MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale, proiect dedicat Municipiului Mangalia

0
1334

Istoricul serialului MANGALIA 20:

Așa a debutat, în februarie 2015, acest proiect cultural maraton care a fost finalizat peste opt luni, pe 8 septembrie, de Ziua Municipiului Mangalia, după parcurgerea a 20 de episoade:

EXCLUSIV: MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale

Cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 20 de ani de la declararea Mangaliei ca municipiu, redacția ziarului online MangaliaNews.ro lansează Topul personalităților locale „MANGALIA, TOP 20”, un serial în mai multe episoade.

Mangalia20montajfoto-

„MANGALIA, TOP 20”

– Serial –

Anul acesta se împlinesc 20 DE ANI de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 – 2015). Cu acest prilej, redacția ziarului online www.MangaliaNews.ro lansează Topul personalităților locale „MANGALIA, TOP 20”. Au trecut 20 de ani… Noi am ales pentru acest eveniment 20 de domenii în care s-au afirmat concitadinii noștri, de-a lungul vremii.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Iată cele 20 DOMENII propuse pentru acest proiect amplu despre Mangalia:

  • ARHEOLOGIE – ISTORIE
  • ARTE PLASTICE – PICTURĂ
  • ARTE PLASTICE – GRAFICĂ
  • ARTE PLASTICE – SCULPTURĂ
  • AVIAȚIE
  • BIOLOGIE
  • CERCETĂRI MARINE
  • CONSTRUCȚII CIVILE
  • CONSTRUCȚII DE NAVE / INGINERI NAVALI
  • EDUCAȚIE / ÎNVĂȚĂMÂNT
  • MARINA MILITARĂ
  • MEDIA, PRESA ONLINE, IT
  • MEDICINĂ
  • MUZICĂ
  • PROIECTARE și INGINERIE NAVALĂ
  • SPORT
  • TEATRU/ACTORI/ACTRIȚE/REGIZORI
  • TRATAMENTE BALNEARE
  • AGRICULTURĂ

Pe adresa de e-mail [email protected], – spuneam atunci -, primim de la dumneavoastră, cititorii noștri și alte sugestii de teme / domenii, precum și nume de persoane care au contribuit sau contribuie la cunoașterea în lume a municipiului Mangalia, cu poze și scurte prezentări, pentru completarea listei pe care v-o prezentăm în serial, pentru a stabili un Clasament al notorietății personalităților din cele mai diverse domenii, ale căror nume sunt legate de Mangalia.


 Așa cum afirmă autorii monografiei “Mangalia în paginile vremii”, Aurelia și Ștefan Lăpușan, Mangalia a fostOrașul cu cele mai multe elite”!

Mangalia-in-paginile-vremii

…Autorii monografiei evocă mai multe momente ale prezenţei la Mangalia, în perioada interbelică, a lui Nicolae Iorga, ca şi a altor personalităţi ale culturii noastre. La rândul ei, Manuela Cernat, în prefaţă, povesteşte ce se întâmpla în oraş, imediat după cel de-al doilea război mondial:

„Paradoxal, în plină sovietizare, departe de capitală, uitată la graniţă, Mangalia încă respira şi trăia în ritmul de dinainte de război. În prea scurtul răgaz de până la strângerea şurubului, aici se regrupase rapid şi crema artistică alungată din Balcic.

Fraţii Radu Tudoran (Nicolae Bogza) şi Geo Bogza, pictoriţele Marcela şi Florica Cordescu, romancierii Cezar Petrescu şi Iosif Igiroşianu, actorii Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan, regizorii Sică Alexandrescu şi Marietta Sadova, dizeurul Manole Stroici, epigramistul Păstorel Teodoreanu şi o puzderie de femei frumoase şi extrem de elegante dădeau strălucire ceasurilor de plimbare pe faleză.”

…Cu alte cuvinte, departe de a fi doar un oraş de la malul mării, Mangalia este şi un capitol din istoria culturii române.

Iată, vă prezentăm în continuare câteva personalități aparținătoare spiritului Mangaliei, grupate pe domenii de activitate, atât din vremurile mai vechi, cât și din zilele noastre:

Continuarea, AICI și AICI.


Redactia MangaliaNews.ro și-a propus să premieze personalitățile, asociațiile culturale și instituțiile locale evidențiate în Serialul MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale, în funcție de voturile obținute în sondajul final realizat la începutul lunii septembrie 2015, din cele 3.384 de voturi acordate de cititorii site-ului www.mangalianews.ro, pe domeniile de activitate propuse de noi. 

diploma_premiul_special_specimen

Vă reamintim Clasamentul notorietății

TOP 10 SPECIAL

Primele zece locuri, în funcție de numărul de voturi obținute în sondaj

– personalități, instituții și asociații culturale –

1. Dora Alina Romanescu (Saveta Georgescu), 586 voturi,

2. Virgil Stan, 256 voturi

3. Școala Gimnazială nr.5 „Gala Galaction”, 148 voturi,

4. Sorin Marcel Colesniuc – Muzeul Callatis, 134 voturi,

5. Muzeul de Arheologie “Callatis”, 80 voturi,

6. Nicolae Alexandru, arheolog, 80 voturi,

7. INNA (Elena Alexandra Apostoleanu), 77 voturi,

8. Cella SERGHI, 72 voturi,

9. Teatrul Muzical Tinemar, 69 voturi,

10. Emilia Dabu, 66 voturi.


Voturile obținute pe domenii de activitate sunt detaliate AICI.



diploma_excelenta_specimen

Mulțumirile noastre speciale se îndreaptă către sponsorii care au sprijinit proiectul nostru, prin acordarea Premiului Special ce va fi anunțat cu prilejul festivității: – domnul director general Aurelian Marin, președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și doamna Anca Jigmond, director de marketing al Agenției de Turism PARADIS, Vacanțe de Vis”, din Constanța. (Vă asigurăm că va fi un premiu cu totul SPECIAL!!!)


Dragi cititori, vă mulțumim încă odată pentru faptul că ați parcurs episoadele serialului, pentru voturile exprimate în sondajul nostru și pentru comentariile deosebit de frumoase pe care ni le-ați trimis! Iată câteva dintre ele:

  “Dumnezeule, ce materiale interesante si bogate in informatii! Foarte interesant ce s-a realizat. Cred ca a fost foarte multa munca… Ar trebui sa fie un Manual de dirigentie la toate scolile din Mangalia! Trebuie editat si trimis in librarii acest documentar. Primaria ar trebui sa tipareasca un album, asa cum au marile orase din lume, cu toate aceste informatii, in mai multe limbi straine. Nici nu va inchipuiti ce material de promovare poate fi acest documentar! Trebuie sa gasiti cativa oameni de nadejde, ca sa continuati acest proiect”. (C.B.)

     “Super, ideea! Serialele acestea trebuie prezentate în școlile noastre din Mangalia! Ar trebui să găsim soluția cât mai repede! Copiii vor fi fascinati cu siguranță de istoria orașului în care s-au născut și trăiesc. Mă ofer voluntar pentru asta!” (D.M.)

     “Felicitari echipei Mangalia News pentru initiativa!! Sustin. Mă ofer voluntar, alături de D.M.” (D.M.)

     “Si eu pot fi un bun voluntar in acest proiect!” (I.G.)

Aurelia Lăpuşan“Faceţi un lucru minunat, promovând acest oraş nepereche şi pe oamenii lui! Organizaţi şi un mini Muzeu de Istorie modernă şi contemporană, ca să puteţi aduna acolo documente, obiecte, mărturii ale oamenilor oraşului! Cu atâta entuziasm şi patriotism local, veţi reuşi! Felicitări! Mangalia, oraşul superlativelor, are nevoie de oameni ca dumneavoastră. Să fiţi sănătoşi şi să vi se împlinească toate gândurile bune!”


Sperăm ca, în demersul nostru jurnalistic desfășurat pe parcursul a mai bine de opt luni, să fi adus câteva informații noi și utile despre Mangalia, despre locurile și oamenii ei, în cele 20 de episoade publicate. Ne-am fi dorit mai mult, să atingem toate domeniile enunțate în Declaratia noastră de intenție de la începutul serialului și, poate că am fi reușit să epuizăm întreaga tematică propusă, dacă toți cei de la care am solicitat date la zi despre activitatea dumnealor sau a institutiilor în care activează s-ar fi ținut de cuvânt… Rămâne pentru altădată… 

Pe adresa de e-mail a redacției [email protected], primim în continuare materiale scrise, poze și filme care să completeze serialul MANGALIA 20, dar și pentru faptul că urmează MANGALIA 25, MANGALIA 30, 40, 50 etc.

     MULȚUMIRI

Mulțumim, în primul rând,  distinsei și admirabilei doamne a publicisticii dobrogene, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, cu care ne-am consultat înainte de a purcede în această aventură jurnalistică și de la care am primit acordul preluării datelor necesare din Monografia Mangalia în paginile timpului dar, mai ales, încurajările binevenite ce ne-au călăuzit pe toată perioada dedicată serialului nostru! Mulțumim tuturor colaboratorilor ziarului online www.MangaliaNews.ro.

LA MULȚI ANI, MANGALIA!

MANGALIA REDIVIVUS!


     Surse documentare pentru serialul MANGALIA 20: 

  • Monografia „Mangalia în paginile vremii”autori Aurelia și Alexandru Lăpușan, Editura Dobrogea, 2007,
  • Site-ul Muzeului de Arheologie Callatis din Mangalia,
  • Publicații locale, județene, naționale,
  • Colecții de fotografii personale,
  • Materiale transmise de Biroul de presă al DMHI,
  • Alte surse: Internet, rețele de socializare.

Montaj foto titlu: Pictura „Mangalia veche”, 1945, Lucia Demetriade Bălăcescu și Mangalia, sensul giratoriu, în 2014.

     Vă invităm să citiți și alte articole pe această temă:


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply