Elena Alexandra Silistră: Accesul elevilor în sălile de sport aparținând unităților de invățământ să se facă în mod gratuit!

0
745
 sport-elevi
O hotărare, mai ales când ea este luată de o autoritate locală, este o decizie cu caracter de obligativitate, care trebuie respectată strict de către toți cei în privința cărora s-a luat.
Orice nerespectare a ei implică acordarea de sancțiuni tuturor părților vinovate și eliminarea imediată a oricărei probleme menită să perturbe desfășurarea activității în privința căreia s-a luat hotărarea respectivă.
Sau, cel puțin, așa ar trebui.
La fel este cazul și în ceea ce privește Hotărarea Consiliului Local Mangalia cu numărul 190/2015.
Prin acest proiect de hotărare, inițiat de către Primarul Municipiului Mangalia și aprobat de Consiliul Local în data de 16.10.2015, se prevede ca accesul elevilor, membri ai asociațiilor sportive, în sălile de sport aparținând unităților de invățământ aflate pe raza unității administrativ-teritoriale, să se facă în mod gratuit și prioritar.
Ei bine, acest lucru se pare că nu se intâmplă, unitățile respective pretinzând abuziv taxe asociațiilor, sau refuzând accesul in sălile de sport, invocând motivul că nu au personal angajat care să se ocupe de întreținerea și curățenia sălilor, după fiecare activitate desfășurată în ele.
Directorii școlilor, din teama de a nu le fi distruse sălile de sport, neavând personal de supraveghere, în organigrama școlii neexistând un asemenea post, pretind că sunt nevoiți să angajeze, la fiecare activitate sportivă, pe cineva care să se ocupe de supraveghere, iar apoi de curățenia sălilor.
Domnilor directori, o unitate nu se conduce cu teamă, ci cu profesionalism și competență, astfel încât suntem convinși că veți găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestei probleme.
Atât timp cât o hotărâre este luată și are caracter de obligativitate, ea trebuie aplicată și respectată, indiferent ce implică acest lucru.
În calitate de reprezentant al Consiliului Local, din partea organizației PMP Mangalia, voi face toate demersurile pentru rezolvarea acestor probleme și îndreptarea situației în toate unitățile de invătământ din oraș, pentru ca cei indreptățiți să poată folosi conform legii sălile de sport și să nu le mai fie condiționat financiar accesul în ele.
Silistra Elena Alexandra, consilier local PMP Mangalia, 11.10.2016.




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply