În anul 1914, o dată cu izbucnirea Primului Război Mondial, cea mai mare parte a cercurilor politice româneşti aveau în vedere intrarea României în război alături de Antantă, în vederea eliberării Transilvaniei şi Bucovinei de sub stăpânirea Austro-Ungariei. În ce priveşte Basarabia, aflată sub stăpânire rusească, posibilităţile ca românii dintre Nistru şi Prut să se elibereze erau mai reduse, deoarece Rusia era aliată cu Marea Britanie şi Franţa. Cercuri politice mai restrânse insistau asupra pericolului rusesc şi a necesităţii eliberării mai întâi a Basarabiei, pronunţându-se pentru o alianţă cu Puterile Centrale.
După doi ani de neutralitate, România a semnat, în august 1916, la Bucureşti, Tratatul de alianţă cu Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, precum şi o Convenţie militară. Pentru prima dată, într-un tratat semnat împreună, aceste puteri garantau ţării noastre drepturile asupra teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria.
În urma eşecului campaniei militare din anul 1916, două treimi din teritoriul ţării a fost ocupat. Conducerea statului, autorităţile centrale, armata şi numeroase persoane s-au refugiat în Moldova. Redus la teritoriul Moldovei, statul român continua să existe.
Glorioasa rezistenţă din vara anului 1917 a avut o importanţă vitală în îndeplinirea idealului naţional. Menţinerea fiinţei statului român, prin victoriile din 1917, a însemnat păstrarea nucleului în jurul căruia au gravitat forţele de eliberare naţională. Activitatea desfăşurată de români în străinătate a dat roade, constituindu-se într-o contribuţie semnificativă la cunoaşterea şi înţelegerea cauzei româneşti.
Mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia s-a intensificat în urma Revoluţiei ruse din 1917 şi a căderii ţarismului. La Chişinău s-a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc, în programul căruia se subliniau: necesitatea unei autonomii largi a Basarabiei, a dobândirii drepturilor cetăţeneşti şi a drepturilor naţionale pentru moldovenii din Basarabia şi de dincolo de Nistru, învăţămînt şi slujbă religioasă în limba română, reformă agrară și altele.
Pentru autonomie largă (administrativă, economică și culturală) s-a pronunţat şi primul Congres al Uniunii Cooperativelor din Basarabia. Congresul preoţimii basarabene cerea un mitropolit român, autonomie politică, drepturi şi libertăţi democratice, convocarea unei Adunări Naţionale şi constituirea unui Înalt Sfat cu atribuţii legislative şi executive. Moţiuni similare au fost votate în toate circumscripţiile administrative din Basarabia.
La Odessa, s-a constituit Comitetul Executiv, care a hotărât organizarea unităţilor militare naţionale. Congresul studenţilor moldoveni s-a pronunţat pentru învăţământ în limba română şi introducerea alfabetului latin. Congresul ţăranilor din Basarabia a subliniat necesitatea unei largi reforme agrare, iar Congresul corpului didactic din Basarabia a reluat şi întărit ideile unei largi autonomii a Basarabiei şi a învăţământului naţional în limba maternă, cu grafie latină.
Totodată, au apărut și adversari ai autonomiei Basarabiei, printre aceștia numărându-se militari şi funcţionari ruşi, redacțiile unor ziare ruseşti etc, elemente încurajate pe diferite căi de guvernul rus.
În toamna anului 1917, anarhia a cuprins tot mai mult Basarabia. Vechile autorităţi s-au dovedit neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. Iniţiativa a fost preluată de basarabenii îmbrăcaţi în haină militară, care au convocat Congresul Soldaţilor Moldoveni, la care au participat 800 de delegaţi, reprezentand aproximativ 200.000 de ostaşi de pe toate fronturile. Congresul a hotărât ca Basarabia să se bucure de autonomie teritorială şi politică în cadrul unei Rusii ce trebuia să fie Republică Federativă Democratică, fapt ce nu s-a realizat.
În cadrul Congresului, s-a hotărât: constituirea uităţilor militare moldoveneşti, trecerea moşiilor mănăstireşti, ale statului şi cele particulare în mâinile celor care lucrează, naţionalizarea învăţământului, menţinerea legăturilor cu populaţia şi organizaţiile moldoveneşti de peste Nistru, respectarea drepturilor naţionalităţilor și altele.
Pentru administrarea Basarabiei autonome, Congresul a constituit Sfatul Ţării, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice, asociaţiilor profesionale şi culturale etc. În Sfatul Ţării au intrat: 105 deputaţi români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ.
La 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească. Declaraţia a fost primită cu deosebită bucurie şi în dreapta Prutului.
În ziua de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat, cu unanimitate de voturi, Independenţa. După proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti, chestiunea unirii se punea pe teren practic. Era evident că Republica Moldovenească nu putea să rămână independentă.
În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Tot mai multe organizaţii, comitete, adunări şi delegaţii se pronunţau în acest sens. Partidul Naţional Moldovenesc a depus o stăruitoare activitate pentru extinderea influenţei în întreaga Basarabie. S-au limpezit căile de urmat şi s-a realizat o informare permanentă a populaţiei.
În acest timp, la Iaşi, s-a discutat modalitatea de realizare a unirii, adoptându-se soluţia deliberării în Sfatul Ţării. Guvernul român accepta solicitările de unire venite de peste Prut şi urma să-şi expună poziţia oficială după exprimarea votului Sfatului Ţării.
În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, care a adoptat Hotărârea de unire cu 86 voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri. Iată cum începe textul rezoluţiei de unire:
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România.
Hotărârea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni, conştienţi că, în vremuri grele, se realiza un pas important în înfăptuirea României întregite. Unirea Basarabiei cu ţara a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi încă sub stăpânire străină.
Destrămarea Austro-Ungariei a favorizat lupta pentru autodeterminare a românilor din Bucovina, astfel că, în noiembrie 1918, Congresul General de la Cernăuţi a votat Unirea Bucovinei cu Regatul României.
De asemenea, în Transilvania, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a votat, la 1 Decembrie 1918, Unirea cu România înfăptuindu-se, astfel, România Mare.
În concluzie, ziua de 27 martie 1918 a rămas în istoria românilor ca ziua în care, după 106 ani de ocupație țaristă, Basarabia a revenit în granițele firești ale României.
În anul 2015, Senatul României a adoptat un proiect de lege prin care ziua de 27 martie a devenit sărbătoare națională.
Cercet. st. dr. Sorin Marcel COLESNIUC.
