Acțiune de donare de sânge, la Mangalia

0
727

donaredesange-mangalia

PRECIZARE: Acțiunea de donare de sânge din data de sâmbătă, 14 noiembrie, a fost organizată la Mangalia de Victor Pavel, tel. 0744.696.390 și Mihaela Popa, tel. 0748.881.570, din grupul “Voluntar pentru orașul tău”. (n.red.)

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa și Spitalul Municipal Mangalia organizează sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu orele 09:00, o acţiune de donare de sânge. Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din Mangalia şi localităţile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare, este interzis consumul de băuturi alcoolice. În ziua donării, se recomandă un mic dejun uşor şi minim 500 ml lichide. Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de:
– 7 tichete de masă pentru produse alimentare;
– o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, o zi scutire de la frecvenţă, în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
– decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu/reşedinţă, înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge.
Vă aşteptăm sâmbătă, 14.11.2015, la Spitalul Municipal Mangalia, cu un act de identitate valabil, începând cu orele 9:00.

Sursa: mangalia.ro, 12.11.2015.


DETALII ORGANIZATORICE puteți obține de la Victor Pavel, tel.0744.696.390 și Mihaela Popa, tel.0748.881.570, din grupul “Voluntar pentru orașul tău”. (n.red.)


MangaliaNews.ro, Joi, 12.11.2015.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply