Incredibil! Hotelul Mera din Venus a băgat în spital zeci de turişti, dar încă FUNCŢIONEAZĂ!

0
685

romania_venus_hotel_mera_resort

Părinte: „Copilul nu se mai oprea din vomat şi plânsete de dureri“.

De aproximativ două săptămâni, hotelul Mera din staţiunea Venus se joacă cu sănătatea oamenilor. Zeci de persoane au ajuns la spital, după ce au consumat din bucătăria restaurantului. Unitatea a fost amendată cu 15.000 lei de lei, însă continuă să pună în pericol viaţa consumatorilor.

Alertă în staţiunea Venus. Șase copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, vineri noaptea, având nevoie de îngrijiri medicale. Cu toţii au mâncat la all inclusive, acuzând, imediat, dureri de burtă şi vărsături. Aceştia erau cazaţi la hotelul Mera din Venus. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Cosumatorului au fost, sâmbătă, 30 iulie a.c., în control la unitatea cu pricina şi, din spusele directorului Paul Anghel, nu s-a găsit nimic în neregulă în bucătăria restaurantului Mera.

„Am fost în control, totul a fost în regulă, în termen, tot ce se găsea în frigider, în bucătărie. DSV a ridicat probe din mâncare, o să vedem rezultatul“, a spus Anghel. Culmea este că, alţi turişti s-au îmbolnăvit aici, în urmă cu o săptămână, după ce au consumat la restaurantul hotelului. Atunci, ANPC a amendat patronul cu 15.000 lei şi a dispus remedierea problemelor.

„Este al doilea caz de toxiinfecţie la această unitate. Acum o săptămână 14 turişti s-au intoxicat, 3 au ajuns la spital. Atunci, am amendat unitatea cu 15.000 lei. Ulterior, au remediat problemele“, a mai precizat directorul ANPC. Acesta nu exclude posibilitatea ca o cauză probabilă a îmbolnăvirii să fie consumul alimentelor pe plajă, de la comercianţii ambulanţi.

„S-ar putea să fie vorba şi de factori externi. Să fi consumat pe plajă, de la comercianţii ambulanţi, noi am verificat, însă este greu să-i găseşti. Am sesizat şi Poliţia, iar oamenii legii au promis că vor face razii în această zonă. Cauza a 50, 60% din persoanele care se îmbolnăvesc pe litoral este comerţul ambulant“, a mai completat Anghel. O altă cauză care urmează să se stabiliească ar fi chiar unul din bucătarii restaurantului. „E posibil ca cineva să aibă o problemă, un microb“, a conchis Paul Anghel.

Iată mărturia unei turiste intoxicată, la fel ca și copilul ei, din cauza mâncării de la restaurantul hotelului Mera

Continuarea, în replicaonline.ro, Luni, 1 august 2016.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Follow us: MangaliaNews PunctRo, to Facebook and @MangaliaNews, on Twitter




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply