“În urmă cu șase ani, cred… timid, cu emoție soră cu degradarea, am debutat cu cîntec în fața colegilor mei de la Colegiul Economic Mangalia, alături de domnul profesor Stefănescu Constantin, o mîna de elevi coordonați de dinsul și colega mea, Viziteu Elena. Elena, cu siguranță avea emoții, dar ale mele erau cumplite. Le resimțeam bizar, profund, degradant pe alocuri. Mă copleșeau, de parcă viața mea depindea de calitatea acelui moment. În anii următori, cu colinde in piept, am plecat la drum, alături de aceeași Elena, avînd-o alături de data aceasta și pe Andreea Bodnarescu, alt om fain. Apoi ne-a insotit si Roxana Curcan…, colega noastră, iubitoare de sărbătoare. emoticon smile. Am luat lîngă noi elevi care și-au dorit să ne fie alături și-am ”pus-o strategic” de o altă cîntare. A mai venit încă o sărbătoare de Crăciun, ne-am mai imbrățisat încă o dată ”Pruncul”, l-am preaslăvit prin cîntec, ne-am bucurat de nașterea Lui.
S-au scurs așa anii, cu cîntari, cu emoții cît roata carului, care se plimbau prin mine nestingherite, cînd ”a bine”, cînd a nițel ”nebine” (făcînd referire la faptul că mă gîtuiau, îmi uscau gura, îmi tremurau bețigașele și-mi măreau pulsul de parcă fugeam în pantă alergată de urs). Cu toate acestea, emoțiile ”a bine” reușeau să facă față celorlalte, reușeau să mă transfere într-o zonă pe care probabil cel mai bine o cunosc oamenii care iubesc muzica mult și mesajul ei la fel de mult. Am cîntat alături de elevi, punîndu-mi o bucațică din suflet în palmele lor. Acesta este momentul în care vreau să vă mulțumesc tuturor elevilor care m-ați însoțit în acestă poveste de sărbatoare de-a lungul acestor ani. Alături de voi am vibrat a cîntec si trăire frumoasă…..și nu sunteți puțini la număr!!!! Nu-i mai am pe toți în cap, mai ales ca mulți nu erau elevi în clase la care eu predam, dar îi port cu mine în suflet.
Datorită lor am reușit să scot nasul în fața oamenilor, să deschid gura, să las cîntecul să iasă, cu toate emoțiile aferente. Cînd aveam vîrsta lor, îmi doream să cînt pe o scenă, cu orchestră, să aud instrumentele pe care eu le ador. Anii au trecut, dar din teama de ridicol, nereușită, n-am facut niciun pas pînă în urmă cu cîțiva ani…, tîrziu, ținînd cont că primăverile mele sunt dincolo de 40…, dar, acum nu mai contează asta. A rămas în schimb, astăzi cînd aștern aceste gînduri, bucuria că (desi foarte, foarte timid am reușit cu ei alături să mă mobilizez înlăuntrul meu) i-am avut alături, și-au dorit să cînte, și-au dorit să transmită și nu oricum, și-au dorit ca cei care îi ascultă să zîmbească, să trăiască o poveste…. Mulțumesc colegelor mele! Mulțumesc Colegiului Economic Mangalia, în care am 24 de ani petrecuți (mulți la catedră, vreo 18…, plus cîțiva în bancă)…
Multumesc, multumesc, mulțumesc, dragi elevi. Acum, nu mi-o fi rușine să recunosc că scriu cu lacrimi in ochi… :)))))
Oameni dragi, bucurați-vă unii de/cu alții! Sărbatori-lumină vă doresc tuturor!
P.S. Acum realizez… n-ar fi rău să afle și alții, că elevii și cadrele didactice, pot forma și echipe armonioase. Și, asta, sunt convinsă, se întîmplă în toată țara! :))
P.P.S. Aceasta este echipa din acest an: Gîscă, Chitic (10A), Cotoiu, Bosnea (12E), Stancu, Lucanu-Toma, Ciobănel (10 profesională), Neagă (10F), Airinei, Tulum V., Tulum F. (9C), Lăcătuș, Burlacu, Răcătej, Tabără, Puiu, Baicu, Iacob (9A), Buzulică, Ilie (11E)…sper că nu mi-a scăpat vreunul :))))
Semnează cu respect, prof.Gabriela Apostu.
(sursa, aici).
MangaliaNews.ro, Vineri, 18 dec.2015.
