Poliţiştii constănţeni la datorie, în minivacanţa de Revelion

0
601

farmec.ro
carturesti.ro%20

ipj constanta

În perioada minivacanţei de Revelion, în tot judeţul Constanţa, poliţiştii au intensificat acţiunile pentru combaterea şi prevenirea faptelor antisociale, scopul fiind acela de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi, aplicând peste 100 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 20.000 de lei.

În perioada 30 decembrie 2015 – 02 ianuarie a.c., în tot judeţul Constanţa, poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În acest sens, peste 400 de poliţişti de la structurile de Acţiuni Speciale, Criminalistic, Investigarea Fraudelor, Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Judiciar, Armene Exploziv şi Substanţe Periculoase au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul curent.

Ca urmare a neregulilor depistate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi la alte acte normative.

Totodată, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de S.I.P.I. Constanţa, au confiscat peste 28.000 de artificii şi au întocmit 4 dosare de cercetare penală pentru operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Poliţiştii de la rutieră au acţionat pe toate drumurile naţionale şi judeţene pentru combaterea şi prevenirea accidentelor rutiere, pentru combaterea excesului de viteză şi a fluidizării traficului. Astfel, aceştia au aplicat peste 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 lei, au suspendat peste 10 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 30.12.2015, poliţiştii din Cumpăna au depistat în trafic pe C. Marian, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dacia din comună, sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la data de 31.12.2015, poliţiştii din Ciocârlia au depistat în trafic pe D. Petrică, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

CU OCAZIA ÎNTOARCERII DIN MINIVACANŢĂ, POLIŢIŞTII RECOMANDĂ ŞOFERILOR:

  • Să pregătească autovehiculele pentru circulaţia pe timp de iarnă şi să adapteze viteza la condiţiile meteo;
  • Să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;
  • Pe zăpadă, polei sau gheaţă, să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor;
  • Să păstreze o distanţă de mers suficientă până la următoarea maşină;
  • Toţi ocupanţii maşinii să folosească centura de siguranţă;
  • Şoferii să pornească la drum doar dacă sunt odihniţi şi nu au consumat băuturi alcoolice;
  • Conducerea autovehiculului cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 puncte;
  • Înainte de a pleca la drum, să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze.

Mangalia News, Duminică, 3 ianuarie 2015.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply