MANGALIA 20, episodul 20: Administratia publică și PRIMARII Mangaliei

0
1388

mangalia20-montaj-foto

MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale

- episodul 20 — (ultimul, dar nu cel de pe urmă…).
Anul acesta se împlinesc 20 DE ANI de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 — 2015).

Cu acest pri­lej, redac­ția zia­ru­lui onli­ne www.MangaliaNews.ro a lan­sat Topul per­so­na­li­tă­ți­lor loca­leMANGALIA TOP 20”. Au tre­cut, așa­dar, 20 de ani de când Man­ga­lia este muni­ci­piu; noi am ales pen­tru a punc­ta acest eve­ni­ment 20 de dome­nii în care s‑au afir­mat con­ci­ta­di­nii noș­tri, de‑a lun­gul vre­mii, încer­când, tot­o­da­tă să “upda­tăm” vir­tu­al Mono­gra­fia “Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii”, scri­să în 2007 de Aure­lia și Ale­xan­dru Lăpușan.

Arti­co­lul ante­ri­or (19) a fost: Per­so­na­li­tăți în dome­ni­ul MUZICII, din Man­ga­lia (II).

     Seri­a­lul nos­tru cu cele 20 de epi­soa­de ale sale rea­li­za­te în cele opt luni de docu­men­ta­re poa­te fi urmă­rit AICI, iar votu­ri­le pen­tru TOPUL per­so­na­li­tă­ți­lor loca­le, le puteți expri­ma AICI, până sâm­bă­tă, 5 sep­tem­brie, ora 24,00, când se închi­de son­da­jul.

Iată astăzi Episodul 20:

Administratia publică și primarii Mangaliei

Mangalia în perioada interbelică

Pliant_de_prezentare-mangalia

Pli­ant de pre­zen­ta­re a Man­ga­li­ei

    (…) În Româ­nia inter­be­li­că, unde­va, pe ţăr­mul Mării Negre, comu­na urba­nă Man­ga­lia părea depar­te de toa­te frămân­tă­ri­le zilei. (…)

     În tim­pul vâr­stei de aur – aşa cum este con­si­de­ra­tă peri­oa­da din­tre cele două răz­bo­a­ie mondi­a­le – oame­nii locu­lui voiau să-şi tră­i­as­că doar via­ţa. De atunci, dato­ri­tă aces­tei armo­nii de isto­rie şi civi­li­za­ţie loca­lă, se păs­trea­ză cele mai fru­moa­se amin­tiri din isto­ria ora­şu­lui, alcă­tu­ind patri­mo­ni­ul cul­tu­ral, spi­ri­tu­al, isto­ric, uman, memo­ria­lis­tic şi lite­rar. 

     „De pe la noi – Man­ga­lia”, îşi inti­tu­la P. Har­te­nis arti­co­lul apă­rut în 1927, în „Zia­rul şti­inţe­lor şi al călă­to­ri­i­lor”: „După ce-ai par­curs timp de o oră şi ceva, cu auto­mo­bi­lul, şosea­ua cam neper­fe­cţio­na­tă în une­le locuri, ce stră­ba­te un şes dobro­gean, adi­că 44 km la sud de Con­stanţa, ai ajuns la Man­ga­lia, oră­şel situ­at pe lito­ra­lul Mării Negre, pur­tând dorul care-ţi dă nerăb­da­rea de a vedea Marea, care acum se află la picioa­re­le tale. La intra­re vei vedea câte­va case noi, şi apoi înda­tă pe ace­ea­şi şosea vei ajun­ge în faţa câtor­va clă­diri mai îna­l­te care for­mea­ză stra­da prin­ci­pa­lă. Vari­e­ta­tea de naţiuni ce se întâl­neş­te în fie­ca­re moment: Români majo­ri­ta­tea, Greci, Turci, Tătari, Bul­gari tră­iesc în bună pace. Cât pri­veş­te por­tul şi sti­lul clă­di­ri­lor, maho­me­da­nii ofe­ră fie­că­rui pic­tor câte un tablou pito­resc, repre­zen­tând musul­ma­ne­le cu îmbră­că­min­tea nea­gră „fere­ge” sau o mos­chee de stil orien­tal, în cur­tea căre­ia văd o mulţi­me de mor­min­te, sau în fine locu­inţa lor, căre­ia natu­ral îi lip­seş­te gră­di­ni­ţa din bătă­tu­ră. După ace­ea te vei aba­te în car­ti­e­rul ţigă­nesc, în par­tea de sud-vest a ora­şu­lui. Mai ales pe înse­ra­te e tim­pul cel mai plă­cut lor. Ast­fel, vei remar­ca pe un ţigan adu­când bivo­lii, în timp ce ţigăn­ci­le cu şal­vari de dife­ri­te culori fra­pan­te, cân­tând, gătesc în cea­un mân­ca­re pen­tru cina de sea­ră. Nimic mai inte­re­sant decât ceta­tea în sta­re de rui­nă, pes­te care s‑a supra­pus teme­lia ora­şu­lui Man­ga­lia (…)

     Gra­ni­ţa de sud a ora­şu­lui o for­mea­ză lacul cu ace­la­şi nume, închis între maluri la fel cu ale unui râu. (…) Aici sunt băi­le sul­fu­roa­se vin­de­că­toa­re a reu­ma­tis­mu­lui. Prin stu­fi­şul de pe mar­gi­nea lacu­lui, mişu­nă şer­pii şi broa­ş­te­le. În fine, după aceas­ta ai de vizi­tat par­tea cea mai inte­re­san­tă a Man­ga­li­ei – pla­ja cu fineţea nisi­pu­lui, care se întin­de pe 2 km. Fiind adă­pos­ti­tă de ori­ce vânt din­spre uscat, stă la dis­po­zi­ţia a o mulţi­me de vizi­ta­tori, care în tim­pul sezo­nu­lui culeg roa­de­le ei, în ore­le de dimi­nea­ţă, când gălă­gia lor împre­u­nă cu şovă­i­tul valu­ri­lor aduc sla­vă natu­rii.” 

     Popu­la­ţia ora­şu­lui era, la 1930, de 2764 de locu­i­tori. Vara, Man­ga­lia înce­pe să cunoas­că aflu­xul a tot mai mulţi turi­şti.

Digul_Mangaliei-la-amiaza

     În 1930, peri­o­di­cul con­stă­nţean “Revis­ta Băi­lor” scria: “Deşi situ­a­tă la 45 km de Con­stanţa, pito­reas­ca şi lini­ş­ti­ta sta­ţiu­ne bal­nea­ră Man­ga­lia este popu­la­tă de un foar­te mare număr de vizi­ta­tori. Au venit aici vile­gi­a­tu­ri­ş­tii din toa­te colţu­ri­le ţării, atra­şi de efti­nă­ta­tea pieţei de ali­men­te şi a came­re­lor de locu­it. Pla­ja Man­ga­li­ei, cu nisi­pul său fin, este popu­la­tă zil­nic de către sezo­ni­ş­tii care îşi fac cura băi­lor de soa­re sau de mare. La 2–3 km sunt băi­le sul­fu­roa­se unde sufe­rin­zii fac băi cal­de care sunt foar­te efi­ca­ce. Pe lito­ra­lul mărei este con­stru­it de câţi­va ani (1924) un sana­to­riu unde vin copii debili din ţară spre a se recre­ea”.

Strada_Mangalia_interbelica

Stra­dă in Man­ga­lia inter­be­li­că

       În 1931, în “Zia­rul şti­inţe­lor şi al călă­to­ri­i­lor”, Paul Epu­rea­nu publi­ca arti­co­lul “Pe pla­je la Man­ga­lia”, lăsând impre­sii de călă­to­rie care sur­prind atmosfe­ra ani­lor ’30: 

     “Şosea­ua ce se întin­de îna­in­te dreap­tă şi albă, după ce ieşi din Con­stanţa ca să mergi la Man­ga­lia, te poar­tă o par­te din drum pe malul mării, şer­pu­ind în urmă pe mar­gi­nea lacu­lui Tekir-Ghi­ol, cotind după sat, ca apoi să te scoa­tă la câmp, unde prin­tre coli­ne pleşu­ve sti­clesc ici şi colo valu­ri­le mărei. Întin­sul nemăr­gi­nit al pri­ve­li­ş­tei, cu mici­le ei ridi­că­tu­ri, te face să cazi în visări. Gân­dul te poar­tă la deşer­tul Saha­rei şi la bedu­i­nii îna­mo­ra­ţi de infi­nit. Dar auto­mo­bi­lul mai sal­tă oda­tă pe dru­mul neîn­gri­jit şi, din două zbâr­ni­e­turi, te opreş­te în mij­lo­cul unei stră­du­ţe, cura­te, fru­moa­să şi albă, unde câte­va pră­vă­lii răsă­ri­te te deş­teap­tă din poe­zia infi­ni­tu­lui. Te dai jos puţin cam gre­oi, dar mulţu­mit de câte ai văzut. Nici n‑ai apu­cat să te gân­deşti la pito­res­cul orien­tal şi câţi­va “bana­baci” s‑au şi repe­zit să-ţi dez­le­ge baga­je­le pră­fu­i­te, prin­se îna­po­ia maşi­nii care te‑a adus. Iată-te con­dus la locu­inţa pe care o pre­feri, căci sta­ţiu­nea bal­nea­ră are, cu tot nume­le de Man­ga­lia, vile sti­la­te, como­de, cu ori­zon­turi plă­cu­te şi des­tul de iefti­ne, pen­tru cri­za de azi. Te-ai insta­lat; ţi-ai venit puţin în fire, ş‑apoi, după o mică toa­le­tă, pleci să faci cunoş­tinţa oră­şe­lu­lui pe care până mai ieri nu‑l şti­ai decât de pe nume. Vezi cu plă­ce­re că oră­şe­lul Man­ga­lia are un ofi­ciu poş­tal în o clă­di­re mare, cu cea­sor­nic impu­nă­tor dea­su­pra intră­rii cu flori şi ver­dea­ţă uda­tă proas­păt la poar­tă. Ai ter­mi­nat admi­ra­rea aces­tei clă­diri ofi­ci­a­le şi dai să pleci mai depar­te, când ochii îţi rămân piro­ni­ţi pe un palat răsă­rit ca din pământ, în dreap­ta poş­tei. Nu te minu­na. E o casă par­ti­cu­la­ră, a unui avo­cat. În curând, aces­te clă­diri como­de vor cuprin­de tot locul şi mica Man­ga­lie va fi neîn­că­pă­toa­re, ca şi mul­te alte ora­şe ce stau astăzi în umbră. Curi­o­zi­ta­tea te duce să vizi­tezi o mos­chee. Nu se vede nimeni, doar câte­va pie­tre negre şi mân­ca­te de ploi, care stau împre­ju­rul unui turn alb şi cu ţugui ver­de. Gră­beşti pasul ca să te duci la masă, pen­tru că soa­re­le e la ami­a­ză şi sto­ma­cul zdrun­ci­nat de dru­muri se sim­te gol. Stră­ba­ţi o stră­du­ţă îngus­tă şi te pome­neşti din­tr-oda­tă într‑o pia­ţă, aşe­za­tă la cru­cea dru­mu­ri­lor ce duc în sus şi‑n jos, adi­că unul la mare şi altul… la mân­ca­re, şi deo­da­tă pri­vi­rea îţi rămâ­ne pe sta­tu­ia unui umil sol­dat român, sim­plu, dar hotă­rât. Eşti în Pia­ţa Ero­i­lor din acest oră­şel, a ace­lo­ra care s‑au jert­fit pen­tru Româ­nia Mare. Te închini în suflet şi mur­muri în gând un cuvânt de odih­nă uşoa­ră. Pe la ore­le cinci, o por­neşti tac­ti­cos înspre dig. E o pre­um­bla­re plă­cu­tă şi răco­ri­toa­re, mai ales că, mai tot­dea­u­na, un vân­tu­leţ uşor adie din­spre mare. O iei aga­le şi comanzi la cafe­nea­ua-bara­că ce‑o găseşti aco­lo o cafea “gin­gir­lie”, pe care o sor­bi, fumând o ţiga­re, cu sau fără nico­ti­nă. (…)

     Amur­gul serii te cuprin­de în zgo­mo­tul valu­ri­lor ce se lovesc de mar­gi­ni­le băr­cii. Sea­ra ai cinat cu ace­ea­şi poftă, ai mai băut o cafea făcu­tă în ibric tur­cesc şi mola­tec te laşi iar înspre dig. Luna nu a eşit din valuri, dar în curând un punct lumi­nos te ţine cu pri­vi­ri­le fixa­te la ori­zont şi iată că o dun­gă rot­un­dă se iveş­te roşi­a­ti­că şi pli­nă, eşind din unde­le mărei. Curând linia se face calo­tă şi luna poe­ti­că apa­re încet.”

Intrare in hotelul Bucur Pop-Intrare pe digul Mangaliei1935

Intra­re in hote­lul Bucur Pop / Intra­re pe digul Man­ga­li­ei — 1935.

       În 1931, Ser­vi­ci­ul por­tu­ri­lor mari­ti­me con­stru­ieş­te în par­tea de vest a por­tu­lui un cheu de pia­tră cio­pli­tă cu o lun­gi­me de 511m, iar la extre­mi­ta­tea din larg a digu­lui este insta­lat un far cu lumi­nă roşie, cu o vizi­bi­li­ta­te de până la 4 mile: 

     “Nu uita­ţi că aceas­tă coas­tă, de la Capul Cal­i­a­cra până aproa­pe de Con­stanţa este foar­te peri­cu­loa­să navi­ga­to­ri­lor ce călă­to­resc în tim­pul ier­nei. În port nu pot debar­ca vapoa­re mai mari de 200 tone, apa din bazi­nul cuprins între cele două diguri fiind insu­fi­cien­tă de a le lăsa să plu­teas­că. E vor­ba însă ca să se uneas­că por­tul cu lacul, să se ridi­ce noi diguri şi ast­fel să se cre­e­ze un port modern, menit să ser­veas­că de bază nava­lă mari­nei noas­tre mili­ta­re” (Zia­rul şti­inţe­lor şi al călă­to­ri­i­lor, P. Har­te­nis, 1927, art.cit.).

     După 1935, situ­a­ţia devi­ne din nou pre­ca­ră, digu­ri­le nere­u­şind să ape­re por­tul nici de valuri, nici de înni­si­pă­ri. Acti­vi­ta­tea por­tu­a­ră se redu­ce simţi­tor. 

     În 1932 a înce­put con­stru­i­rea unui hotel cu cinci eta­je, în cen­trul ora­şu­lui. Pro­pri­e­ta­rul său, Bucur Pop, nu va reu­şi să‑l ter­mi­ne şi îl va vin­de Insti­tu­tu­lui Gene­ral de Asi­gu­ra­re a Fun­cţio­na­ri­lor, care va înche­ia con­stru­cţia abia în 1947: „Din nefe­ri­ci­re, hote­lul a fost ter­mi­nat, defor­mând, cu agre­si­vi­ta­tea pro­fi­lu­lui său, silu­e­ta gra­ţi­oa­să a ora­şu­lui”, notea­ză Ele­u­the­ri­a­des în memo­ri­i­le sale. Cunos­cut şi astăzi sub nume­le de IGAF, blo­cul repre­zin­tă cea mai veche con­stru­cţie hote­li­e­ră a Man­ga­li­ei (astăzi apa­rţi­ne Arma­tei, fiind folo­sit numai cu cir­cu­it închis sau cămin de gar­ni­zoa­nă). 
       Din iunie 1933, la Man­ga­lia a înce­put să fun­cţio­ne­ze un post de aju­tor, denu­mit Sal­va­mar, în cadrul Soci­e­tă­ţii de sal­va­re a nau­fra­gi­a­ţi­lor în ape­le teri­to­ri­a­le româ­neşti, sub patro­na­jul rege­lui Carol al II-lea. Alte pos­turi s‑au deshis la Con­stanţa, Suli­na, Bal­cic. Soci­e­ta­tea avea ca scop orga­ni­za­rea mij­loa­ce­lor nece­sa­re pen­tru sal­va­rea gra­tu­i­tă a celor ce s‑ar afla în peri­col de înec sau alte acci­den­te în ape­le teri­to­ri­a­le româ­neşti.

CurteaHanuluiCominoMangalia

Cur­tea Hanu­lui Comi­no.

       Tot în iunie 1933, în ace­la­şi “Ziar al Şti­inţe­lor şi al Călă­to­ri­i­lor”, Geor­ge Săn­du­les­cu con­sem­nea­ză pro­gre­se­le în dezvol­ta­rea ora­şu­lui şi îi pre­ve­de vii­to­rul unei mari sta­ţiuni bal­neo-cli­ma­te­rice: “Putem ajun­ge la Man­ga­lia pe două dru­muri. De la Med­gi­dia luând tre­nul spre Bazar­gic şi cobo­rând la sta­ţia Casi­cea, de unde cu maşi­na stră­ba­tem repe­de cei 30 de km, sau din Con­stanţa, cu auto­mo­bi­lul până la Mna­ga­lia. Călă­to­ria ofe­ră dese şi splen­di­de oca­zii de desfă­ta­re a ochiu­lui. (…) Tur­cii te întâm­pi­nă ser­vi­a­bil şi-ţi ofe­ră aju­tor la baga­je şi came­ră. Dacă ajungi dimi­nea­ţa, îna­in­te de a apa­re soa­re­le, ai impre­sia că te afli într-un oraş de la poa­le­le dea­lu­ri­lor, cu case des­co­pe­ri­te, fără copaci, un oraş răco­ros, sărac. 

     Dacă vei cobo­rî, însă, la ami­a­ză, când soa­re­le, dea­su­pra capu­lui, arun­că raze ver­ti­ca­le, atunci ora­şul apa­re ca o îngră­mă­di­re de case moar­te, albe, ce stră­lu­cesc în soa­re de nu te poţi uita la ele, stră­zi­le pus­tii, cu negus­tori ce moţă­ie pe un sca­un în faţa pră­vă­li­ei şi truci care la colţuri , pe lân­gă gar­duri, îţi ofe­ră aca­de­le. Dacă ieşi însă din oraş şi cobori la vale la pla­je, impre­sia se schim­bă: mare, lume, culori vii, miş­ca­re, via­ţă. E carac­te­ris­ti­ca ora­şe­lor de coas­tă: cât e soa­re, via­ţa e pe pla­je şi la mare; când astrul zilei a intrat sub ori­zont, via­ţa a tre­cut în oraş, la res­ta­u­ran­te, la Cazi­no, în gră­dini cu muzi­că. (…)

     În port via­ţa este acti­vă. Coră­bii pli­ne vin de la Con­stanţa, Brăi­la şi Suli­na, adu­când lem­ne de foc şi buş­te­ni, căr­buni, petrol, etc. Aces­tea anco­rea­ză în inte­ri­o­rul unghiu­lui din­tre digul nou, în rada adân­că, cu un far puter­nic. Bărci cu pân­ze şi cu lopeţi stau la dis­po­zi­ţia vizi­ta­to­ri­lor. În zori şi pe-nse­ra­te, pes­ca­rii, mai toţi turci, ies în larg, de unde se întorc cu băr­ci­le încăr­ca­te de scrum­bii, cal­cani, une­ori cu câte un lup de mare. Ama­to­rii excur­si­o­ni­şti, pe digul geno­vez, prind cu undi­ţa scrum­bii, pe care îno­tă­to­rii buni le prind cu mâna, dân­du-se la fund, atunci când le găsesc în câr­duri com­pac­te. (…)

     Pla­ja de la Man­ga­lia este una din­tre cele mai fru­moa­se de pe întreg lito­ra­lul nos­tru. În ori­ce caz, este cea mai mare. De aici rezul­tă şi însem­nă­ta­tea ei. Vizi­ta­to­rii nu stau înghe­sui­ţi, iar sufe­rin­zii se pot bucu­ra în voie de un spa­ţiu mai mare, abso­lut nece­sar unei băi raţio­na­le de soa­re. Dar mai este ceva. Pla­ja are o orien­ta­re din cele mai favo­ra­bi­le. Ea are în faţă răsă­ri­tul şi spre nord un cot accen­tu­at al fale­zei. Ca urma­re, baia de soa­re se face pri­vind la mare, iar vân­tu­ri­le d enord nu supă­ră de cât foar­te puţin, fale­za jucând rolul uni para­van. (…)

     Cu puţin mai spre nord de rui­ne­le cetă­ţii Cal­la­tis înflo­reş­te astăzi Man­ga­lia nouă. Aici au răsă­rit de curând o serie de vile fru­moa­se, îngri­ji­te şi ali­ni­a­te de‑a lun­gul ţăr­mu­lui, aşa cum numai în sta­ţiu­ni­le mari­ti­me cele mai moder­ne poţi să întâl­neşti. Colţul aces­ta va for­ma desi­gur mân­dria Man­ga­li­ei.”

     Trep­tat, lumea a redes­co­pe­rit la Man­ga­lia izvoa­re­le sul­fu­roa­se de pe malul nor­dic al lacu­lui Man­ga­lia, cunos­cu­te şi exploa­ta­te, pen­tru efec­te­le tămă­du­i­toa­re, şi în anti­chi­ta­te. Izvoa­re­le ţâş­neau din malul abrupt (având 18–20m înă­lţi­me) chiar la nive­lul dru­mu­lui, cel mai puter­nic având un debit de 50 de litri pe secun­dă. Aces­ta, cunos­cut ca Izvo­rul 1 în peri­oa­da inter­be­li­că, ieşea dintr‑o mică peş­te­ră, în fapt o cră­pă­tu­ră lăr­gi­tă prin dizol­va­rea cal­ca­re­lor. Izvo­rul 2, a cărui peş­te­ră fuse­se lăr­gi­tă arti­fi­ci­al, era folo­sit pen­tru băi­le cal­de. Căl­du­ra era rezul­ta­tul rea­cţi­ei chi­mi­că din­tre apă şi cal­ca­re­le boga­te în piri­te, din care pro­ve­nea, de alt­fel, şi hidro­ge­nul sul­fu­rat, dând ape­lor miro­sul spe­ci­fic. Izvoa­re sul­fu­roa­se ieşeau la supra­fa­ţă şi în cen­trul ora­şu­lui şi spre ţărm (cu debi­te mici), dar şi în Ieze­rul Man­ga­li­ei (Bal­ta Her­ghe­li­ei), aces­tea fiind fun­cţio­na­le şi astăzi.
Baile_termaleMangalia1927

Bai­le ter­ma­le, cabi­ne­le / Vede­rea lacu­lui Man­ga­lia.

       Băi­le Hidro­mi­ne­ra­le de pe malul lacu­lui Man­ga­lia sunt un fel de pre­cur­soa­re ale Sana­to­ri­u­lui Bal­near de astăzi. Pri­mă­ria comu­nei urba­ne Man­ga­lia a acor­dat o con­ce­siu­ne pen­tru uti­li­za­rea tera­pe­u­ti­că a aces­tor ape. Prin 1936, exis­ta un sta­bi­li­ment pen­tru cură exter­nă, for­mat dintr‑o gale­rie de 50m, cu cabi­ne indi­vi­du­a­le şi căzi de baie, în care apa era încă­l­zi­tă până la 38 de gra­de de o loco­mo­ti­vă dez­a­fec­ta­tă. Aces­te ame­na­jări fun­cţio­na­le, secon­da­te de un res­ta­u­rant şi o cofe­tă­rie, atră­geau turi­ş­tii ace­lor ani. Pen­tru a se ajun­ge la băi, se folo­sea dru­mul vechi de mile­nii. 
       În 1937, în car­ti­e­rul de vile din nor­dul ora­şu­lui, în apro­pi­e­rea văii de lân­gă zidu­ri­le cetă­ţii Cal­la­tis, Cru­cea Roşie a pus teme­li­i­le unui nou Sana­to­riu Bal­near pen­tru Copii, cu 200 de paturi (astăzi, clă­di­re a Spi­ta­lu­lui Muni­ci­pal). Lucră­ri­le au fost exe­cu­ta­te de arhi­tec­tul Gr. Ione­scu. 

     Pli­an­tul pri­mă­ri­ei de pe la 1936 păs­trea­ză far­me­cul tim­pu­lui şi pre­zin­tă cali­tă­ţi­le ora­şu­lui ca sta­ţiu­ne bal­neo-cli­ma­te­rică:

     “Băi mine­ra­le stră­i­ne sul­fu­roa­se simi­la­re. Ape­le stră­i­ne ter­ma­le sul­fhi­dri­ce (care au hidro­gen sul­fu­rat), dar cu ace­ea­şi pro­porţie de mine­ra­li­za­re ca ape­le de la Man­ga­lia, sunt: Aqui (Ita­lia), Aix-les-Bains (Franţa), Baden (Aus­tria), Eaux Bon­nes (Piri­nei), Luchon (Franţa) şi Pis­ti­an (Cecho-Slo­va­cia); pe care le poa­te înlo­cui cu suc­ces. Locu­inţe. Dis­tra­cţii. Ora­şul are trei ote­luri şi nume­roa­se case de închi­ri­at; vara fun­cţio­nea­ză mai mul­te rea­ta­u­ran­te. Muzi­că. Pro­men­a­de. Pes­cu­it. Vânat. Escur­sii splen­di­de în împre­ju­ri­mi şi pe Coas­ta de Argint. Ori­ce infor­ma­ţii se pot cere la Comi­sia bal­neo-cli­ma­ti­că loca­lă şi la Pri­mă­rie. Pri­mă­ria Comu­nei Man­ga­lia”.

