“Românii s-au obișnuit să voteze primari pe principiul că “măcar ăsta a mai făcut câte ceva”. Tipul acesta de primar “care a mai făcut câte ceva” este la fel ca dezinfectantul diluat de la HexiPharma. Și dezinfectanții cu pricina mai au câte ceva substanță activă în ei, dar restul e furăciune. La fel și primarii-diluați, au ceva acțiuni bune, dar mare parte din ce fac e furăciune.
Primarii-diluați vă distrug viețile discret, în timp ce voi vă iluzionați că sunt ok. Primarii-diluați dau impresia că fac bine, cum dezinfectantul diluat doar dă impresia că face curățenie în spitale. Dacă ați ști că un spital a fost dezinfectat cu produse diluate ați avea curaj să mergeți să vă operați acolo? Atunci de ce acceptați să votați primari-diluați? De ce vă lăsați seduși de falsa lor etichetă? De ce vă supuneți viața voastră și a copiilor voștri unui risc major mascat de o poleială de bună intenție?
Vă bucurați că un primar face un carnaval (cam grotesc), un festival (cam bătrânicios) sau un parc (urât și inutil la marginea orașului) și refuzați să vedeți că acel primar a furat de zeci, de sute, de mii de ori cât costă micile lui “realizări”. E ca și cum v-ați bucura că criminalul de patron de la HexiPharma a lăsat 0,001% substanță activă în falsul dezinfectant. Măcar a mai lăsat ceva…
Primarii-diluanți vă ucid fără să știți, vă fac viața un calvar fără să realizați de unde vă vine chinul. La fel cum dezinfectanții au fost o armă a unei crime ascunse. Pacienții au pus pe seama ghinionului îmbolnăvirea în spital, pe seama neșansei de a întâlni un microb pe carnea lor deschisă pe masa de operație. Nu au bănuit bieții oameni, morți din cauze spitalicești venite chipurile de aiurea, o minte diabolică de afacerist murdar în spatele microbului ucigaș.
Nici urâciunea din viețile voastre, din localitățile voastre nu vine de aiurea, ci de la primarii-diluați, primari cu minte diabolică. Nu-i votați, la fel cum nu ați alege un dezinfectant diluat!”
Alexandru Cautis, 19.05.2016.
Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook
Și ce șansă am eu, alegător, să schimb concentrația de diluare, când toți cei propuși sunt la fel? De unde să știu eu, care nu sunt chimist, care-i concentrația normală a dezinfectantului, dacă presa nu știe nici ea, iar cei care știu tac? Dacă jocurile se fac la vârf, iar tot ce contează acum e banul, ”investiția” în campanie e cea care primează și nu în calitatea managerială, de fapt în calitatea umană a candidatului, ce pot eu să fac mai mult? Când toate platformele electorale seamănă între ele de parcă le-ar fi scris aceeași mână, iar apoi sunt preluate de partide, care le mai adăugă mici înflorituri primăvăratice, eu, eu alegător, eu cu cine să votez? Când numai în această campanie electorală realizăm că edilii cunosc de fapt problemele noastre și le așează frumos pe hârtie, ca să ne fure votul, pentru ca apoi să uite de electorat și nevoile lui pentru încă 4 ani, eu, ”bolnav” pot să schimb concentrația de soluție?
E ușor să stai într-un scaun la mare depărtare de casă și să judeci, strâmb sau drept, după posibilitățile informaționale, dar eu, eu mangaliot, care trăiesc aici, care-mi rup mașina prin gropile orașului, care plătesc taxe, impozite, care stau la cozi interminabile să fac asta, eu, pe cine să aleg?
Mi-aș dori să am garanția că votul meu va fi cel mai bun, că omul pe care-l aleg aduce un suflu nou, prosperitate nouă, dar experiențele anterioare m-au făcut să tremur o iarnă la minus 20 de grade în frig în propria-mi locuință, să privesc orașul cum își pierde suflul cultural, cum dispare până și acel festival bătrânicios, dar aducător de turiști și de profit. Și atunci, mie ce-mi mai rămâne de făcut? Nu să aleg un ”dezinfectant” cu o concentrație de apă chioară, decât o otravă?
Din păcate, sau din fericire, eu nu pot să plec din orașul acesta pe care-l iubesc, iar iubirea asta îl face frumos pentru mine. Urâciunea lor nu mă atinge pentru că, faptul că eu îl iubesc, că e al meu, mă face să nu tac, să merg la vot, să dezbat, să caut forme de compromis pentru conștiința mea, să caut informații, pentru ca apoi, să simt că am dreptul la ceva mai bun.
Eu nu pot să plec din acest oraș, viața mea toată e aici, dar pot să aștept ”ofertele” electorale, să mă informez, să combat și să acționez în momentul votului. Nu-s hotărâtă cui voi acorda votul meu, dar încă e campanie, nu? Până la data alegerilor pot să sper că, de undeva, dintre cei 7 înscriși, va veni un cuvânt, un gest, care să nu semene cu al celuilalt și, să-mi dea speranța că nu voi mai vota ”răul cel mai puțin rău”.