ISTORIA UNEI VARIANTE. Varianta de ocolire (șoseaua de centură) a Mangaliei

1
4918

Aminteam într-un articol anterior că șoseaua de centură (varianta de ocolire a Mangaliei) era prevăzută să facă legătura între podul peste calea ferată de lângă fostul IAS și podul de peste lacul Mangalia.

mangalia_varianta_ocolire_centura

(Foto: Traseul estimativ, neoficial, al viitoarei șosele de centură a Mangaliei).

Vezi H.G. nr.1.145 din 17 noiembrie 2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Mangalia”:

soseaua_ocolitoare_mangalia_HG1145din17nov2010

Iată un scurt istoric al acestui proiect mult așteptat, care ar aerisi traficul sufocant ce traversează orașul acum pe strada Portului și pe străzile din cartierul Coloniști, pe sub ferestrele oamenilor, așa zisul traseu de trafic greu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

   Presa, despre varianta de ocolire Mangalia:

Centura Constantei si varianta de ocolire Mangalia pe agenda Ministerului Transporturilor29 Jan, 2008

Potrivit informatiilor transmise de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNANDR) are in vedere dezvoltarea arterelor rutiere din diverse zone.

In acest an, la nivelul intregii tari, vor fi in pregatire sau executie peste 35 de centuri ocolitoare. Pentru realizarea acestora, Ministerul Transporturilor va folosi atat fonduri de la bugetul de Stat, precum si surse de finantare externa. Luna viitoare, conducerea CNADNR a anuntat ca va semna contractul pentru constructia centurii Constanta. Finantarea lucrarii este asigurata din fonduri de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, la care se vor adauga bani de la Guvern. Valoarea totala a investitiei a fost estimata la 167,25 milioane euro.

Tot cu finantare europeana se intentioneaza realizarea a 13 centuri ocolitoare din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), printre lucrarile incluse in program fiind si varianta de ocolire Mangalia.

Contracte pentru variantele ocolitoare vor fi semnate in 2009, majoritatea urmand a fi definitivate in 2011. Realizarea variantelor de ocolire este finantata din fonduri ISPA, Fondul de Coeziune, Fondul European de Dezvoltare Regionala (in proportie de 75 – 85 %) la care se va adauga contributia Executivului (in proportie de 15 – 25%). Majoritatea centurilor vor fi date in folosinta in 2010 si 2011, cu cateva exceptii, astfel incat, pana in 2013, Romania sa detina 50 de centuri ocolitoare, cu o lungime totala de 715 kilometri.

Finanţare pentru varianta ocolitoare a Mangaliei

Hotărârea de Guvern prin care s-a aprobat construirea variantei ocolitoare a muncipiului Mangalia a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Potrivit indicatorilor tehnico – economici ai acestui obiectiv de investiţii, varianta ocolitoare a oraşului Mangalia va costa 123,25 milioane de lei, aprobaţi prin hotărâre.

Traseul va avea o lungime de aproape 8 km şi va cuprinde şi un pasaj rutier. Durata de realizare a investiţiei este de 18 luni. Finanţarea proiectului se va face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regionale, în proporţie de 69,25% şi 30,75% de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programului de investiţii publice aprobat potrivit legii.

Potrivit proiectului, prin varianta ocolitoare se vor realiza descongestionarea traficului din Mangalia, reducerea degradării şi a uzurii arterelor existente în Mangalia din cauza suprasolicitărilor cauzate de traficul greu, reducerea degradării clădirilor din cauza trepidaţiilor, reducerea semnificativă a poluării mediului, realizarea legăturilor între reţelele de transport care atrag fluxuri de mărfuri.

VARIANTA DE OCOLIRE A MUNICIPIULUI MANGALIA

H.G. nr.1.145 din 17 noiembrie 2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Mangalia”, 2010-03-31.

Constanţa: Proiect pentru şoseaua ocolitoare a Mangaliei

Proiectul prevede ca drumul să aibă o lungime totală de 8 kilometri şi două benzi de circulaţie, cu o platformă de 10 metri. Dezabaterea publică privind şoseaua ocolitoare a avut loc ieri după-amiază.

Investiţia „Varianta ocolitoare Mangalia“ face parte dintr-un program cu finanţare europeană, în care autorităţile române achită doar 25 la sută din valoarea toatală a proiectului. La programul cu finanţare europeană sunt înscrise alte 11 oraşe, din care doar 7 vor fi selectate pe criterii tehnice şi de mediu. „Dacă proiectul privind construirea şoselei ocolitoare a municipiului Mangalia va face parte din cele 7 selectate, execuţia va dura 24 de luni“, au declarat autorităţile locale din Mangalia. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va decide săptămâna viitoare care sunt localităţile selectate, după ce în prealabil proiectul va intra în Comisia de Mediu.

Sosea de centura, la Mangalia26 Martie 2010.

Avantajele proiectului au fost analizate intr-o dezbatere publica.
Finantarea este asigurata de UE, la care se adauga contributia de 25% a Guvernului.varianta_ocolire_mangalia_HG1145din17nov2010anexeN.red: De 8 ani de zile domnește tăcerea deplină asupra acestui subiect, de parcă nu ar fi deloc important pentru cei aproape 40.000 de locuitori ai municipiului Mangalia și pentru sutele de mii de turiști care vin vara la Mangalia, sau doar tranzitează orașul… Pe site-ul CNANDR, singurele indicii că centura Mangaliei ar fi în atenția companiei sunt aici, “înghețate” din 2008: cnadnr.ro/ro/proiecte/constructie-variante-ocolire și aici: cnadnr.ro/ro/proiecte/mangalia. Am mai descoperit și Acordul de mediu. Iată-l aici: varianta-ocolire-mangalia-acord-mediu2010

Autoritățile locale – Primăria, membrii Consiliului Local, parlamentarii de Constanța și Mangalia, ne pot spune ceva pe această temă? Că despre drumul expres ce va ocoli Eforiile și se va înțepa în 23 August, am auzit destule zilele acestea…


Mangalia News, 11.09.2016.


UPDATE – despre Gara CFR Mangalia: Se pare că exista odată un proiect de mutare a gării Mangalia cu vreo 500 de metri mai spre Nord, în perioada în care se dorea ca Mangalia să devină “Capitala de vară a României”, când se lucra la actualul bulevard Callatis și la blocurile de pe strada Rozelor… Poate că, dacă ar întreba cineva pe la IPTANA, ar da peste acel proiect si, cine știe, ar putea fi actualizat, odată cu modernizarea și electrificarea căii ferate Mangalia – Constanța… (Apropo de Master Planul General de Transport 2016).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. VORBIȚI DESPRE LUCRURI MARI CE VOR FI PUSE ÎN PRACTICĂ DE GENERAȚIA 2055. cRED CĂ ÎNAINTE DE TOATE AR FI CAZUL SĂ REPARAȚI CONDUCTA MAGISTRALA DE APĂ POTABILĂ CARE A FOST SPARTĂ (…) ȘI DE 6 ANI CURGE NON STOP 2 ȚOLI, ASTFEL CĂ S-A UMPLUT CANALUL DE IRIGAȚII CU APA PE CARE, EVIDENT, N-O PLĂTESC RROMII SAU RAJA. VEDEȚI DE CE AVEM CEA MAI SCUMPĂ APĂ POTABILĂ NEPROCESATĂ DIN ROMANIA ?

Leave a Reply