posta-si-centrul-mangaliei

Pos­ta şi cen­trul Man­ga­li­ei

       În 1936–1937, ora­şul avea pri­mă­rie, pre­tu­ră, jude­că­to­rie mix­tă, per­ce­pţie fis­ca­lă, ser­vi­ciu sani­tar-vete­ri­nar, vamă, pom­pieri, poli­ţie, punct de pes­că­rie, ofi­ciu poş­tal şi tele­fo­nic, căpi­tă­nie de port, ofi­ciu local de cură şi turism, sin­di­ca­tul pro­pri­e­ta­ri­lor, sin­di­ca­tul mun­ci­to­ri­lor, o bise­ri­că orto­do­xă şi două gea­mii, două şcoli pri­ma­re, sana­to­ri­ul pen­tru com­ba­te­rea tuber­cu­lo­zei la copii, dis­pen­sar de stat, un orfe­li­nat, muzeu de anti­chi­tă­ţi, cămin cul­tu­ral, soci­e­ta­te de vână­toa­re, o ban­că popu­la­ră, trei mori, o fabri­că de ulei, o fabri­că de cără­mi­dă, her­ghe­lia sta­tu­lui, parc comu­nal, uzi­nă elec­tri­că. În peri­oa­da inter­be­li­că, Man­ga­lia a con­ti­nu­at să fie ali­men­ta­tă cu apă din fân­tâni, “la saca”.

     Călă­tor pe aces­te melea­guri, Nico­lae Ione­scu-John­son atră­se­se atenţia asu­pra unei sur­se de apă bună de băut, afla­tă la 15 km de Man­ga­lia, la o adân­ci­me de 10 m, ce se scur­gea direct în mare, ape­duct natu­ral ce ar fi putut fi folo­sit pen­tru ali­men­ta­rea cu apă pota­bi­lă a ora­şu­lui. Totu­şi, acest vis de eman­ci­pa­re nu s‑a rea­li­zat în peri­oa­da inter­be­li­că.

Gara_Mangalia-1938

Gara din Man­ga­lia, 1938.

       În 1938 a fost insta­la­tă lumi­na elec­tri­că, cu o uzi­nă care fun­cţio­na la moa­ra lui Bru­sa­lis, câte­va ore pe noap­te. În ace­la­şi an, s‑a dat în folo­sinţă calea fera­tă Con­stanţa-Man­ga­lia, pre­lun­gin­du-se cea exis­ten­tă de la Car­men Syl­va (azi Efo­rie Sud) şi cre­ân­du-se o gară impor­tan­tă, din cau­za mare­lui tra­fic de cere­a­le: “Man­ga­lia va avea un vii­tor atunci când calea fera­tă îşi va întin­de un braţ către aceas­tă sta­ţiu­ne bal­nea­ră”, scria P. Har­te­nis în 1927, în “Zia­rul şti­inţe­lor şi al călă­to­ri­i­lor”. În ace­la­şi ziar, în 1931, arti­co­lul lui Paul Epu­rea­nu se înche­ia în ace­la­şi ton: “În ziua în care Man­ga­lia va fi lega­tă printr‑o cale fera­tă cu res­tul ţării, în acea zi incon­tes­ta­bil că însem­nă­ta­tea ei va cre­ş­te mult. Trans­for­ma­tă în sta­ţiu­ne bal­nea­ră de sea­mă, ea va deve­ni desi­gur şi un cen­tru comer­ci­al şi mari­tim des­tul de cău­tat”. 

     Din cau­za cri­zei eco­no­mi­ce, con­stru­cţia căii fera­te Efo­rie – Sud ‑Man­ga­lia fuse­se sis­ta­tă în 1927. Lucră­ri­le s‑au relu­at în 1938, când posi­bi­li­tă­ţi­le admi­nis­tra­ti­ve au per­mis: la 1 ianu­a­rie 1938, în cadrul Dire­cţi­ei Lucrări Spe­ci­a­le (Bucu­reşti), se înfi­inţea­ză secţia Car­men Syl­va – Man­ga­lia, cu sedi­ul în Man­ga­lia, con­du­să de ing. Ale­xan­dru Sto­ie­ne­scu. Lucră­ri­le de con­stru­cţie încep în pri­mă­va­ra anu­lui 1938, iar la 17 iulie are loc inau­gu­ra­rea căii fera­te şi a Gării Man­ga­lia, în pre­zenţa lui Nico­lae Ior­ga.

       În ace­ea­şi peri­oa­dă, şosea­ua Con­stanţa – Man­ga­lia a fost pava­tă cu pia­tră cubi­că aproa­pe în între­gi­me. Se înfi­inţea­ză pri­me­le între­prin­deri indus­tri­a­le meca­ni­za­te: moa­ra indus­tri­a­lă a fra­ţi­lor Bru­sa­lis şi topi­to­ria de in, cu capi­tal ger­man, în 1939. 
       “Pla­ja, noua sur­să de veni­turi a popu­la­ţi­ei loca­le, cu exi­genţe­le de con­fort ale sezo­ni­ş­ti­lor, au făcut să apa­ră, cu tim­pul, vile­le de pe fale­ză şi car­ti­e­rul nou din nor­dul ora­şu­lui, casa lui Nico­lae Ior­ga, a minis­tru­lui Miha­il Mano­i­les­cu, a pro­fe­so­ru­lui Con­stan­tin Giu­răs­cu, Vasi­le Câr­lo­va, colo­nia de vară a Lice­u­lui Inter­nat din Iaşi, casa pro­fe­so­ru­lui T.A.Bădărău, auto­rul manu­a­le­lor de şti­inţe natu­ra­le, şi mulţi alţii”, îşi amin­teş­te Ele­u­the­ri­a­des. 
       Între cele două răz­bo­a­ie mondi­a­le, Man­ga­lia a deve­nit o sta­ţiu­ne foar­te frec­ven­ta­tă de pătu­ri­le mij­lo­cii, dar şi de inte­lec­tu­ali, în cău­ta­rea atmosfe­rei şi a mediu­lui încă neal­te­rat. Au mai avut case în Man­ga­lia Vasi­le Pâr­van, Ale­xan­dru Vla­hu­ţă, Ghe­or­ghe Mugur, savan­tul Con­stan­tin Motaş, fon­da­to­rul fre­a­to-bio­lo­gi­ei. 
       Minis­te­rul Mun­cii avea în pro­pri­e­ta­te, în 1932, câte­va case. 

mangalia-hotel

     Ampla­sa­rea ora­şu­lui pe ţăr­mul mării a atras atenţia şi unor per­so­na­li­tă­ţi poli­ti­ce, dese­ori pre­zen­te la Man­ga­lia în sezo­nul esti­val şi ani­mând via­ţa poli­ti­că a sta­ţiu­nii. Pen­tru alţii, Man­ga­lia a fost chiar reşe­dinţă de vară, ca pen­tru Nico­lae Ior­ga, care, de câte ori venea aici, se impli­ca în pro­ble­me­le loca­li­tă­ţii. La 18 apri­lie 1931, Ior­ga deve­ni­se prim-minis­tru în pli­nă cri­ză eco­no­mi­că, într‑o situ­a­ţie cri­ti­că, difi­ci­lă pen­tru întrea­ga ţară. Venit vara la Man­ga­lia, local­nici afec­ta­ţi de cri­ză i‑au asal­tat locu­inţa, cerând solu­ţii pen­tru situ­a­ţia dis­pe­ra­tă, mora­to­rii şi alte măsuri ce ar fi cres­cut cre­di­tul ţării.

     Răs­pun­su­ri­le lui Ior­ga au mers până la punc­tul în care le‑a spus că, dacă ar fi fost atât de dis­pe­ra­ţi, s‑ar fi arun­cat în mare. “Decla­ra­ţia de la Man­ga­lia” a prim-minis­tru­lui Nico­lae Ior­ga a con­tri­bu­it la căde­rea guver­nu­lui său (1931–1932). Pre­sa vre­mii a spe­cu­lat schim­bul de replici, sancţionându‑l pe Ior­ga: expri­ma­rea sa a fost o gafă poli­ti­că, ce a atras chiar o demon­stra­ţie osti­lă faţă de el. 

Nicolae_Iorga-despre-mangalia

     Ior­ga îşi amin­teş­te de acest epi­sod cu iro­nie. De alt­fel, el şi‑a publi­cat impre­si­i­le etno­gra­fi­ce, păţa­ni­i­le poli­ti­ce, aspec­te spe­ci­fi­ce aces­tor locuri, din pri­me­le patru dece­nii ale seco­lu­lui tre­cut. S‑a impli­cat în spe­cial în via­ţa cul­tu­ra­lă a ora­şu­lui: a dis­pus relu­a­rea sis­te­ma­ti­că a săpă­tu­ri­lor arhe­o­lo­gi­ce din par­tea de nord a ora­şu­lui, la ini­ţi­a­ti­va sa s‑a des­chis, într-un local pro­priu, muze­ul din oraş.

     La Man­ga­lia, în peri­oa­da inter­be­li­că, şi alte per­so­na­li­tă­ţi poli­ti­ce au avut vile în pro­pri­e­ta­te, fără însă a se impli­ca în via­ţa loca­lă. Prin­tre aceş­tia, şi Nico­lae Mano­i­les­cu, eco­no­mist şi pro­fe­sor uni­ver­si­tar la rân­dul său, dar şi mem­bru în câte­va guver­ne de scur­tă dura­tă. 

     Pri­ma­rii Man­ga­li­ei, în isto­ria „peri­oa­dei de aur” a ora­şu­lui, au fost Vasi­le Ste­ga­ru (21–22, 31–33), Dumi­tru Iona­ş­cu (22–23), Leo­ni­da Popes­cu (1926–1930), Nico­lae Roş­cu­leţ (1914–1918, 1923–1925, 1934–1937). 

     Ghe­or­ghe Mugur, în 1928, scria în “Note şi impre­sii”: 

     “Va fi aici, cân­d­va, în revăr­sa­rea civi­li­za­ţi­ei, cel mai fru­mos şi mai cău­tat oraş de pe pămân­tu­ri­le mării noas­tre. În noi­le înfă­ţi­şări care vor fi, nimeni nu va uita că acest oraş de soa­re stă ca pe un soclu de glo­rie, pe pie­tre­le albe ale vechiu­lui Cal­la­tis, ceta­tea fără fri­că a dorie­ni­lor din Hera­cle­ea Pon­ti­că.(…) 

    Man­ga­lia e un oraş al soa­re­lui. Soa­re­le ne duce aco­lo prin­tre sto­luri de gra­uri, prin­tre valuri de grâu şi de maci. Soa­re­le şi marea. Soa­re­le şi nisi­pul ei. Soa­re­le…

     Nici un colţ din lumea pămân­tu­ri­lor noas­tre nu poa­te ambi­ţio­na acest titlu de glo­rie şi de sănă­ta­te: ora­şul Soa­re­lui. Cal­la­ti­e­nii din epo­ca hele­nă îl divi­ni­zau în Apo­l­lo. Ceta­tea avea cul­tul soa­re­lui. Şiruri de călă­tori vor veni aici pen­tru marea şi soa­re­le Man­ga­li­ei. Pele­rini ai soa­re­lui.

     Şi vor veni şi alţii, atât cât mai rămâ­ne încă din aspec­tul musul­man al bur­ga­dei, unii pen­tru tran­da­fi­rii mis­tici ai gea­mi­i­lor de fru­mu­seţe ara­bă, pe care sufle­tul cre­ş­tin al lui Gala Galac­tion le lasă să-şi înfră­ţeas­că mina­re­te­le tre­mu­ră­toa­re cu albe­le cupo­le ale bise­ri­cii cre­ş­ti­ne, alţii pen­tru mori­le lui Petra­ş­cu, pen­tru digul şi cora­bia din golf.

     Căr­tu­rari şi arti­şti vor veni şi ei pe urme­le lui Hera­k­li­des din Cal­la­tis să pri­veas­că în ramă de fla­cări marea de safi­re, ori să vise­ze pe pis­cul cel mai de sus al fale­zei man­ga­li­ene tem­plul alb care, îna­in­te de naş­te­rea lui Isus, adă­pos­tea între coloa­ne­le de fru­mu­seţe dori­că sta­tu­ia gra­ţi­oa­să a lui Apo­l­lo — zeul soa­re­lui şi al iubi­rii.”

(Sur­sa: http://www.alternativaonline.ca/StudiiPontice1206.html. Mul­țu­mim, Sil­va­na Cojo­că­ra­şu!)

**********************************************************

Din superlativele Callatisului… 

Callatis este cel mai vechi oraș din țara noastră.
- Zona a fost locuită încă din preistorie, dovadă prezența culturii materiale neolitice, Gumelnița.
- A apărut ca o colonie a heracleților, la porunca celebrului oracol din Delphi.
superlativele_callatisului1
- Este singura colonie dorică de pe țărmul Pontului Euxin.
- Aici s‑a aflat singurul papirus din Europa, în afară de cele descoperite la Pompei.
- Cetățenii callatieni au fost mercenari regali în Egipt.
superlativele_callatisului2
- S‑a dezvoltat ca un oraș al artelor, al artiștilor. A avut cel mai interesant trecut.
- Sub bolțile bazilicii din Callatis, va fi răsunat pentru prima dată impresionantul Te Deum Laudamus, compus din Sfantul Niceta Remesianul, numit epsicop al daco-romanilor, venit de la Aquileia in zona Dunării pentru a sluji credința creștină.
- Basilica de tip sirian este unicul lăcaș creștin de arhitectură orientală descoperit pe teritoriul Dobrogei.
- Tratatul de pace încheiat între Roma și Callatis, este cel mai vechi document în limba latina, cunoscut în răsăritul Europei.
superlativele_callatisului3
- În secolul I p.Chr., cetatea Callatis s‑a obligat să ajute cu bani Roma.
- Callatienii au fost constructori ai unor impozante monumente făcute cu propria lor cheltuială și posesori ai unor morminte de o rară bogăție.
superlativele_callatisului4
- Pe timpul domniei lui Burebista, sunt cunoscute pentru prima dată băile mezotermale sulfuroase. Orașul Callatis este, astfel, prima stațiune balneo-climaterică din țara noastră.
- Sub împăratul Gordian (238–244 p.Chr.), la Callatis este atestată prima asociație a vânătorilor.
- Din Callatis se trag vestiții învățați care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales.
superlativele_callatisului5
- Leontie Bizantinul (485–542 p.Chr.), unul dintre călugării-scriitori străromâni, s‑a născut probabil la Zaldapa, lângă Callatis și a murit la Constantinopol. El a aparținut unei familii înstărite, rudă a generalului Vitalianus din Scythia si s‑a format ca intelectual creștin într‑o chinovie din împrejurimile Callatisului. A scris în limba greacă mai multe texte teologice.
- Cel mai vechi gimnaziu elen din țara noastră, o instituție de învățământ și cultural-sprotivă, a funcționat la Callatis, în sec. I p.Chr.
- Gimnasiarhul Apollonios este primul „director de școală” cunoscut în țara noastră.
- Conservarea sitului arheologic de la President este o experiență deosebită, prima de aces fel din Romania. I s‑a spus Modelul Callatis.
superlativele_callatisului6
Pangalia a fost un puternic centru creștin.
- In sec.XV-XVI, Mangalia a facut parte din pașalacul Rumeliei, fiind reședința unei circumscripții judecătorești, numite „caza”.
- Geamia Esmahan Sultan este cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România.
superlativele_callatisului7
- „Triunghiul”, jurnal al masoneriei din România, apărea la 1883 la Mangalia, prin grija lui Constantin M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România.
- Prima analiza chimică a apelor termale din Mangalia a fost făcută de dr.Bernard, în Laboratorul de chimie al Universității din București. Se stabileste că sunt ape minerale sulfuroase, alcaline, ușor cloruro-sodice, iodurate.
- Mangalia este declarata, în 1899, prima stațiune climaterică maritimă și balneară.
- Aici a functionat primul sanatoriu antireumatic infantil în climat marin din România.
superlativele_callatisului8
- Nicolae Iorga dedica Mangaliei cea mai lungă frază literară, compusă din 102 cuvinte.
- Are o așezare privilegiată – pe aceeași latitudine cu Monaco, San Remo și Nisa.
- Pădurea Comorova este o excepțională alcătuire dendrologică formată în special din stejarul brumăriu, stejarul pufos, frasini, carpeni, salcâmi etc.
superlativele_callatisului9
- In Mangalia există 33 de izvoare de apă sulfuroasă.
- Mangalia înmănunchează caracteristicile mai multor stațiuni: Techirghiol, Baile Felix, Sovata și Olănești.
- Singurul loc din țară unde termometrul nu coboară în general sub 0 grade, datorită influenței climatului sub-balcanic mediteranean.
- Cea mai amplă manifestare de celebrare a Sfintelor Sărbători de Paște în România, „Lumina de la malul mării.”
superlativele_callatisului11
- Peștera „La Movile”, unică în lume din punct de vedere biospeologic, prin formele de viață care se dezvoltă într-un mediu fără oxigen.
superlativele_callatisului13
- Cea mai mare stațiune turistică din România, cu peste 70.000 de locuri de cazare.
Orașul elitelor românești.

Marea la Man­ga­lia mă tri­mi­te de fie­ca­re dată cu gân­dul spre o bar­ba­rie feri­ci­tă. Ace­ea a zei­lor. Nimic nu-mi dă, ca o pla­jă înso­ri­tă și fier­bin­te, con­vin­ge­rea că ade­vă­ra­te­le mira­co­le sunt, de fapt, bana­le.” (Octa­vian Paler).


***Aure­lia Lăpușan, Ște­fan Lăpușan, „Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii”, Dobro­gea, Con­stan­ta, 2007. Mul­țu­mim, Aura Rusu, pen­tru Super­la­ti­ve­le Man­ga­li­ei!

**************************************************************

MANGALIA, ASTĂZI:

primaria_mangalia

Des­pre admi­nis­tra­ția actu­a­lă a mun­ci­pi­u­lui Man­ga­lia, vă invi­tăm să urmă­riți arti­co­le­le publi­ca­te de‑a lun­gul ulti­mi­lor trei-patru ani pe site-ul nos­tru, din­tre care amin­tim:

MANGALIA, ORAS EUROPEAN – Pri­mar CRISTIAN RADU

Pri­ma­rul Cris­ti­an Radu, la un an de man­dat: „Lucru­ri­le au înce­put să se miş­te în Man­ga­lia“

Pri­ma­rul Cris­ti­an Radu: Rea­li­zări 2012, pro­iec­te pen­tru anul 2013

Pri­ma­rul Cris­ti­an Radu va pro­pu­ne iefti­ni­rea giga­ca­lo­ri­ei, la Man­ga­lia

Man­ga­lia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale admi­nis­tra­ti­ei publi­ce loca­le – par­tea I

Man­ga­lia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale admi­nis­tra­ti­ei publi­ce loca­le – par­tea a II‑a

Man­ga­lia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale admi­nis­tra­ti­ei publi­ce loca­le – par­tea a III‑a

ÎNTREBĂRI DE LA CITITORI, pen­tru ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ din MANGALIA

*********************************************************

VACANȚA TA, la MANGALIA! (Foto – VIDEO)

****************************************************************

Primarii Mangaliei:

  1. Primar român – identitate necunoscută – 1878
  2. Ferhat Emin Bey – 1879
  3. Vasile Petrache – 1880
  4. Nicolae Popof – 1887
  5. Dimitrie Arghiropol – 1888–1893
  6. Nicolae Popof – 1894–1900
  7. Dimitrie Arghiropol – 1901–1904
  8. Simeon Petrescu – 1905–1906
  9. Istodor Bădulescu – 1907–1910
  10. Ion Stoian Coman – 1910–1912
  11. Emanuil Stănescu – 1912–1914
  12. Nicolae Roșculeț — 1914–1918
  13. Ioan Baboianu – 1919–1920
  14. Vasile Stegaru – 1921–1922
  15. Dumitru Ionașcu – 1922–1923
  16. Nicolae Roșculeț — 1923–1925
  17. Leonida Popescu – 1926–1930
  18. Vasile Stegaru – 1931–1933
  19. Nicolae Roșculeț — 1934–1937
  20. Cristea Lămotescu – 1938
  21. Athanasie Dumitrescu – 1938
  22. Tănase Nicolau – 1938–1939
  23. Athanasie Dumitrescu – 1939–1940
  24. Gheorghe Aldea – 1940–1944
  25. Zamfir Zamfir – 1945–1946
  26. Ioan Radu – 1946–1948
  27. Constantin Marin Ion — 1948
  28. Petre Dicu – 1949–1950
  29. Ali B. Samsi – 1951–1952
  30. Petre Dicu – 1953–1956
  31. Gheorghe Glodeanu – 1956–1959
  32. Vasile Sârbu – 1960–1961
  33. Zaharia Drăghici – 1962–1963
  34. Constantin Dinu – 1964–1967
  35. Ioan T. Popa – 1968–1972
  36. Mircea Brate – 1973–1974
  37. Ioan T.Popa – 1975–1978
  38. Ilie Ciobănel – 1979–1981
  39. Nicolae Grosu – 1982–1987
  40. Nicolae Simionescu – 1987–1989
  41. Constantin Dinu – 1990
  42. Nicolae Sideri – 1990–1996
  43. Zanfir Iorguș — 1996–2008
  44. Claudiu-Mihai Tusac – 2008–2012
  45. Cristian Radu – 2012 și în prezent.

Sur­sa: Mono­gra­fia Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii, de Aure­lia și Ște­fan Lăpușan, Edi­tu­ra Dobro­gea, 2007. Tabel com­ple­tat de noi cu pri­ma­rii de după anul 2007.

N.red.: În son­daj, vom supu­ne votu­lui dum­ne­a­voas­tră numai acti­vi­ta­tea pri­ma­ri­lor de după 1990.

*******************************************************************

     Aici se înche­ie demer­sul nos­tru publi­cistic dedi­cat ani­ver­să­rii celor 20 de ani de când ora­șul Man­ga­lia a pri­mit sta­tu­tul de muni­ci­piu. Spe­răm să fi adus câte­va infor­ma­ții noi și uti­le des­pre Man­ga­lia, des­pre locu­ri­le și oame­nii ei, în cele 20 de epi­soa­de publi­ca­te. Ne-am fi dorit mai mult, să atin­gem toa­te dome­ni­i­le enun­ța­te în Decla­ra­tia noas­tră de inten­ție de la înce­pu­tul seri­a­lu­lui și, poa­te că am fi reu­șit să epu­i­zăm întrea­ga tema­ti­că pro­pu­să, dacă toți cei de la care am soli­ci­tat date la zi des­pre acti­vi­ta­tea dum­ne­a­lor sau a insti­tu­ti­i­lor în care acti­vea­ză s‑ar fi ținut de cuvânt… Rămâ­ne pen­tru altă­da­tă… Pri­mim în con­ti­nu­a­re, pe adre­sa de e‑mail a redac­ți­ei [email protected], mate­ri­a­le scri­se, poze și fil­me care să com­ple­te­ze seri­a­lul MANGALIA 20, dar și pen­tru fap­tul că urmea­ză MANGALIA 30, 40, 50 etc.

Vă mulțumim!

Mul­țu­mim, în pri­mul rând,  dis­tin­sei și admi­ra­bi­lei doam­ne a publi­cisti­cii dobro­ge­ne, conf. univ. dr. Aure­lia Lăpușan, cu care ne-am con­sul­tat îna­in­te de a pur­ce­de în aceas­tă aven­tu­ră jur­na­lis­ti­că și de la care am pri­mit acor­dul pre­luă­rii date­lor nece­sa­re din Mono­gra­fia Man­ga­lia în pagi­ni­le tim­pu­lui dar, mai ales, încu­ra­jă­ri­le bine­ve­ni­te ce ne-au călă­u­zit pe toa­tă peri­oa­da dedi­ca­tă seri­a­lu­lui nos­tru!

MANGALIA REDIVIVUS!

 ********************************************************

Sur­se docu­men­ta­re pen­tru seri­a­lul MANGALIA 20: 

  • Mono­gra­fia „Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii”autori Aure­lia și Ale­xan­dru Lăpușan, Edi­tu­ra Dobro­gea, 2007,
  • Site-ul Muze­u­lui de Arhe­o­lo­gie Cal­la­tis din Man­ga­lia,
  • Publi­ca­ții loca­le, jude­țe­ne, națio­na­le,
  • Colec­ții de foto­gra­fii per­so­na­le,
  • Mate­ri­a­le trans­mi­se de Biro­ul de pre­să al DMHI,
  • Alte sur­se: Inter­net, rețe­le de soci­a­li­za­re.

Montaj foto titlu: Pic­tu­ra „Man­ga­lia veche”, 1945, Lucia Deme­tri­a­de Bălă­ces­cu și Man­ga­lia, sen­sul gira­to­riu, 2014.

*********************************************************

Man­ga­lia News, 2 sep­tem­brie 2015.

**********************************************************

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele