Mioare, cornute, ciobani, văcari şi, cum ar zice profesioniștii în mișcare, fesieri de piatră. După agitaţia de peste săptămînă (devastatoare fizic vorbind, dar plină de satisfacții – efectuat curs de instructor aerobic și fitness J ), iată-mă pe dealuri, într-o zonă mirifică (Izvoru Mureșului – Harghita).
Rămasă singură în complexul sportiv (trenul meu spre o destinație bănățeană, urmînd să mă ”îmbarce” abia a doua zi, practic cu noaptea în cap) după ce cu drag ne-am despărțit unii de alții, avînd în borseta cu amintiri șapte zile speciale, toți tineri, înalți, frumoși și plini de iubire, cum fain zicea o profă la fel de faină, am purces într-o plimbare pe dealuri, prin oameni…
Te inalţă suflete şi apoi coboară în viată!
Cum e aerul din adîncul cerului? E albastru!
Verde pe pamînt, albastru-n cer şi între ele, noi și ale noastre.
Am rotit privirea şi mi-am rugat retina să-mi memoreze liniştea din creste, pe cărări de pămînt şi piatră, șerpuite și înguste. Frumos ai mai îmbrăcat, Doamne, munţii cu semeţii și i-ai aşezat în lumi… lumeşti.
Am poposit în adiere şi miros de copilărie. Rugăciune şi şuier al trenului. Natura şi glasul ei.
– Trebuie să cumpăraţi cîinele, zise zîmbind un văcar.
– Nu-l pot duce acasă, că-i departe, îi răspund eu, plăcut surprinsă de blîndeţea şi zîmbetul omului muncit.
– Mi-a dat fiu-meu de lucru. Le-a cumpărat şi am eu în grijă.
De data asta zîmbetele noastre se întîlnesc şi-mi povesteşte, minute bune, ca unui prieten drag, cum a fost el pe litoral într-o altă viaţă, una parcă ceva mai bună decît cea de acum.
Şi am trăit aici viaţa în secunde numărate, cîte secunde, atîtea gînduri bune.
Se aud clopote ca un ceas cu cuc, dînd ora exactă. A mai trecut o oră din existenţa mea.
– Noapte bună, îmi strigă văcarul, coborînd agale, cu bîta pe ceafă şi antebraţe atîrnînd.
– Toate cele bune, îi răspund, fără ca amabilitatea lui să-mi pară altceva decît este.
-
Mai veniţi şi mîine?
Şi-un “Da” ţişneşte neastîmpărat, deşi eu de dimineaţă am tren.
“Da“!!! Oamenii sunt frumoşi, cînd priveşti Dincolo de… şi cu sufletul!
Acesta este de fapt Da-ul! Şi astfel, o mult vehiculată idee este demontată din clișeicele credințe: țara asta nu este frîntă de la jumătate. Maghiari şi români, amabili şi vorbăreţi.
Diferenţele sunt în ochii ce privesc şi cîntecul din voce.
Fac paşi mici, mă întorc să mai privesc încă o dată natura și naturalul, de pe cărare, ca pe un tablou de care nu te-ai mai desprinde, ramînînd în contemplație, pînă ce ochiul cuprinde, memorează și arhivează tot.
Publicitate
https://www.mangalianews.ro/
Ea e pregătită pentru apus, eu pentru răsărit!
Gabriela Apostu.
MangaliaNews.ro, 12 martie 2016.
