Mangalia cea veselă. Maganu: Iorguş şi-a bătut joc de Foleanu când a anunţat că este candidatul partidului

0
586

Cine sunt noii consilieri: profesori, oameni din primărie şi Moroianu de la Lacul Racilor.

foleanu-maganu

Paul Foleanu şi Bogdan Maganu.

Cristian Radu şi-a adjudecat un nou mandat de primar, fiind votat de 42% din cei prezenţi la urne. Nici principalul său “duşman”, Zanfir Iorguş, care a candidat independent cu sprijinul ALDE nu a obţinut un scor de neglijat – 32%. Însă, procentele sale nu mai au nici o valoare, ele nefiind transferate şi către ALDE, iar Cristian Radu a reuşit, de această dată, să îşi asigure un număr confortabil de consilieri din partea PNL: 9. Dincolo de acest amănunt, în continuare vă vom prezenta câteva detalii interesante despre cei care, teoretic, vor intra în componenţa Consiliului Local Mangalia pentru următorii patru ani. Cei mai mulţi dintre ei sunt vechi cunoştinţe ale Mangaliei, cu afaceri interesante, iar totodată vă vom arăta şi ce crede unul dintre marii perdanţi ai acestor alegeri (reprezentantul PSD!).

Aşadar, la nivelul Consiliului Local, PNL va avea în acest nou mandat 9 reprezentanţi, PSD – 4, ALDE – 3, UNPR – 2, PMP – 1. Iată şi cine intră în Consiliu: de la PNL – Sali Ghiulserin (profesoară de matematică, director adjunct în cadrul Liceului Callatis din municipiu), Sorin Andrei (om de afaceri), Nicoleta Griguţă (specialist administraţie publică, soţia lui Ioan Griguţă, şeful Şantierului 2 Mai – iar cu această ocazie familia Griguţă se poate declara „răzbunată” pe fostul edil Zanfir Iorguş!), Filip Dumitru (fost director al Neptun Olimp în 2000, fost şef al direcţiei de turism din cadrul Primăriei Mangalia, şi care deţine şi un hotel), Nelu Ungurean (director parc industrial), Dragoş Angelescu (director ADPP), Lucian Nichita (inginer în cadrul Şantierului Daewoo Mangalia), Valentin Ciuraru (specialist administraţie publică, fost cadru militar), Dana Constantinescu (jurist).

De la PSD ar urma să intre în CL Bogdan Maganu (economist, fost viceprimar), Neculai Tănase (inginer şi vicepreşedinte al Academiei Hagi), Menabit Ozghiun (reprezentant al societăţii civile şi lucrător MAI în rezervă), Paul Foleanu (avocat); de la ALDE – Leonard Tănase (afacerist). Tot de la ALDE va intra în Consiliul Local şi Nicu Moroianu, cunoscut pentru afacerile din turism. Dacă până acum de numele lui se lega hotelul Cocor, iată că, mai nou, el a „bifat” o înţelegere cu proprietarii cunoscutului restaurant Lacul Racilor! Astfel, Moroianu a închiriat Lacul Racilor de la proprietarii din acte ai afacerii despre care se vehiculează că ar fi controlată din umbră de nişte liberali.

Trecem peste acest mic detaliu delicios, şi ajungem la următorul viitor consilier ALDE: Dragoş Bociog (angajat la Neptun Olimp). De la UNPR ar urma să intre în CL Sorin Mihai (inspector şcolar adjunct), Dop Oprea (fost angajat al THR), iar de la PMP – Constantin Bârbora (profesor de sport).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Revenind la PSD, se speculează că primii trei din lista pentru CL ar urma să fie „maziliţi” de partid, având în vedere rezultatul slab la alegeri. Chestionat asupra acestui aspect, Bogdan Maganu, candidatul PSD la primărie, a declarat că el nu comentează zvonuri, despre care crede că sunt lansate „dintr-o singură direcţie în ultimii 20 de ani” .

Întrebat dacă se referă la Iorguş, Maganu nu dorit să confirme, dar, în continuarea discuţiei, a opinat că Iorguş şi-a „bătut joc” de Paul Foleanu atunci când l-a anunţat drept candidat al PSD la primărie, iar pe ultima sută de metri a anunţat că va candida chiar el, fostul edil al Mangaliei! „20 de ani de acum înainte, dacă va mai trăi, Iorguş va tot candida la primărie. Este veşnicul candidat”, a mai afirmat Maganu. Revenind asupr chestiunii „mazilirii” din PSD, Maganu a precizat că nu ştie şi că, evident, va exista o discuţie cu conducerea judeţeană a partidului, pe tema scorului în alegeri.

Alexandra ANTON, Replica, miercuri, 8 iunie 2016.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply