Proiectul de lege PNL privind Sănătatea stârnește controverse

0
687

Nicolăescu: „refuzi prevenția, plătești!”

nicolaescu-preventie

PUTEREA.RO: Liberalii propun ca cetățenii care refuză serviciile medicale de prevenție să fie obligați să plătească, în cazul în care se îmbolnăvesc. Deputații liberali Alina Gorghiu (copreședinte PNL), Eugen Nicolăescu, Lucia Varga, Horia Cristian au depus în acest sens la Parlament un proiect de lege privind activitatea de prevenție în sănătate. Conform Agerpres, fostul ministru al Sănătății, actualmente lider al deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de lege privind prevenția în sănătate prevede ca cetățenii să fie informați, să primească gratuit aceste servicii ca un drept și o responsabilitate a statului român față de ei, dar solicită ca și aceștia să învețe să fie responsabili față de propria sănătate.

„De aceea, cetățenii pot refuza, potrivit prevederilor din proiectul de lege, în scris, serviciile de prevenție, însă în cunoștință de cauză, fiind avertizați că dacă se vor îmbolnăvi pentru că nu au participat la programe de prevenție vor suporta parțial sau total costurile tratamentelor. Aceasta va fi opțiunea fiecărui cetățean în parte după ce a fost informat și el a decis cum este mai bine pentru el. Toate aceste aspecte se vor regăsi în normele de aplicare care se vor dezbate public cu cât mai mulți cetățeni, asociații ale pacienților și profesionale și se vor identifica soluțiile cele mai potrivite pentru fiecare caz în parte”, a explicat Eugen Nicolăescu, într-un comunicat remis AGERPRES.

Citiți continuarea articolului AICI. 07.02.2016.


Publicitate https://www.mangalianews.ro/



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply