OPINII Parcul Evergreen – de 5 ori mai scump! Cine răspunde?

0
1486

PARCUL EVERGREEN – Studiu comparativ cu alte parcuri din România.

parcul-evegreen-mangalia (Small)

    “Ştim că, atât lauda, cât şi critica, trebuie să se bazeze pe ceva concret şi să fie argumentate, altfel rămân simple afirmaţii amatoristice, care au ca apogeu un raţionament confuz, izvorât din expresia de gustibus non est disputandum. În cazul acestora, această expresie nu e menită să argumenteze o părere, ci să oprească discuţia. Este, dacă vreţi, aproape o impoliteţe. Este echivalentă cu „De-aia!”, este scuza pe care o aruncă cei care constată că nu au un răspuns întemeiat. Confuzia este că nu le cere nimeni să justifice de ce le place culoarea roşu, ci să justifice de ce apreciază o situaţie într-un fel anume.

    Cei care aleg să joace cartea subiectivismului suveran, o fac în mod exaltat, de regulă la extremele aprecierii: fie par a mulţumi conducerii pentru realizările respective, fie par a nega orice virtute a chestiunii în discuţie, iar fiecare opinant pare să îşi decreteze propria realitate. De multe ori, nici aprecierile moderate nu stau mai bine la capitolul „argumente”.

    De la începutul anului şi până acum, au fost multe discuţii şi s-a scris mult despre parcul Evergreen, mai mult critici decât laude, unele mai bizare decât altele, în sensul celor de mai sus. Numai că, în situaţia actuală, am trecut demult de faza criticilor constructive.

    Acest articol se adresează acelor persoane cărora le pasă de orașul în care trăiesc, care doresc o viață decentă și care nu mai acceptă praful aruncat în ochi de executivul primăriei. Şi, prin aceasta, cred că am inclus pe toţi cetăţenii Mangaliei.

    Atunci când evaluăm ceva, este nevoie de un element de comparaţie. Aşa că, având bănuiala că Parcul Evergreen nu este singurul facut, în țara asta, pe fonduri europene (n.b.: ale noastre au fost pierdute), am deschis google-ul și am dat o simplă căutare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    Cum era de aşteptat, am identificat multe proiecte similare. Am să enumăr mai jos câteva dintre proiectele de parcuri finanţate cu bani europeni, suprafața lor, ceea ce conțin și cât au costat. Indicatorii principali de comparaţie vor fi preţul la hectar şi dotările parcului.

1. Parcul Ploiești Vest, de 55 ha

În acest parc oamenii se pot bucura de următoarele:
– Locuri de odihnă și picnic pe o suprafață de 4,1 ha
– Un lac artificial de 1,2 ha
– O seră cu plante exotice
– O moară de apă
– 3 fântâni arteziene
– 4 terenuri de tenis de câmp
– 3 terenuri de baschet
– 3 terenuri de handbal/minifotbal
– 2 terenuri de tenis la perete
– Piste de ciclism
– Patinoar de 1800mp care vara se poate utiliza ca ring de role
– Mese pentru jocuri de șah sau table
– Locuri de joacă pentru copii
– Platformă pentru acrobații pe biciclete și role
– Scenă pentru spectacole în aer liber
– Foișor pentru concerte de fanfară
– Zonă pentru oficierea căsătoriilor
– Alei carosabile și parcări auto.
Întregul parc, cu tot ce am enumerat mai sus, a costat 16 milioane de euro, adică 0,29 milioane de euro pe ha.

2. Parcul de la Amara, de 64 ha

La Amara, cu 17 milioane de euro au reușit să facă mai mult decât un parc:
– să extindă rețeaua de canalizare pe aproape întreaga suprafață a localității,
– au refăcut întreaga rețea de apă potabilă (41 de kilometri),
– au înființat un serviciu de salubrizare,
– au introdus rețeaua de gaze naturale și rețeaua de distribuție pe arterele principale,
– au reușit să asfalteze,
– au creat un front de captare pentru apa potabilă din oraș,
– au realizat un parc de 64 de hectare.

3. Parcul de la Botoșani, de 50 ha

În acest parc oamenii se pot bucura de următoarele:
– Piscine exterioare cu plajă
– Un parcurs artificial de apă, de aproape 300 m, pentru tubbing şi rafting
– Un lac artificial pentru plimbări cu barca/hidrobicicleta
– Un bazin de dimensiuni olimpice (cel de 50 m lungime)
– Terenuri de sport
– Patinoare artificiale
– Amfiteatru în aer liber
– S-a împădurit o suprafață de 25 ha
– S-au plantat arbuști pe o suprafață de 16ha
Întregul parc cu tot ce am enumerat mai sus a costat 15 milioane de euro, adică 0,30 milioane de euro pe ha.

4. Parcul de la Pitești, de 24 ha

În acest parc oamenii se pot bucura de următoarele:
– 4 km de pistă pentru biciclete
– 2 fântâni arteziene
– Teatru în aer liber
– Discotecă în aer liber
– Terenuri de sport
– Loc de joacă pentru copii
– Parcare securizată
Întregul parc cu tot ce am enumerat mai sus a costat 9 milioane de euro, adică 0,37 milioane de euro pe ha.
Şi acum, spre comparaţie:

5. Parcul Evergreen de la Mangalia, de 2,8 ha

Nu, nu este o greşeală la suprafaţa parcului. Chiar dacă proiectele enumerate mai sus se întind pe ZECI de hectare, al nostru nu are nici măcar TREI hectare!

    În acest parc – șantier în lucru (deoarece nici la această dată parcul nu a fost finalizat și dat în folosință) oamenii se pot „bucura” de următoarele:

– Alei care sunt deja degradate și prost făcute.
– Pomi care sunt deja uscați și pomi ce vor muri în curând, deoarece platforma grea a fostului COM-CM este încă la locul ei, iar pomii nu au unde să-și înfigă rădăcinile.
– Covoare de gazon uscate și prost puse, fără ierbicidare prealabilă și fără nivelarea pământului de dedesubt.
– Canalizare blocată, probabil pentru creșterea broaștelor și a tânțarilor.
– Clădire pentru grupuri sanitare închisă în permanență în caz de „urgenţe”.
– O altă clădire a cărei funcționalitate este un mister.
– Piste de biciclete încălecate cu alei de promenadă, menite, parcă, să încurajeze producerea de accidente. Se pare că ideea a avut „succes”, dat fiind numărul de accidentări…
– Bănci fără umbrare, de te arde soarele, ziua, si nu poți să stai pe acolo.
– Un loc de joacă prea mic pentru copii și iluminat insuficient seara.
– Pomi încastrați în betoane.
– Niște monstruozități metalice a căror funcționalitate sau utilitate nu am identificat-o. Deşi în proiect par a fi suporturi pentru plante căţărătoare, cei care se vor căţăra pe ele vor fi tot copiii.
– Niște pietroaie aruncate fără noimă.

    De toate aceste lucruri enumerate mai sus, beneficiem noi, locuitorii Mangaliei, în parcul neterminat (n)Evergreen. Prețul acetor orori este 4,2 milioane de euro, ceea ce înseamnă 1,5 milioane de euro pe ha. Acest preț este de 5 ori mai mare față de cel al parcurilor enumerate mai sus și este plătit exclusiv din buzunarele noastre! Această discrepanţă va trebui justificată, la un moment dat.

parcul-evergreen-aprobat-cl-mangalia

    Domnule primar, chiar dacă v-ați fi finalizat proiectele ambiţioase pe bani europeni, tot m-ar fi deranjat, atât pe mine, cât şi pe alţii, că lucrările sunt de mântuială, că materialele sunt de cea mai proastă calitate și că prețul plătit este exorbitant. De ce? Pentru că întreţinerea ulterioară a acestor lucrări de proastă calitate se face din bugetul local!

    Dar și eu, ca și dumneavoastră, știm foarte bine că Uniunea Europeană nu v-ar fi decontat un leu pe prostiile pe care le-ați facut (prin acceptarea tacită sau prin alte metode) în acest parc. De aceea ați și ținut morțiș să pierdeți finanțarea.

Domnilor consilieri, cei care ați votat ca în continuare să se toace bani de la buget în această lucrare mizerabilă, ați făcut vreo analiză în genul celei de mai sus? V-a interesat măcar? V-ati pus problema de ce miniatura asta de parc este de 5 ori mai scumpa decât parcuri în care s-a făcut ceva bun? Nu cred. Dar aţi ales, în schimb, să nu reparați școlile și spitalele.

    Publicul nu v-a girat cu votul lui pentru Consiliul Local ca să pupați poala sau dosul executivului, ci ca să faceți ceea ce este corect și bun pentru urbe și locuitorii ei. Cum puteți explica ignoranța și indiferența pe care ați manifestat-o aprobând bani pentru ceva nefuncţional, prost făcut și exagerat de scump?

    P.S. Domnule primar, acea pancartă de la intrarea în parc puteți s-o luați la dumneavoastră acasă, ca amintire. De ce? Pentru că perimetrul nu este, încă, un parc public, este un șantier în lucru, pentru că, și dacă l-ați fi inaugurat, nu aveați bază legală pentru ceea ce este scris pe acea pancartă, dar și pentru simplul fapt că angajați niște neica-nimeni care nu sunt în stare să scrie corect nici măcar denumirea parcului!”

    Arhitect Alina-Elena BALEA, Mangalia, 23 august 2016.

ANEXE:

http://www.mangalia.ro/proiectul-parcului-evergreen-aprobat-de-cl-mangalia/

http://www.mangalia.ro/proiectul-parcului-evergreen-aprobat-de-cl-mangalia/


Vezi si: Santiere in lucru II – Parcul Evergreen din Mangalia (galerie FOTO)



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply