Naşterea Domnului vestită de îngeri
Cotidianul: În prima perioadă a creştinismului, Naşterea Domnului era serbată odată cu cea a Botezului. Se consideră că sărbătoarea Naşterii Domnului s-a serbat pentru prima dată separat, la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut celebra predică, ce va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Naşterii: Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…
Icoana cu motivul peşterii
Ca majoritatea sărbătorilor religioase creştine, şi Crăciunul a fost pus în legătură cu o serie de sărbători păgâne, cum ar fi cea a Soarelui, sau Saturnaliile ori Juvenaliile în lumea romană, care cădeau cam la aceeaşi dată. Unele dintre ritualurile acestor sărbători romane par să fie păstrate, atribuindu-li-se un sens creştin, până în zilele noastre: colindele, pluguşorul.
Lor li s-au adăugat în timp altele de concepţie creştină, cum ar fi Vicleimul, Irozii, Steaua, care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.
Giotto, Adoraţia Magilor
Deşi celebrarea Naşterii Mântuitorului datează de la începutul secolului al IV-lea, primele reprezentări iconografice apar abia în secolele al VI-lea şi al VII-lea, mai întâi în bisericile orientale.
Tema Naşterii cuprinde trei etape succesive: cele dinaintea naşterii, cu călătoria la Bethleem,Naşterea şi momentele imediat următoare, Adoraţia păstorilor şi Adoraţia Magilor.
În timp ce, în Occident, centrul adoraţiei este Fecioara, în Orient el se deplasează către Prunc. Prima poziţie dă naştere, la sfârşitul Evului Mediu, unei iconografii care-o prezintă pe Fecioară în genunchi, în adorarea lui Iisus, potrivit de altfel preceptelor Conciliului Tridentin, ce decreta că Fecioara Maria nu trebuie figurată culcată.
Continuarea, în cotidianul.ro, 24 decembrie 2015.
