Anul 2016 aduce taxe si impozite mai mici pentru cetatenii si societatile comerciale din Mangalia

0
157
Comunicat de presă Paul Foleanu:

taxe_impozite_locale_mangalia-

Primarul Mangaliei dezinformează agenţii economici cu privire la eliminarea şi micşorarea unor taxe şi impozite, lăudându-se că aceste măsuri au fost aplicate exclusiv datorită generozităţii sale.
Tocmai de aceea, se impune ca atât persoanele fizice, cât şi cele juridice să cunoască adevărul, motiv pentru care doresc să prezint situaţia reală a taxelor şi impozitelor aprobate pentru anul 2016.
În acest context, subsemnatul, împreună cu ceilalţi colegi din Consiliul Local Mangalia am respins tentativa primarului de majorare a taxelor şi impozitelor care nu ar fi făcut decât să‑i împovăreze pe contribuabili.
Concret, primarul a ţintit limita maximă prevăzută de Codul Fiscal pentru stabilirea valorilor taxelor şi impozitelor, fapt ce ar fi avut ca efecte deschiderea procedurii de executare silită a agenţilor economici, dar şi îngreunarea achitării dărilor către stat  de către persoanele fizice.
În acest sens, noi, consilierii, am venit la adoptarea HCL nr. 220 din 21.12.2015 cu un set de amendamente care au şi fost votate, iniţiativă care a contribuit la reducerea taxelor şi impozitelor pentru 2016, după cum urmează:
- ANULAREA majorarii de 50% propusa de primar peste limitele maxime prevăzute de Codul Fiscal;
— SCĂDEREA TAXEI pentru clădirile rezidenţiale la persoane fizice de la 0.10% propus de primar, la 0.08%;
— SCĂDEREA TAXEI pentru clădirile rezidenţiale la persoane juridice de la 0.30% propus de  primar, la 0.08%;
MODIFICAREA taxei pentru clădirile nerezidenţiale la persoane fizice la 0.2% (limita minimă stabilită de Codul Fiscal);
DIMINUAREA TAXEI pentru clădirile nerezidenţiale la persoane juridice de la 1.95% propus de primar, la 1%;
— PĂSTRAREA valorilor anului precedent la impozitul pe teren intravilan cu suprafaţa sub  400 m²;
SCUTIREA pentru taxa de avizare anuală şi prelungirea automată a Autorizaţiilor de funcţionare pentru societăţile comerciale cu sedii şi puncte de lucru în Mangalia, cu activitate permanentă;
ELIMINAREA impozitului pe spectacole;
ELIMINAREA taxei de promovare;
TAXA PENTRU OCUPARAREA TEMPORARĂ A LOCURILOR PUBLICE: punctele 2.1.26 şi 2.1.27 „Ocuparea domeniului public cu active proprietate privată a diverşilor agenţi economici (care îşi desfăşoară sau nu activitatea economică) pentru care nu exista titlu de proprietate sau concesiune pe teren”: să fie instituită doar în cazul în care aceştia nu au cerere de prelungire contracte depusă, sau dacă ocupă terenul abuziv;
ELIMINAREA criteriului abuziv de evaluare al paraginei propus de primar pentru supraimpozitarea clădirilor aflate în această stare şi revenirea la definiţia dată de lege;
ELIMINAREA supraimpozitării pentru terenurile aflate în paragina, deoarece există, deja, modalităţi de penalizare a proprietarilor prin amenzi.
Având în vedere faptul că gradul de încasare al taxelor şi impozitelor este de cel mult 40%, am ajuns la concluzia că aceste măsuri se impuneau pentru ca atât cetăţenii, cât şi agenţii economici să îşi poată achita obligaţiile către bugetul local fără piedici.
Scopul acestei diminuari îl reprezintă creşterea gradului de încasare a taxelor şi impozitelor şi nu falimentarea societăţilor comerciale ori împovărarea persoanelor fizice, după cum şi-ar fi dorit primarul municipiului.
Prin aprobarea Hotărârii nr. 220, atât cetăţenii, cât şi întreprinzătorii vor simţi reducerile menţionate pentru plata anticipată a taxelor şi impozitelor până la data limită de 31 martie 2016, când este aplicată şi bonificaţia de 10% din cuantumul acestora.
Primarul dovedeşte, încă o dată, că nu‑i pasă de soarta oraşului, loc în care are doar o slujbă, şi nici de contribuabili, având în vedere faptul că nici domnia sa, şi nici mare parte din echipa sa de directori nu locuiesc în Mangalia, şi, deci, nu virează niciun leu către bugetul nostru”.
Preşedinte executiv PSD Mangalia,
Consilier local Paul Foleanu.



Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply