Dr. Liviu Mocanu: „Medicii aleg să profeseze într-un mediu civilizat, unde să nu fie scuipaţi în camera de gardă”

0
314
Lipsa acută de cadre medicale din sistemul românesc de sănătate afectează şi Municipiul Mangalia. Spitalul din localitate a anunţat, recent, că, în următoarea perioadă, nu va putea asigura asistenţă medicală la naştere, după orele 16.00, în Compartimentul Primiri Urgenţe sau în Secţia Obstetrică-Ginecologie. Potrivit reprezentanţilor conducerii instituţiei, în prezent se fac demersuri pentru a se scoate la concurs posturi de moaşe şi medic pe specializarea Obstetrică-Ginecologie. Totodată, situaţia a fost prezentată şi Serviciului judeţean de Ambulanţă, în vederea direcţionării gravidelor către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după orele 16.00.
Managerul Spitalului Mangalia, dr. Liviu Mocanu, spune că, de fapt, numărul de medici specialişti ai Secţiei de Obstetrică-Ginecologie este suficient, în schimb unitatea are stringent nevoie de moaşe, cele care trebuie să se ocupe de naşterile naturale şi după orele 16.00. “Avem informaţia că, în luna octombrie vor primi diplome cele care au absolvit recent facultatea şi, suntem convinşi că, pe cele două posturi pe care le scoatem la concurs vom avea, în scurt timp şi angajatele necesare”, ne‑a declarat dr. Liviu Mocanu, managerul Spitalului Municipal.
O măsură imediată pe care a luat‑o unitatea din Mangalia pentru suplinirea lipsei de personal este semnarea unui protocol cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, prin care o parte din asistenţii medicali din Mangalia să se pregătească în secţiile judeţene de Neonatologie, dar şi Obstetrică.
Deşi spitalul are unele dintre cele mai moderne şi bine dotate secţii din întreaba zonă, cadrele medicale nu se grăbesc să se stabilească în Mangalia şi să practice meseria pentru care se pregătesc şi zeci de ani: “Medicii sunt liberi să îşi aleagă spitalul, oraşul sau ţara în care vor să lucreze. Ei caută, normal, locuri în care munca lor este apreciată, unde găsesc oameni cvilizaţi şi condiţii decente de lucru. La noi ni s‑a întâmplat, de multe ori, ca medici cu vechime să fie scuipaţi, agresaţi în gărzi, înjuraţi în plină stradă…

Con­ti­nu­a­rea arti­co­lu­lui, în editiadesud.ro, 14.10.2015.


 

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply