Alexandru Căutiș: Sunt viu.

1
745

Câteva concluzii după experimentul meu recent:
– Societatea actuală practică ura de partid, ca-n comunism. Simpla mea intenție de a intra în PSD a fost catalogată drept “trădare”, “asociere cu criminalii neamului” etc. Cum făceau comuniștii cu deținuții politici găsiți vinovați de a fi membrii unui alt partid sau cum făceau minerii cu victimele pe care le băteau pe motiv că-s de la liberali sau de la țărăniști. Le aduc aminte celor care m-au înjurat (mulți se cred democrați sadea și anticomuniști) că în România este interzisă discriminarea pe motive politice. A fi membrul unui partid legal înființat nu e o vină într-o țară democrată.
– Reforma unui partid, chiar dacă membrii lui, filialele ar vrea-o, este blocată în vârful partidului, la nivelul președintelui. Partide care se numesc “democrate” sunt structurate ca o pură dictatură. Șeful suprem își impune voința, indiferent de ce vrea teritoriul. In pixul lui stă cine va fi candidat la parlamentare, scoate și pune pe cine vrea el pe listă. (A se vedea anunțul lui Dragnea legat de faptul că el semnează lista, adică semnează dacă vrea el, pe cine vrea el). O țară DEMOCRATĂ cu partide conduse DICTATORIAL! Halal democrație rezultă din așa ceva. (A nu se înțelege că doar la PSD e așa, PNL-ul are același sistem).
– Reforma partidelor, cerută de cei din afara partidelor, e blocată chiar de nepartinici. Exemplul meu este grăitor. Faptul că am fost pus pe lista de parlamentare la PSD Constanța a generat un val de dispreț. Mai cu seamă s-a spus că nu e corect să intru fix în partidul și în filiala de partid ai cărei membri i-am atacat în presă.
Reforma înseamnă să aduci ceva nou, diferit. Or ce mai mare dovadă de înnoire decât să aduci în partid, pe o funcție de control (parlamentarul are posibilitatea demarării unor anchete cu privire la cheltuirea banului public), pe cineva care tocmai a atras atenția că se petreceau lucruri necurate la nivelul acelei filiale?
Ziariști, comentatori de pe Facebook au atacat gestul meu ca fiind unul meschin, nicidecum în ton cu cerințele de reformă din politica românească. Fără dovezi minime, m-au acuzat că sunt vândut acelor membri vechi de partid (care ar trebui pesemne schimbați), că îmi trădez principiile care mă recomandaseră a fi altfel decât politicienii huliți, dacă intru în partidul și la filiala unde am arătat că e multă mafie. Cu alte cuvinte, băi jegule, care vrei tu reformă ca și noi, să fie reformă, să fie schimbare, dar nu cu cei care au atras atenția că e nevoie de schimbare! Ăla care atrage atenția că e nevoie de schimbare nu prezintă garanția schimbării!
Cum naiba să se schimbe partidele dacă:
1. Este detestat, înjurat, făcut albie de porci în presă unul care intenționează să intre într-un partid? Înjurat pe motiv că acel partid are unii membri cu mari probleme. În loc să vezi că omul ăla poate servi schimbării compoziției partidului, adică schimbării ălora cu probleme, tu îl acuzi că vrea de fapt să fie și el cu probleme ca membrii huliți! Cine va mai îndrăzni, curat fiind, să intre într-un partid unde sunt și oameni murdari, dacă e acuzat astfel din start? Și care partid nu are oameni mânjiți?
2. Apariția unui om nou, fără tinichele de coadă, trebuie aprobată exclusiv de un șef de partid din categoria celor care trebuie supuși reformei.
3. Urâm aprioric un membru al unui partid anume, indiferent cine e acel om. Nu ești membru de partid, ești ok, devii membru al acelui partid, adio, din secunda doi ești catalogat drept hoț.
Mulțumesc tuturor prietenilor care au avut și au in continuare încredere in mine.
Mulțumesc domnului Felix Stroe, președinte PSD Constanța, care își dorește reforma în filiala sa, cu adevărat.
Pe 30 Octombrie voi aprinde o lumânare cu gândul la victimele de la Colectiv și la faptul că, din păcate, societatea românească e dominată de mentalități comuniste și apucături dictatoriale și azi. Mai grav este că cei care se vor anti-comuniști se comportă ca niște comunistoizi, se lasă purtați de ura față de semeni care au alte simpatii politice sau își exprimă o opțiune politică.
Vă pup!
Alexandru Căutiș, 11.10.2016.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply