OPINII: Statiunile MANGALIEI versus MAMAIA

0
832

     (Continuare la Orașul Mangalia versus Comuna Peștera).

litoral-NEPTUN

     Ozzy Menabit:
    “Știrile de astăzi spun că Asociatia Hotelierilor din Mamaia au cerut Primăriei Constanța ca în Mamaia beach-barurile sa se închidă la ora 19:00h, iar discotecile la ora 1:00h. La ora 19:00h de vara, nici nu a apus soarele.
     Să ne amintim cum a venit Năstase la Neptun, s-a simțit deranjat de muzică în vila de protocol și a cerut închiderea discotecilor la ora 1:00h. Si a teraselor la ora 22:00h. Nu știu cine era primar atunci, dar consiliul local s-a supus.
Și astfel a murit turismul din Neptun, care înainte era fruncea. De 1 Mai, iureșul era la Neptun.
     Deci așa a decedat Neptunul, pentru ca i s-a ucis viața de noapte. Why Not, Top Ten, Pui de Urs (Kremlin), Tiffany’s, etc. au încetat să existe. Ori pe plaja, Holliday Beach Club si restul. A ajuns o stațiune-parastas unde dupa ora 22:00h te duci la culcare pentru ca nu este nimic de facut.
     Asta se va întâmpla cu Mamaia dacă se aprobă propunerea Asociației Hotelierilor care astfel speră sa țină turiștii în hotel, să ridice vânzarea pe restaurant.

visit_mamaia_claboo_media

 

     Păi, nu asa, hotelierilor, profesionalizati-vă! Oferiți spectacol, seri interesante, ori exemplu de la mine: o seara tătărească cu mâncare, muzica si dans tataresc – sa aibe turistul sentimentul ca a fost cateva ore in Tataria necunoscută lui încă. Ori o seară balcanică, oferiți-le amintiri! Atracția să fie motivul pentru care alege să își cheltuie banii, nu o lege adoptată de consiliul local. O japcă.
     De unde atâta tupeu pe hotelieri? 
     Și mi-am amintit: dl.Putin al Rusiei s-a certat cu dl.Erdogan al Turciei, consecinta este că deja s-au contractat prin agenții de turism sejurul a 150.000 de ruși pe litoralul românesc. Posibil să fie o manevră a hotelierilor ca să încaseze cât mai multi bani de la ruși. Este o manevră pentru câștig imediat și dăunătoare pe termen lung. Se întorc rușii acasă și povestesc cum au fost la parastas.
     Întotdeauna a fost o concurență între stațiunile Mangaliei și Mamaia. De ce s-au ridicat Mamaia și Vama Veche în ultimii ani? Nu au ucis viața de noapte, ba chiar au încurajat-o. Cine merge în Vama Veche își asumă faptul că merge într-un loc cu viață de noapte activă. Dacă vrei la mănăstire, nu te duci în Vama Veche.
     Ca să se revigoreze turismul în stațiunile Mangaliei trebuie încurajate și reidentificate zone cu enterteinment și viață de noapte. Un gen de Liberty Parade care să țină toată vara. Le dai amintiri turiștilor și se vor întoarce la anul, vor atrage după ei alți turiști.
     Primăria Mangalia a investit în centre de informare turistică, dar altceva decât harta zonei nu au ce sa informeze, proiectul cu muzeul Callatis – Istorie la Malul Marii Negre stagnează de 2 ani, împrejmuit cu gard de metal, termenul de execuție era la 31.12.2015. Practic s-a executat produsul publicitar pentru un serviciu care nu s-a înfăptuit.
     Nu există nicio agendă de evenimente, nu exista o discotecă sau un club către care să-i îndrumi pe turiștii aflați în vacanță.
     Și ca să fie distractie, la începutul verii sunt alegerile”.
     (va urma…)

MangaliaNews.ro, Luni, 7 martie 2016.


Publicitate https://www.mangalianews.ro/



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply