Vârstnicii orașului Mangalia, sărbătoriți de municipalitate

0
841

farmec.ro
carturesti.ro%20
premiere-pensionari-6nov2015-1
Primarul Mangaliei, Radu Cristian a recompensat, joi, vârstnicii oraşului, care au împlinit în luna octombrie, 70, 80, 85 și 90 de ani, precum şi 50 de ani de la căsătorie. Cu acest prilej, edilul a premiat, din partea autorităților locale, 43 de pesoane, dintre care 16 persoane care au împlinit vârsta de 70 de ani, cinci persoane de 80 de ani, patru de 85 ani şi două de 90 de ani.
premiere-pensionari-6nov2015-2
De asemenea, edilul a mai felicitat și 8 familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Cei 43 de sărbătoriți au primit recompense financiare, diplome de onoare și flori, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Clubul Nautic din Portul Turistic Mangalia.
premiere-pensionari-6nov2015-3
Primarul Radu Cristian le-a urat seniorilor aniversați un călduros „La multi ani!”, profitând totodată de această ocazie pentru a discuta cu cei prezenți despre proiectele aflate în derulare la nivelul orașului.

6 noiembrie 2015. Comunicat transmis de Biroul de presă al Primariei Mangalia.


 

 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply