prioritară 5: “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”.
Valoarea totală a proiectului este de 8.1 mil. de lei, beneficiarul fiind Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia.
Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

aleea-teilor-1alee-2alee-4faleza-mangalia-inaugurare-28oct2016-5faleza-mangalia-inaugurare-28oct2016-6faleza-mangalia-inaugurare-28oct2016-7faleza-mangalia-inaugurare-28oct2016-8

(Comunicat și fotografii primite de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia. Vineri, 28 octombrie 2016).


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply