EXCLUSIV! Pregătiri intense pentru spectacolul de Guinness Book de la Școala „Gala Galation” din Mangalia

0
136
Interviu cu actorul Mircea Tudosă, îndrumătorul cursului de actorie de la Școala gimnazială “Gala Galaction” din Mangalia, inițiatorul proiectului de Guinness Book.
- Rep: Cum decurg pregătirile “Spectacolului școlar cu cea mai mare distribuție din lume”, Mircea Tudosă? Care sunt noutățile la zi?mircea_tudosa_actor - Copy
- Mircea Tudosă: Așa cum am promis în interviul anterior, iată că astăzi revin și reamintesc faptul că pe data de 25 februarie 2016, în ședința avută cu părinții elevilor de la Cursul de Actorie pe care îl predau la Școala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia, s‑a aprobat proiectul pe care l‑am propus. Acesta constă în conceperea unui spectacol de teatru școlar cu o distribuție foarte mare.
Piesa de teatru propusă de mine și aprobată de părinți este „Furtuna”, de William Shakespeare. Scopul final al acestui proiect este includerea într‑o piesă de teatru cu o largă distribuție a unui număr cât mai mare de copii-actori și, bineînțeles, intrarea în Cartea Recordurilor.
Trebuie să precizez că noi am inițiat primii în lume acest gen de record și că nu trebuie să depășim un alt record al nimănui, ci alții care vor aplica după noi vor încerca să doboare recordul nostru!
Pe 26 februarie am aplicat online la Guinness World Records. În seara aceleiași zi am primit confirmarea aplicării. Așteptăm răspunsul oficial în jurul datei de 19 sau 20 mai. (Vezi facsimil!)
Pe 27 februarie, am început să lucrăm efectiv la acest spectacol. Prima etapă a fost deslușirea textului.  Încă de la începutul acestor repetiții, ni s‑a alăturat doamna profesor pensionar de Limbă și literatură română Doina Curelaru, care m‑a ajutat enorm în conceperea acestui spectacol! De asemenea, doamna profesor i‑a ajutat pe elevi să înțeleagă cât mai bine textul! De aceea am luat decizia să o numesc Asistenta mea de regie. Timp de aproape două luni, am lucrat la înțelegerea cât mai exactă a textului, precum și pentru frazarea lui corectă. Eu i‑am ajutat pe copii să înțeleagă personajele pe care le joacă. Acest spectacol nu va fi orice spectacol! Nu fac rabat la calitate!

furtuna_w_s

Începând de luni, 18 aprilie, vom intra în a doua etapă – montarea efectivă a spectacolului la scenă. Din punctul meu de vedere suntem în graficul de repetiții stabilit.
Vreau să le mulțumesc și cu această ocazie în mod deosebit, părinților și copiilor pentru toată truda lor și pentru încrederea pe care mi-au acordat‑o până acum! Mulțumesc, de asemenea, conducerii Școlii “Gala Galaction”, doamnei profesor Adriana Popescu, directorul instituției. Adresez cu acest prilej cuvinte de mulțumire doamnei director a Casei de cultură, Tatiana Odobescu și angajaților acestei instituții de cultură din Mangalia pentru tot sprijinul și pentru toată atenția acordată acestui proiect minunat!
Vă așteptăm, Duminică, 12 iunie, ora 18:00, la premiera spectacolului cu piesa “FURTUNA”, de William Shakespeare, la Casa de cultură din Mangalia!
Rep: Mulțumim, Mircea Tudosă, pentru noutățile transmise și vă asigurăm că vom fi alături de voi la originalul și mult așteptatul eveniment teatral școlar din Mangalia. Spor la treabă și succes în Cartea Recordurilor! Să reușiți!

Acord Guiness Book Scoala Gala Galaction - Furtuna3


MangaliaNews.ro, dumi­ni­că, 17 apri­lie 2016.


Fol­low us: @MangaliaNews, on Twit­ter and Man­ga­li­a­News Punc­tRo, to Face­bo­ok




Elefant.ro


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele