Ce vreau eu de la primarul meu?
“Una din definițiile neoficiale ale marketingului este aceasta: marketingul este arta de a-i convinge pe oameni să cumpere lucruri de care n-au neapărat nevoie! Prin această artă suntem convinși să cumpărăm încă o tigaie, deși mai avem acasă încă patru, să cumpărăm încă un cuțit, deși mai avem acasă încă zece, sau să cumpărăm încă o răzătoare de legume, deși ne-am mai julit degetele în alte patru răzătoare, pe care le-am aruncat, apoi, de fiecare dată, cu degetele însângerate, pe geamul bucătăriei.
Tot prin arta marketingului politic putem fi convinși că un hoț supercalificat, purtător de costum și cravată, (pentru a ne induce ideea că este o persoană onorabilă), merită să fie ales într-o funcție de conducere la nivel central sau local.
Un candidat la funcția de primar este și el „un produs de marketing”, care trebuie înfășurat într-un „ambalaj care vinde”. „Cumpărătorii” sunt cei care, în cabina de vot, vor mâzgăli numele acestui produs, cu ștampila, pe care scrie cel mai drag cuvânt candidaților: VOTAT!
Așadar, cetățeanul, fie el turmentat, ca în piesa lui Caragiale, fie treaz, după ce a ascultat „Deșteaptă-te, române!”, își „cumpără” destinul comunității lui, pe următorii patru ani, din oferta ce i-a fost pusă la dispoziție, prin actul votului său. Dacă are de ales între unul bun și unul rău, după cum îi consideră fiecare, îl va alege pe cel mai bun. Dacă în această ofertă are două produse aproximativ la fel de proaste, îl va alege pe cel mai mic dintre ele.
Candidatul ideal trebuie să fie, în concepția partidelor ce-l propun, în primul rând arătos, înalt, cu carismă, cu „sex-appeal” (jumătate din votanți sunt de sex opus, nu?), să fie deștept, să fie un bun orator, să-și expună ideile cu limpezime și claritate maximă, pentru a fi înțeles de o masă cât mai mare de alegători, să lucreze bine în echipă, și să fie un bun gospodar. Din păcate, calitatea de bun gospodar, cea mai importantă, nu o putem vedea decât după cel puțin un an, doi, după alegeri, nu înainte, iar pe noi, alegătorii, asta ne interesează cel mai mult, nu câți centimetri măsoară cel ce-și pune munca în slujba comunității, nici cât de bine rostogolește vorbele la microfonul de la tribună.
Poate c-ar fi mai bine ca această calitate s-o studiem prin ceea ce a făcut în propria viață, până la această candidatură și, dacă a fost cumva „prea gospodar”, adică dacă averea lui pare a fi dobândită pe căi discutabile, atunci să ne punem un semn de întrebare. Așadar, cam multe calități se cer pentru un singur om, nu-i așa?
Fiind greu să găsim persoana care să fie combinația genetică perfectă pentru candidatură, ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă, urmând ca mașinăria marketingului electoral să-i atenueze defectele și să-i amplifice la maximum calitățile: dacă-i mic de statură, îl pozăm de jos în sus și-i punem poza pe stâlpi, la cel puțin doi metri jumate înălțime, ca să pară mai înalt, atunci când îl privește alegătorul; dacă e prea gras, îi facem o ajustare fotoshopică a obrajilor, a cefei și a burții, și-l mai subțiem puțin; dacă natura l-a înzestrat cu o frunte îngustă și cu maxilare puternice, îi mai tăiem din fălci și-i mai adăugăm la frunte, ca să pară mai puțin agresiv și mai mult cerebral; dacă în școală i-au plăcut mai mult cărțile de joc decât alea de citit, îi umblăm puțin și la privire și i-o facem mai expresivă, mai inteligentă, pentru a nu semăna cu un babuin în călduri; dacă are o mină agresivă, răutăcioasă, respingătoare, îi punem un zâmbet postorgasmic de giocondă davinciană și am rezolvat problema! Trăiască fotoshop-ul și nebăgarea de seamă a alegătorului!”
Continuarea, pe cevreaudelaprimar.blogspot.ro, 31.03.2016.
Publicitate
https://www.mangalianews.ro/
