REPLICA: Mult scandal pentru… NIMIC! CIRCUL s-a mutat definitiv la Mangalia! Acuzaţii grave: s-a umblat cu ŞPAGA prin birourile Primăriei

0
704
mangalia-circulorlando
Ani la rând, administraţia locală din sudul litoralului a semănat a circ. Iar circul continuă la Mangalia, „graţie” unui primar încăpăţânat, care preferă ba să dea cu biciul în consilierii locali, să îi acuze de fapte ce ţin de domeniul penalului, ba să se retragă brusc, fără nici un cuvânt, de la şedinţe, atunci când ceva nu-i convine! De cealaltă parte, nici consilierii locali nu se lasă mai prejos, deşi componenţa actualului CL diferă mult de cel anterior. Încrâncenarea continuă. Şi, pe fondul acestor tensiuni parcă fără de sfârşit… există Facebook, trăiască Facebook!, acolo unde fiecare poate spune ce vrea! Că, aşa s-a înţeles la români „socializarea”. Nu contează dacă există sau nu dovezi, spaţiul public „de socializare” Facebook a fost invadat de comentarii, imagini, acuzaţii.
Toate „bune şi frumoase”, toată lumea vede că există probleme, spre exemplu, la proiectul Parcul Ever Green din Mangalia, care nu e tocmai… green, şi asta pentru că că mai mulţi copaci s-au uscat, iar gazonul a „leşinat” pe alocuri. Dar, pe reţeaua de socializare, utilizată de consilieri, între care şi alesul local Menabit Ozzy – care sancţionează tot ce „mişcă” mai mult sau mai puţin greşit la Mangalia – a apărut, pe un grup creat de acesta, următoarea informaţie: „Circul Orlando a funcţionat pe domeniul public, pe 6057 mp”.
Care sunt informaţiile: – Circul a primit autorizaţie de funcţionare de la primărie fără a avea autorizaţie de construcţie, fără a avea avize de la RAJA, ENEL, ISU etc. S-a legat la iluminatul public ilegal, s-a racordat la apă ilegal. Consumurile de energie şi apă au fost suportate cu banii publici. Nu s-a perceput nici o chirie pentru ocuparea domeniului public (…) În şedinţa extraordinară a Consiliului Local s-a aprobat prin HCL o comisie specială de verificare a legalităţii funcţionării circului. Aceasta comisie specială a fost propusă în şedinţa extraordinară deoarece în luna iulie un grup de consilieri a făcut o adresă dlui primar şi aparatului de specialitate care a emis autorizaţia să verifice şi sa comunice în ce condiţii s-a eliberat autorizaţia de funcţionare a circului Orlando. Nu s-a dat răspuns până astăzi. Toate aceste eforturi de a acoperi ilegalitatea autorizaţiei de funcţionare sunt încălcări ale legislaţiei în vigoare şi creează suspiciunea de constituire de grup infracţional”, a postat consilierul local, care a adăugat că solicită organelor competente să se sesizeze.
Continuarea, in replicaonline.ro, Vineri, 2 sept.2016.

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply