mariustuca.ro: Este cel mai important, cel mai îndrăgit și cel mai virtuoz baterist din istoria rock-ului românesc. Numele său n-a fost de nimeni egalat vreodată, exceptându-l, poate, pe Sergiu Malagamba care făruse furori (dincolo de tehnica sa instrumentală) cu o ținută vetimentară, ce ținea capul de afiș al caselor de modă ale anilor ’40. Debutul în curentul rock adevărat s-a făcut la trupa Roșu și Negru, când Nancy Brandes l-a inclus în formație, la o vârstă la care elevii încă buchisesc în clasele liceale.
Prin 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupă atunci) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci, Țăndărică rupe tobele. Cu o carismă egală cu ce a lui Ringo Starr (de la Beatles) a intrat în sufletele spectatorilor. A suferit, după cum spune, pentru faptul că nu era în prim planul trupei. Era invidios pe Mircea Baniciu că, solist vocal fiind, atrăgea toată suflarea feminină prezentă la concerte.
A fugit cu Phoenix-ul (exceptându-l pe Baniciu) în Germania, prin 1977, și nu i-a fost deloc ușor acolo. Cum trupa n-a avut succesul scontat, a trebuit să se descurce de unul singur și să se orienteze spre muzica (ușurică, totuși!) nemțească. După ’89 revine în țară, fără să-i mai treacă prin minte să plece altundeva. Suferise destul în Germania pentru dorul de acasă. Tocmai de aceea, primul lucru făcut la întoarcere a fost să vină cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova.
Vă invităm să citiți continuarea AICI.
Sursa foto: businesswoman.ro
Duminică, 31 ianuarie 2016.
