Unirea Principatelor Române din ziua de 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova și în Țara Românească, reprezintă primul pas pe calea constituirii statului național unitar român, motiv pentru care, în continuare, voi prezenta acest eveniment istoric deosebit de important pentru toți românii…
Procesul unirii celor două provincii românești începuse încă din perioada Revoluției de la 1848, când se realizase unirea vamală între Țara Românească și Moldova. Un deceniu mai târziu, spre sfârșitul anului 1858, în Ţara Românească împrejurările nu păreau să favorizeze îndeplinirea obiectivelor naţionale însă, în Moldova, domnea o atmosferă optimistă. Adunarea electiva din Moldova era alcătuită din 55 de deputaţi, dintre care 33 erau unioniști. Conservatorii aveau doi candidaţi la domnie: Mihail Sturdza şi fiul sau, Grigore Sturdza. Unioniştii, deşi erau majoritari în Adunare, proveneau din grupări politice diferite (moderat-conservatoare, liberal-moderate şi liberal-democrate) şi, până aproape de momentul unirii, nu se hotărâseră asupra unei singure persoane, pe care să o susțină la conducerea Moldovei.
Unul dintre candidaţi era Vasile Alecsandri, dar acesta a renunţat în favoarea lui Costache Negri. Lascar Catargiu era însă împotriva lui Costache Negri, astfel că, după dezbateri aprise, a fost propus Al. I. Cuza, care a fost acceptat de toţi cei 30 de deputaţi prezenţi la dezbateri. Cu toții au hotărât ca, în şedinţa Adunării elective, să îl susţină prin vot deschis pe Cuza. Totodată, a fost redactat şi un text, prin care se reafirma dorinţa de unire a Principatelor Române.
În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă s-a întrunit pentru alegerea domnului. Aflaţi în minoritate, deputaţii conservatori au votat candidatul Partidei Naţionale, astfel că Al.I. Cuza a obținut susținerea unanimă a celor 48 de deputaţi prezenţi. În Piaţa Palatului din Iași s-au adunat peste 10.000 de oameni, care şi-au manifestat entuziasmul față de alegerea lui Cuza. Timp de patru zile au avut loc procesiuni, numeroși cetățeni venind să îl felicite pe noul domn.
Născut în anul 1820, la Bârlad, Al.I. Cuza și-a început studiile la Iași, apoi le-a continuat la Paris. A fost participant activ al mişcării revoluţionare de la Iaşi, din martie 1848, iar în momentul alegerii sale ca domn, Cuza era comandantul oştirii din Moldova, cu gradul de colonel. Era foarte popular, i se cunoştea firea mai puţin interesată în a face carieră și demonstrase deja că era un mare patriot. În zilele care au urmat alegerii domnului, o delegaţie moldoveană, plecată spre Constantinopol să notifice alegerea lui Cuza, a rămas în Bucureşti, timp de patru zile, unde a discutat cu unioniștii munteni alternativa dublei alegeri.
Victoria Partidei Naţionale din Moldova a reprezentat un puternic stimulent şi pentru Partida Națională din Ţara Românescă, însă, aici, conservatorii erau majoritari în Adunarea electivă. În principiu, niciunul dintre candidaţii conservatori nu respingeau Unirea, daca aceasta se realiza sub conducerea lor, dar nu era vorba de Unire, ci de schimbarea regimului.
Fiind minoritară în Adunare, Partida Naţională a apelat la sprijinul populaţiei, aceasta fiind singura modalitate pentru asigurarea victoriei cauzei naţionale. Prin intermediul tinerilor patrioţi s-a declanşat o largă acţiune de propagandă şi mobilizare în Capitală şi în satele vecine. Intimidaţi, deputaţii conservatori se gândeau să nu mai participe la lucrările Adunării, iar deputaţii Partidei Naţionale căutau şi ei o soluţie.
În Ţara Românească, Adunarea electivă era alcătuită din 72 de deputați, dintre care 46 erau conservatori. Unioniştii îl susţineau pe Nicolae Golescu, iar conservatorii pe Gheorghe Bibescu. Dacă deputaţii conservatori ar fi insistat pentru alegerea candidatului lor, s-a avut în vedere şi eventualitatea năvălirii populaţiei în şedinţa Adunării şi obligarea acesteia să îl aleagă domn pe Cuza. Însă, în ziua de 24 ianuarie 1859, pentru a nu da prilej de anulare a alegerilor, pe motiv că ar fi fost forţată libertatea de alegere a deputaţilor, s-au luat masuri de îndepărtare a populaţiei de sediul Adunării, unde se strânseseră peste 30.000 de oameni.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, au început dezbaterile Adunării elective. În numele Partidei Naţionale, Vasile Boerescu a cerut o sedinţă secretă, pentru a se ajunge la un acord în privinţa candidatului. În cursul şedinţei secrete, pledând în favoarea principiului unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu spiritul Convenţiei de Paris, Vasile Boerescu a propus alegerea lui Cuza, ca domn, şi în Ţara Românească.
Conservatorii, bucuroşi că au scăpat de candidatura lui Nicolae Golescu, au acceptat să renunţe la candidatul lor în favoarea lui Cuza. S-a redactat chiar și un act prin care participanţii la şedinţa secretă se angajau, prin jurământ, să-l aleagă pe Cuza şi în Ţara Românească. Reveniţi în sedinţa publică, într-o atmosferă de entuziasm patriotic, toţi cei 64 de deputaţi prezenţi l-au votat pe Cuza ca domn al Țării Românești.
Se încheia, astfel, una dintre cele mai frumoase pagini din istoria românilor. Rezultatul alegerilor a fost întâmpinat cu o bucurie de nedescris de către mulţimea adunată pe dealul Filaretului. În toate teritoriile
locuite de români se dansa Hora Unirii, iar presa europeană a apreciat curajul românilor. Dubla alegere al lui Cuza, în ambele Principate, a reprezentat rezultatul concret al intenţiilor generaţiei paşoptiste.
Actele de la 5 şi 24 ianuarie 1859 au avut, drept consecinţă, instaurarea unei noi ordini politice în Principatele Române, aflate în faţa procesului de unificare şi constituire a unui stat nou, modern. În anul 1862, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul celor două principate, realizând, în acest fel, unirea politică.
La 11 februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice de așa-zisa „monstruoasa coaliție” (formată din liberali-radicali și conservatori). După venirea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866) și adoptarea Constituției din iulie 1866, Principatele Unite s-au numit România.
În ziua de 14 noiembrie 1878, Dobrogea a revenit, oficial, în componența statului modern român, la 27 martie 1918 Basarabia s-a unit cu România, iar în ziua de 28 noiembrie 1918, Bucovina de Nord s-a unit și ea cu România. Reprezentanții românilor, întruniți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, au desăvârșit unitatea națională a românilor, prin declararea unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu patria-mamă, România.
Cercetător științific doctor Sorin Marcel COLESNIUC.
MangaliaNews.ro, Sâmbătă, 23 ianuarie 2016.
