Lovitură dură pentru Mangalia. Şantierul Naval Daewoo “se mută” la Limanu

0
618

CUGET LIBER: Primarul comunei Limanu, Nicolae Iustin Urdea: Bugetul local se îmbogăţeşte cu 500.000 de euro.

nicolaeiustinurdeaprimarlimanu
Primarul comunei Limanu, Nicolae Iustin Urdea, este în culmea fericirii după ce, ieri, a câştigat în instanţă procesul pe care-l avea cu Primăria Mangalia, litigiu în urma căruia vor veni mai mulţi bani la bugetul local. Concret, Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză comunei Limanu stabilind că 40 de hectare disputate cu Primăria Mangalia aparţin de drept localităţii Limanu. Din cele 40 de hectare, pe 23 dintre ele se întinde Şantierul Naval Daewoo.
În 2013, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat un dosar în care Prefectura judeţului Constanţa era reclamant, iar primarul Cristian Radu şi municipiul Mangalia, alături de primarul Nicolae Iustin Urdea şi comuna Limanu precum şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au avut rolul de pârâţi. Obiectul dosarului viza litigiul privitor la graniţele celor două localităţi, miza fiind reprezentată de Şantierul Naval Daewoo.
În timp ce reprezentanţii Primăriei Mangalia spuneau că terenul se află pe teritoriul oraşului, primarul de la Limanu, Nicolae Iustin Urdea susţinea că are documente care atestă că şantierul este poziţionat şi pe o suprafaţă din comuna Limanu.
„Practic, tot terenul pe care se află şantierul a aparţinut comunei Limanu, însă noi ne-am mobilizat să demonstrăm că zeci de hectare care se află acum în administrarea municipiului Mangalia trebuie să revină comunei Limanu. O parte din vechiul şantier naval a fost trecut, prin decretul 50/1979 semnat de fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, ca intravilan al Mangaliei. Astfel de cazuri sunt de domeniul istoriei, nu mai putem întoarce timpul înapoi. În perioada anilor 1999 – 2000, imaginea comunei Limanu a fost grav ştirbită. Practic, aproximativ 40 de hectare au fost preluate abuziv printr-o hotărâre a Consiliului Local Mangalia, deşi extinderea limitelor teritoriale se face printr-o hotărâre de Guvern, după consultarea populaţiei, potrivit legii. Noi avem documente din anii ’70 care atestă că terenul pe care este construit şantierul aparţine de comuna Limanu. Există documente semnate cu Primăria Mangalia, la acea vreme, înainte de exproprierea care a condus la construcţia pe acele terenuri a şantierului. Acesta a fost motivul pentru care nu ne-am dat bătuţi şi am considerat că este mai corect să ne adresăm instanţei de judecată, care să stabilească adevărul”, a declarat edilul Nicolae Iustin Urdea.

Cititi continuarea în cugetliber.ro, Vineri, 19 februarie 2016.





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply