“Ne-am reîntors acasă, la Brașov. Pot spune că și Mangalia este tot acasă. Mama înseamnă acasă. Am adunat amintiri dintr-o vară. Un oraș altădată cochet, este astăzi la pământ. Știu. Nu colectionezi locuri, aduni ganduri și imagini, clipe si momente. Dar e orașul meu natal. Cât am suferit, când unul dintre cutremure a distrus teii! Acum, aleea lor e zob. Stau teii într-o mare de praf, mai rău ca la cutremur… Ca să urci pe faleză, ocolești jumătate de oraș…
Piata s-a transformat într-un kitsch. În portul turistic, seara, e beznă. Noroc cu lumina de la vaporașele și iahturile ancorate acolo…
Parcul unde ne jucam noi în copilărie este în paragină. Praf, adică.
Au rămas câteva locuri unde te simti ok. Terasele din centrul orasului, cele de pe malul mării și obiectivele turistice. Astea nu le pot distruge încă. Cu toate fondurile europene, nu poti reclădi o cetate antică. Doar o protejezi si o promovezi.
Evenimentele culturale si artistice sunt “la revedere”… Doar Târgul de carte să mai dea aripi turistului dornic de așa ceva. “Festivalul Callatis” nu mai e, “Liberty Parade”, nu. Cui îi foloseste toată intrarea în beznă a orașului? Habar nu am.
Mi-aș dori din tot sufletul să îi pot arăta peste câtva timp copilului meu un oraș așa cum îl știam eu. Cochet, micuț, liniștit și bine administrat. Sper să nu visez cu ochii deschiși. De ce politica poate distruge un oras? De ce? Pompeiul a dispărut într-o calamitate, Romei i-a dat foc Nero, la nervi. In Mangalia, se distruge totul din indolență. Mulți ca Nero, adică.
Ați avut ștampila de vot în mână. Ce ați ales? Că nu mă duce capul…”
M.S, 24.07.2016.
