Întâlnire Cristian Radu – agenţii din turism: „Vara aceasta vom… cârpi! Din toamnă ne apucăm de investiţii“

0
616

pregatiripentrunoulsezon1 (Small)

EDITIA DE SUD: O întâlnire între administraţia publică locală şi o parte a agenţilor economici din turism din sudul litoralului a avut loc miercuri, la Casa de Cultură din Mangalia. Pe lângă hotelieri, au fost prezenţi la eveniment primarul Cristian Radu şi directori din cadrul instituţiei sale. Cu acest prilej, edilul local a anunţat o serie de măsuri imediate, ce vor fi aprobate în prima şedinţă a Consiliului Local, în privinţa modului în care este organizată primăria.

Prima dintre acestea vizează înfiinţarea unei societăţi în subordinea Consiliului Local, ce se va ocupa atât cu asfaltarea, cât şi cu amenajarea trotuarelor. Totodată, pe site-ul oficial al primăriei va fi făcută publică o listă a „ruşinii“ a agenţilor economici care şi-au lăsat proprietăţile în paragină.

Tot potrivit administraţiei locale, din toamnă se va trece la reabilitarea staţiunilor, însă, vara aceasta, spune Cristian Radu „vom schimba becuri, vom plomba gropi, într-un cuvânt, vom… cârpi! Abia din toamnă vom putea demara investiţii în staţiuni. Vă promit că nu ne vom mai bate joc de oameni, de agenţii economici. Nu vom mai favoriza unii agenţi economici care au pus stăpânire, la un moment dat, pe oraş“, le-a promis primarul Radu operatorilor din turism, adăugând faptul că „poate şi noi am greşit, pentru că nu am avut un dialog mai bun cu dumneavoastră. Îmi asum aceste greşeli“.

Printre problemele semnalate de agenţii din turism s-au mai numărat gropile din carosabil, proasta calitate a iluminatului public, dar şi numărul mare de maidanezi.

30 iunie, data limită a finalizării proiectelor europene!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 Lipsa Salvamarului din foişoare chiar şi la această oră, în plin sezon estival, ar putea crea adevărate tragedii în sudul litoralului: „Indiferent de ceea ce se întâmplă la nivel local, tot noi, agenţii economici, suntem cei care aducem cei mai mulţi bani la buget. Eu, personal, am fost dezamăgit de dialogul cu dumneavoastră. Dar nu suntem ranchiunoşi. Însă atrag atenţia că sezonul estival a început cam de mult. Să ne ferească Dumnezeu să se întâmple ceva vizavi de lipsa salvamarilor! Eu am câteva sute de turişti în hotel în acest moment. Legea spune că sezonul începe la 1 Mai şi nu la 1 iunie cum prost spune DADL-ul. Salvamarii nu sunt nici acum pe plajă!“, a arătat vicepreşedintele FPTR, Virgil Stancu. Acesta s-a mai plâns şi de impresia neplăcută pe care o lasă turiştilor şantierele începute şi neterminate ale proiectelor europene, de haosul dinn programul de aprovizionare a unităţilor de alimentaţie publică şi de gropile din şosele.

În privinţa proiectelor iniţiate din fonduri europene şi continuate, e drept, extrem de greoi, din bani publici, administraţia publică spune că percepe, de la începutul lunii aprilie, penalităţi de întârziere. La fel de adevărat este că, în cazul în care aceste trei proiecte nu sunt finalizate până la 30 iunie, adică peste trei săptămâni, Mangalia va trebui să returneze banii Uniunii Europene!

O altă situaţie, de data aceasta hilară, a constituit-o problema câinilor fără stăpân. Potrivit reprezentanţilor primăriei, în Mangalia au fost aduşi maidanezi… „importaţi“ din alte localităţi! „În perioada campaniei electorale au apărut foarte mulţi câini, aduşi chiar şi de la Giurgiu! Au fost aduşi ca să fie pozaţi în campanie şi să se arate că vinovatul este primarul. Vă asigur că, în perioada asta, nu va mai apare niciun câine fără stăpân“, a conchis Cristian Radu.

Cum paragina din staţiuni este una dintre plângerile mai multor agenţi economici, care au arătat că turiştii fug de unităţile aflate în imediata vecinătate a acestor imobile abandonate, primăria a decis ca, pe site-ul său oficial, să fie postaţi toţi cei ce deţin astfel de unităţi şi sancţiunile care îi pasc în cazul în care nu îşi remediază situaţia.

sursa: editiadesud.ro.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply