MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale
– episodul 20 – (ultimul, dar nu cel de pe urmă…).
Anul acesta se împlinesc 20 DE ANI de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 – 2015).
Cu acest prilej, redacția ziarului online www.MangaliaNews.ro a lansat Topul personalităților locale „MANGALIA TOP 20”. Au trecut, așadar, 20 de ani de când Mangalia este municipiu; noi am ales pentru a puncta acest eveniment 20 de domenii în care s-au afirmat concitadinii noștri, de-a lungul vremii, încercând, totodată să “updatăm” virtual Monografia “Mangalia în paginile vremii”, scrisă în 2007 de Aurelia și Alexandru Lăpușan.
Articolul anterior (19) a fost: Personalități în domeniul MUZICII, din Mangalia (II).
Serialul nostru cu cele 20 de episoade ale sale realizate în cele opt luni de documentare poate fi urmărit AICI, iar voturile pentru TOPUL personalităților locale, le puteți exprima AICI, până sâmbătă, 5 septembrie, ora 24,00, când se închide sondajul.
Iată astăzi Episodul 20:
Administratia publică și primarii Mangaliei
Mangalia în perioada interbelică
Pliant de prezentare a Mangaliei
(…) În România interbelică, undeva, pe ţărmul Mării Negre, comuna urbană Mangalia părea departe de toate frământările zilei. (…)
În timpul vârstei de aur – aşa cum este considerată perioada dintre cele două războaie mondiale – oamenii locului voiau să-şi trăiască doar viaţa. De atunci, datorită acestei armonii de istorie şi civilizaţie locală, se păstrează cele mai frumoase amintiri din istoria oraşului, alcătuind patrimoniul cultural, spiritual, istoric, uman, memorialistic şi literar.
„De pe la noi – Mangalia”, îşi intitula P. Hartenis articolul apărut în 1927, în „Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor”: „După ce-ai parcurs timp de o oră şi ceva, cu automobilul, şoseaua cam neperfecţionată în unele locuri, ce străbate un şes dobrogean, adică 44 km la sud de Constanţa, ai ajuns la Mangalia, orăşel situat pe litoralul Mării Negre, purtând dorul care-ţi dă nerăbdarea de a vedea Marea, care acum se află la picioarele tale. La intrare vei vedea câteva case noi, şi apoi îndată pe aceeaşi şosea vei ajunge în faţa câtorva clădiri mai înalte care formează strada principală. Varietatea de naţiuni ce se întâlneşte în fiecare moment: Români majoritatea, Greci, Turci, Tătari, Bulgari trăiesc în bună pace. Cât priveşte portul şi stilul clădirilor, mahomedanii oferă fiecărui pictor câte un tablou pitoresc, reprezentând musulmanele cu îmbrăcămintea neagră „ferege” sau o moschee de stil oriental, în curtea căreia văd o mulţime de morminte, sau în fine locuinţa lor, căreia natural îi lipseşte grădiniţa din bătătură. După aceea te vei abate în cartierul ţigănesc, în partea de sud-vest a oraşului. Mai ales pe înserate e timpul cel mai plăcut lor. Astfel, vei remarca pe un ţigan aducând bivolii, în timp ce ţigăncile cu şalvari de diferite culori frapante, cântând, gătesc în ceaun mâncare pentru cina de seară. Nimic mai interesant decât cetatea în stare de ruină, peste care s-a suprapus temelia oraşului Mangalia (…)
Graniţa de sud a oraşului o formează lacul cu acelaşi nume, închis între maluri la fel cu ale unui râu. (…) Aici sunt băile sulfuroase vindecătoare a reumatismului. Prin stufişul de pe marginea lacului, mişună şerpii şi broaştele. În fine, după aceasta ai de vizitat partea cea mai interesantă a Mangaliei – plaja cu fineţea nisipului, care se întinde pe 2 km. Fiind adăpostită de orice vânt dinspre uscat, stă la dispoziţia a o mulţime de vizitatori, care în timpul sezonului culeg roadele ei, în orele de dimineaţă, când gălăgia lor împreună cu şovăitul valurilor aduc slavă naturii.”
Populaţia oraşului era, la 1930, de 2764 de locuitori. Vara, Mangalia începe să cunoască afluxul a tot mai mulţi turişti.
În 1930, periodicul constănţean “Revista Băilor” scria: “Deşi situată la 45 km de Constanţa, pitoreasca şi liniştita staţiune balneară Mangalia este populată de un foarte mare număr de vizitatori. Au venit aici vilegiaturiştii din toate colţurile ţării, atraşi de eftinătatea pieţei de alimente şi a camerelor de locuit. Plaja Mangaliei, cu nisipul său fin, este populată zilnic de către sezoniştii care îşi fac cura băilor de soare sau de mare. La 2-3 km sunt băile sulfuroase unde suferinzii fac băi calde care sunt foarte eficace. Pe litoralul mărei este construit de câţiva ani (1924) un sanatoriu unde vin copii debili din ţară spre a se recreea”.
Stradă in Mangalia interbelică
În 1931, în “Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor”, Paul Epureanu publica articolul “Pe plaje la Mangalia”, lăsând impresii de călătorie care surprind atmosfera anilor ’30:
“Şoseaua ce se întinde înainte dreaptă şi albă, după ce ieşi din Constanţa ca să mergi la Mangalia, te poartă o parte din drum pe malul mării, şerpuind în urmă pe marginea lacului Tekir-Ghiol, cotind după sat, ca apoi să te scoată la câmp, unde printre coline pleşuve sticlesc ici şi colo valurile mărei. Întinsul nemărginit al priveliştei, cu micile ei ridicături, te face să cazi în visări. Gândul te poartă la deşertul Saharei şi la beduinii înamoraţi de infinit. Dar automobilul mai saltă odată pe drumul neîngrijit şi, din două zbârnieturi, te opreşte în mijlocul unei străduţe, curate, frumoasă şi albă, unde câteva prăvălii răsărite te deşteaptă din poezia infinitului. Te dai jos puţin cam greoi, dar mulţumit de câte ai văzut. Nici n-ai apucat să te gândeşti la pitorescul oriental şi câţiva “banabaci” s-au şi repezit să-ţi dezlege bagajele prăfuite, prinse înapoia maşinii care te-a adus. Iată-te condus la locuinţa pe care o preferi, căci staţiunea balneară are, cu tot numele de Mangalia, vile stilate, comode, cu orizonturi plăcute şi destul de ieftine, pentru criza de azi. Te-ai instalat; ţi-ai venit puţin în fire, ş-apoi, după o mică toaletă, pleci să faci cunoştinţa orăşelului pe care până mai ieri nu-l ştiai decât de pe nume. Vezi cu plăcere că orăşelul Mangalia are un oficiu poştal în o clădire mare, cu ceasornic impunător deasupra intrării cu flori şi verdeaţă udată proaspăt la poartă. Ai terminat admirarea acestei clădiri oficiale şi dai să pleci mai departe, când ochii îţi rămân pironiţi pe un palat răsărit ca din pământ, în dreapta poştei. Nu te minuna. E o casă particulară, a unui avocat. În curând, aceste clădiri comode vor cuprinde tot locul şi mica Mangalie va fi neîncăpătoare, ca şi multe alte oraşe ce stau astăzi în umbră. Curiozitatea te duce să vizitezi o moschee. Nu se vede nimeni, doar câteva pietre negre şi mâncate de ploi, care stau împrejurul unui turn alb şi cu ţugui verde. Grăbeşti pasul ca să te duci la masă, pentru că soarele e la amiază şi stomacul zdruncinat de drumuri se simte gol. Străbaţi o străduţă îngustă şi te pomeneşti dintr-odată într-o piaţă, aşezată la crucea drumurilor ce duc în sus şi-n jos, adică unul la mare şi altul… la mâncare, şi deodată privirea îţi rămâne pe statuia unui umil soldat român, simplu, dar hotărât. Eşti în Piaţa Eroilor din acest orăşel, a acelora care s-au jertfit pentru România Mare. Te închini în suflet şi murmuri în gând un cuvânt de odihnă uşoară. Pe la orele cinci, o porneşti tacticos înspre dig. E o preumblare plăcută şi răcoritoare, mai ales că, mai totdeauna, un vântuleţ uşor adie dinspre mare. O iei agale şi comanzi la cafeneaua-baracă ce-o găseşti acolo o cafea “gingirlie”, pe care o sorbi, fumând o ţigare, cu sau fără nicotină. (…)
Amurgul serii te cuprinde în zgomotul valurilor ce se lovesc de marginile bărcii. Seara ai cinat cu aceeaşi poftă, ai mai băut o cafea făcută în ibric turcesc şi molatec te laşi iar înspre dig. Luna nu a eşit din valuri, dar în curând un punct luminos te ţine cu privirile fixate la orizont şi iată că o dungă rotundă se iveşte roşiatică şi plină, eşind din undele mărei. Curând linia se face calotă şi luna poetică apare încet.”
Intrare in hotelul Bucur Pop / Intrare pe digul Mangaliei – 1935.
În 1931, Serviciul porturilor maritime construieşte în partea de vest a portului un cheu de piatră cioplită cu o lungime de 511m, iar la extremitatea din larg a digului este instalat un far cu lumină roşie, cu o vizibilitate de până la 4 mile:
“Nu uitaţi că această coastă, de la Capul Caliacra până aproape de Constanţa este foarte periculoasă navigatorilor ce călătoresc în timpul iernei. În port nu pot debarca vapoare mai mari de 200 tone, apa din bazinul cuprins între cele două diguri fiind insuficientă de a le lăsa să plutească. E vorba însă ca să se unească portul cu lacul, să se ridice noi diguri şi astfel să se creeze un port modern, menit să servească de bază navală marinei noastre militare” (Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, P. Hartenis, 1927, art.cit.).
După 1935, situaţia devine din nou precară, digurile nereuşind să apere portul nici de valuri, nici de înnisipări. Activitatea portuară se reduce simţitor.
În 1932 a început construirea unui hotel cu cinci etaje, în centrul oraşului. Proprietarul său, Bucur Pop, nu va reuşi să-l termine şi îl va vinde Institutului General de Asigurare a Funcţionarilor, care va încheia construcţia abia în 1947: „Din nefericire, hotelul a fost terminat, deformând, cu agresivitatea profilului său, silueta graţioasă a oraşului”, notează Eleutheriades în memoriile sale. Cunoscut şi astăzi sub numele de IGAF, blocul reprezintă cea mai veche construcţie hotelieră a Mangaliei (astăzi aparţine Armatei, fiind folosit numai cu circuit închis sau cămin de garnizoană).
Din iunie 1933, la Mangalia a început să funcţioneze un post de ajutor, denumit Salvamar, în cadrul Societăţii de salvare a naufragiaţilor în apele teritoriale româneşti, sub patronajul regelui Carol al II-lea. Alte posturi s-au deshis la Constanţa, Sulina, Balcic. Societatea avea ca scop organizarea mijloacelor necesare pentru salvarea gratuită a celor ce s-ar afla în pericol de înec sau alte accidente în apele teritoriale româneşti.
Curtea Hanului Comino.
Tot în iunie 1933, în acelaşi “Ziar al Ştiinţelor şi al Călătoriilor”, George Săndulescu consemnează progresele în dezvoltarea oraşului şi îi prevede viitorul unei mari staţiuni balneo-climaterice: “Putem ajunge la Mangalia pe două drumuri. De la Medgidia luând trenul spre Bazargic şi coborând la staţia Casicea, de unde cu maşina străbatem repede cei 30 de km, sau din Constanţa, cu automobilul până la Mnagalia. Călătoria oferă dese şi splendide ocazii de desfătare a ochiului. (…) Turcii te întâmpină serviabil şi-ţi oferă ajutor la bagaje şi cameră. Dacă ajungi dimineaţa, înainte de a apare soarele, ai impresia că te afli într-un oraş de la poalele dealurilor, cu case descoperite, fără copaci, un oraş răcoros, sărac.
Dacă vei coborî, însă, la amiază, când soarele, deasupra capului, aruncă raze verticale, atunci oraşul apare ca o îngrămădire de case moarte, albe, ce strălucesc în soare de nu te poţi uita la ele, străzile pustii, cu negustori ce moţăie pe un scaun în faţa prăvăliei şi truci care la colţuri , pe lângă garduri, îţi oferă acadele. Dacă ieşi însă din oraş şi cobori la vale la plaje, impresia se schimbă: mare, lume, culori vii, mişcare, viaţă. E caracteristica oraşelor de coastă: cât e soare, viaţa e pe plaje şi la mare; când astrul zilei a intrat sub orizont, viaţa a trecut în oraş, la restaurante, la Cazino, în grădini cu muzică. (…)
În port viaţa este activă. Corăbii pline vin de la Constanţa, Brăila şi Sulina, aducând lemne de foc şi buşteni, cărbuni, petrol, etc. Acestea ancorează în interiorul unghiului dintre digul nou, în rada adâncă, cu un far puternic. Bărci cu pânze şi cu lopeţi stau la dispoziţia vizitatorilor. În zori şi pe-nserate, pescarii, mai toţi turci, ies în larg, de unde se întorc cu bărcile încărcate de scrumbii, calcani, uneori cu câte un lup de mare. Amatorii excursionişti, pe digul genovez, prind cu undiţa scrumbii, pe care înotătorii buni le prind cu mâna, dându-se la fund, atunci când le găsesc în cârduri compacte. (…)
Plaja de la Mangalia este una dintre cele mai frumoase de pe întreg litoralul nostru. În orice caz, este cea mai mare. De aici rezultă şi însemnătatea ei. Vizitatorii nu stau înghesuiţi, iar suferinzii se pot bucura în voie de un spaţiu mai mare, absolut necesar unei băi raţionale de soare. Dar mai este ceva. Plaja are o orientare din cele mai favorabile. Ea are în faţă răsăritul şi spre nord un cot accentuat al falezei. Ca urmare, baia de soare se face privind la mare, iar vânturile d enord nu supără de cât foarte puţin, faleza jucând rolul uni paravan. (…)
Cu puţin mai spre nord de ruinele cetăţii Callatis înfloreşte astăzi Mangalia nouă. Aici au răsărit de curând o serie de vile frumoase, îngrijite şi aliniate de-a lungul ţărmului, aşa cum numai în staţiunile maritime cele mai moderne poţi să întâlneşti. Colţul acesta va forma desigur mândria Mangaliei.”
Treptat, lumea a redescoperit la Mangalia izvoarele sulfuroase de pe malul nordic al lacului Mangalia, cunoscute şi exploatate, pentru efectele tămăduitoare, şi în antichitate. Izvoarele ţâşneau din malul abrupt (având 18-20m înălţime) chiar la nivelul drumului, cel mai puternic având un debit de 50 de litri pe secundă. Acesta, cunoscut ca Izvorul 1 în perioada interbelică, ieşea dintr-o mică peşteră, în fapt o crăpătură lărgită prin dizolvarea calcarelor. Izvorul 2, a cărui peşteră fusese lărgită artificial, era folosit pentru băile calde. Căldura era rezultatul reacţiei chimică dintre apă şi calcarele bogate în pirite, din care provenea, de altfel, şi hidrogenul sulfurat, dând apelor mirosul specific. Izvoare sulfuroase ieşeau la suprafaţă şi în centrul oraşului şi spre ţărm (cu debite mici), dar şi în Iezerul Mangaliei (Balta Hergheliei), acestea fiind funcţionale şi astăzi.
Baile termale, cabinele / Vederea lacului Mangalia.
Băile Hidrominerale de pe malul lacului Mangalia sunt un fel de precursoare ale Sanatoriului Balnear de astăzi. Primăria comunei urbane Mangalia a acordat o concesiune pentru utilizarea terapeutică a acestor ape. Prin 1936, exista un stabiliment pentru cură externă, format dintr-o galerie de 50m, cu cabine individuale şi căzi de baie, în care apa era încălzită până la 38 de grade de o locomotivă dezafectată. Aceste amenajări funcţionale, secondate de un restaurant şi o cofetărie, atrăgeau turiştii acelor ani. Pentru a se ajunge la băi, se folosea drumul vechi de milenii.
În 1937, în cartierul de vile din nordul oraşului, în apropierea văii de lângă zidurile cetăţii Callatis, Crucea Roşie a pus temeliile unui nou Sanatoriu Balnear pentru Copii, cu 200 de paturi (astăzi, clădire a Spitalului Municipal). Lucrările au fost executate de arhitectul Gr. Ionescu.
Pliantul primăriei de pe la 1936 păstrează farmecul timpului şi prezintă calităţile oraşului ca staţiune balneo-climaterică:
“Băi minerale străine sulfuroase similare. Apele străine termale sulfhidrice (care au hidrogen sulfurat), dar cu aceeaşi proporţie de mineralizare ca apele de la Mangalia, sunt: Aqui (Italia), Aix-les-Bains (Franţa), Baden (Austria), Eaux Bonnes (Pirinei), Luchon (Franţa) şi Pistian (Cecho-Slovacia); pe care le poate înlocui cu succes. Locuinţe. Distracţii. Oraşul are trei oteluri şi numeroase case de închiriat; vara funcţionează mai multe reataurante. Muzică. Promenade. Pescuit. Vânat. Escursii splendide în împrejurimi şi pe Coasta de Argint. Orice informaţii se pot cere la Comisia balneo-climatică locală şi la Primărie. Primăria Comunei Mangalia”.
Posta şi centrul Mangaliei
În 1936-1937, oraşul avea primărie, pretură, judecătorie mixtă, percepţie fiscală, serviciu sanitar-veterinar, vamă, pompieri, poliţie, punct de pescărie, oficiu poştal şi telefonic, căpitănie de port, oficiu local de cură şi turism, sindicatul proprietarilor, sindicatul muncitorilor, o biserică ortodoxă şi două geamii, două şcoli primare, sanatoriul pentru combaterea tuberculozei la copii, dispensar de stat, un orfelinat, muzeu de antichităţi, cămin cultural, societate de vânătoare, o bancă populară, trei mori, o fabrică de ulei, o fabrică de cărămidă, herghelia statului, parc comunal, uzină electrică. În perioada interbelică, Mangalia a continuat să fie alimentată cu apă din fântâni, “la saca”.
Călător pe aceste meleaguri, Nicolae Ionescu-Johnson atrăsese atenţia asupra unei surse de apă bună de băut, aflată la 15 km de Mangalia, la o adâncime de 10 m, ce se scurgea direct în mare, apeduct natural ce ar fi putut fi folosit pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului. Totuşi, acest vis de emancipare nu s-a realizat în perioada interbelică.
Gara din Mangalia, 1938.
În 1938 a fost instalată lumina electrică, cu o uzină care funcţiona la moara lui Brusalis, câteva ore pe noapte. În acelaşi an, s-a dat în folosinţă calea ferată Constanţa-Mangalia, prelungindu-se cea existentă de la Carmen Sylva (azi Eforie Sud) şi creându-se o gară importantă, din cauza marelui trafic de cereale: “Mangalia va avea un viitor atunci când calea ferată îşi va întinde un braţ către această staţiune balneară”, scria P. Hartenis în 1927, în “Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor”. În acelaşi ziar, în 1931, articolul lui Paul Epureanu se încheia în acelaşi ton: “În ziua în care Mangalia va fi legată printr-o cale ferată cu restul ţării, în acea zi incontestabil că însemnătatea ei va creşte mult. Transformată în staţiune balneară de seamă, ea va deveni desigur şi un centru comercial şi maritim destul de căutat”.
Din cauza crizei economice, construcţia căii ferate Eforie – Sud -Mangalia fusese sistată în 1927. Lucrările s-au reluat în 1938, când posibilităţile administrative au permis: la 1 ianuarie 1938, în cadrul Direcţiei Lucrări Speciale (Bucureşti), se înfiinţează secţia Carmen Sylva – Mangalia, cu sediul în Mangalia, condusă de ing. Alexandru Stoienescu. Lucrările de construcţie încep în primăvara anului 1938, iar la 17 iulie are loc inaugurarea căii ferate şi a Gării Mangalia, în prezenţa lui Nicolae Iorga.
În aceeaşi perioadă, şoseaua Constanţa – Mangalia a fost pavată cu piatră cubică aproape în întregime. Se înfiinţează primele întreprinderi industriale mecanizate: moara industrială a fraţilor Brusalis şi topitoria de in, cu capital german, în 1939.
“Plaja, noua sursă de venituri a populaţiei locale, cu exigenţele de confort ale sezoniştilor, au făcut să apară, cu timpul, vilele de pe faleză şi cartierul nou din nordul oraşului, casa lui Nicolae Iorga, a ministrului Mihail Manoilescu, a profesorului Constantin Giurăscu, Vasile Cârlova, colonia de vară a Liceului Internat din Iaşi, casa profesorului T.A.Bădărău, autorul manualelor de ştiinţe naturale, şi mulţi alţii”, îşi aminteşte Eleutheriades.
Între cele două războaie mondiale, Mangalia a devenit o staţiune foarte frecventată de păturile mijlocii, dar şi de intelectuali, în căutarea atmosferei şi a mediului încă nealterat. Au mai avut case în Mangalia Vasile Pârvan, Alexandru Vlahuţă, Gheorghe Mugur, savantul Constantin Motaş, fondatorul freato-biologiei.
Ministerul Muncii avea în proprietate, în 1932, câteva case.
Amplasarea oraşului pe ţărmul mării a atras atenţia şi unor personalităţi politice, deseori prezente la Mangalia în sezonul estival şi animând viaţa politică a staţiunii. Pentru alţii, Mangalia a fost chiar reşedinţă de vară, ca pentru Nicolae Iorga, care, de câte ori venea aici, se implica în problemele localităţii. La 18 aprilie 1931, Iorga devenise prim-ministru în plină criză economică, într-o situaţie critică, dificilă pentru întreaga ţară. Venit vara la Mangalia, localnici afectaţi de criză i-au asaltat locuinţa, cerând soluţii pentru situaţia disperată, moratorii şi alte măsuri ce ar fi crescut creditul ţării.
Răspunsurile lui Iorga au mers până la punctul în care le-a spus că, dacă ar fi fost atât de disperaţi, s-ar fi aruncat în mare. “Declaraţia de la Mangalia” a prim-ministrului Nicolae Iorga a contribuit la căderea guvernului său (1931-1932). Presa vremii a speculat schimbul de replici, sancţionându-l pe Iorga: exprimarea sa a fost o gafă politică, ce a atras chiar o demonstraţie ostilă faţă de el.
Iorga îşi aminteşte de acest episod cu ironie. De altfel, el şi-a publicat impresiile etnografice, păţaniile politice, aspecte specifice acestor locuri, din primele patru decenii ale secolului trecut. S-a implicat în special în viaţa culturală a oraşului: a dispus reluarea sistematică a săpăturilor arheologice din partea de nord a oraşului, la iniţiativa sa s-a deschis, într-un local propriu, muzeul din oraş.
La Mangalia, în perioada interbelică, şi alte personalităţi politice au avut vile în proprietate, fără însă a se implica în viaţa locală. Printre aceştia, şi Nicolae Manoilescu, economist şi profesor universitar la rândul său, dar şi membru în câteva guverne de scurtă durată.
Primarii Mangaliei, în istoria „perioadei de aur” a oraşului, au fost Vasile Stegaru (21-22, 31-33), Dumitru Ionaşcu (22-23), Leonida Popescu (1926-1930), Nicolae Roşculeţ (1914-1918, 1923-1925, 1934-1937).
Gheorghe Mugur, în 1928, scria în “Note şi impresii”:
“Va fi aici, cândva, în revărsarea civilizaţiei, cel mai frumos şi mai căutat oraş de pe pământurile mării noastre. În noile înfăţişări care vor fi, nimeni nu va uita că acest oraş de soare stă ca pe un soclu de glorie, pe pietrele albe ale vechiului Callatis, cetatea fără frică a dorienilor din Heracleea Pontică.(…)
Mangalia e un oraş al soarelui. Soarele ne duce acolo printre stoluri de grauri, printre valuri de grâu şi de maci. Soarele şi marea. Soarele şi nisipul ei. Soarele…
Nici un colţ din lumea pământurilor noastre nu poate ambiţiona acest titlu de glorie şi de sănătate: oraşul Soarelui. Callatienii din epoca helenă îl divinizau în Apollo. Cetatea avea cultul soarelui. Şiruri de călători vor veni aici pentru marea şi soarele Mangaliei. Pelerini ai soarelui.
Şi vor veni şi alţii, atât cât mai rămâne încă din aspectul musulman al burgadei, unii pentru trandafirii mistici ai geamiilor de frumuseţe arabă, pe care sufletul creştin al lui Gala Galaction le lasă să-şi înfrăţească minaretele tremurătoare cu albele cupole ale bisericii creştine, alţii pentru morile lui Petraşcu, pentru digul şi corabia din golf.
Cărturari şi artişti vor veni şi ei pe urmele lui Heraklides din Callatis să privească în ramă de flacări marea de safire, ori să viseze pe piscul cel mai de sus al falezei mangaliene templul alb care, înainte de naşterea lui Isus, adăpostea între coloanele de frumuseţe dorică statuia graţioasă a lui Apollo – zeul soarelui şi al iubirii.”
(Sursa: http://www.alternativaonline.ca/StudiiPontice1206.html. Mulțumim, Silvana Cojocăraşu!)
**********************************************************
Din superlativele Callatisului…
– Callatis este cel mai vechi oraș din țara noastră.
– Zona a fost locuită încă din preistorie, dovadă prezența culturii materiale neolitice, Gumelnița.
– A apărut ca o colonie a heracleților, la porunca celebrului oracol din Delphi.
– Este singura colonie dorică de pe țărmul Pontului Euxin.
– Aici s-a aflat singurul papirus din Europa, în afară de cele descoperite la Pompei.
– Cetățenii callatieni au fost mercenari regali în Egipt.
– S-a dezvoltat ca un oraș al artelor, al artiștilor. A avut cel mai interesant trecut.
– Sub bolțile bazilicii din Callatis, va fi răsunat pentru prima dată impresionantul Te Deum Laudamus, compus din Sfantul Niceta Remesianul, numit epsicop al daco-romanilor, venit de la Aquileia in zona Dunării pentru a sluji credința creștină.
– Basilica de tip sirian este unicul lăcaș creștin de arhitectură orientală descoperit pe teritoriul Dobrogei.
– Tratatul de pace încheiat între Roma și Callatis, este cel mai vechi document în limba latina, cunoscut în răsăritul Europei.
– În secolul I p.Chr., cetatea Callatis s-a obligat să ajute cu bani Roma.
– Callatienii au fost constructori ai unor impozante monumente făcute cu propria lor cheltuială și posesori ai unor morminte de o rară bogăție.
– Pe timpul domniei lui Burebista, sunt cunoscute pentru prima dată băile mezotermale sulfuroase. Orașul Callatis este, astfel, prima stațiune balneo-climaterică din țara noastră.
– Sub împăratul Gordian (238-244 p.Chr.), la Callatis este atestată prima asociație a vânătorilor.
– Din Callatis se trag vestiții învățați care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales.
– Leontie Bizantinul (485-542 p.Chr.), unul dintre călugării-scriitori străromâni, s-a născut probabil la Zaldapa, lângă Callatis și a murit la Constantinopol. El a aparținut unei familii înstărite, rudă a generalului Vitalianus din Scythia si s-a format ca intelectual creștin într-o chinovie din împrejurimile Callatisului. A scris în limba greacă mai multe texte teologice.
– Cel mai vechi gimnaziu elen din țara noastră, o instituție de învățământ și cultural-sprotivă, a funcționat la Callatis, în sec. I p.Chr.
– Gimnasiarhul Apollonios este primul „director de școală” cunoscut în țara noastră.
– Conservarea sitului arheologic de la President este o experiență deosebită, prima de aces fel din Romania. I s-a spus Modelul Callatis.
– Pangalia a fost un puternic centru creștin.
– In sec.XV-XVI, Mangalia a facut parte din pașalacul Rumeliei, fiind reședința unei circumscripții judecătorești, numite „caza”.
– Geamia Esmahan Sultan este cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România.
– „Triunghiul”, jurnal al masoneriei din România, apărea la 1883 la Mangalia, prin grija lui Constantin M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România.
– Prima analiza chimică a apelor termale din Mangalia a fost făcută de dr.Bernard, în Laboratorul de chimie al Universității din București. Se stabileste că sunt ape minerale sulfuroase, alcaline, ușor cloruro-sodice, iodurate.
– Mangalia este declarata, în 1899, prima stațiune climaterică maritimă și balneară.
– Aici a functionat primul sanatoriu antireumatic infantil în climat marin din România.
– Nicolae Iorga dedica Mangaliei cea mai lungă frază literară, compusă din 102 cuvinte.
– Are o așezare privilegiată – pe aceeași latitudine cu Monaco, San Remo și Nisa.
– Pădurea Comorova este o excepțională alcătuire dendrologică formată în special din stejarul brumăriu, stejarul pufos, frasini, carpeni, salcâmi etc.
– In Mangalia există 33 de izvoare de apă sulfuroasă.
– Mangalia înmănunchează caracteristicile mai multor stațiuni: Techirghiol, Baile Felix, Sovata și Olănești.
– Singurul loc din țară unde termometrul nu coboară în general sub 0 grade, datorită influenței climatului sub-balcanic mediteranean.
– Cea mai amplă manifestare de celebrare a Sfintelor Sărbători de Paște în România, „Lumina de la malul mării.”
– Peștera „La Movile”, unică în lume din punct de vedere biospeologic, prin formele de viață care se dezvoltă într-un mediu fără oxigen.
– Cea mai mare stațiune turistică din România, cu peste 70.000 de locuri de cazare.
– Orașul elitelor românești.
„Marea la Mangalia mă trimite de fiecare dată cu gândul spre o barbarie fericită. Aceea a zeilor. Nimic nu-mi dă, ca o plajă însorită și fierbinte, convingerea că adevăratele miracole sunt, de fapt, banale.” (Octavian Paler).
***Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, „Mangalia în paginile vremii”, Dobrogea, Constanta, 2007. Mulțumim, Aura Rusu, pentru Superlativele Mangaliei!
**************************************************************
MANGALIA, ASTĂZI:
Despre administrația actuală a muncipiului Mangalia, vă invităm să urmăriți articolele publicate de-a lungul ultimilor trei-patru ani pe site-ul nostru, dintre care amintim:
MANGALIA, ORAS EUROPEAN – Primar CRISTIAN RADU
Primarul Cristian Radu, la un an de mandat: „Lucrurile au început să se mişte în Mangalia“
Primarul Cristian Radu: Realizări 2012, proiecte pentru anul 2013
Primarul Cristian Radu va propune ieftinirea gigacaloriei, la Mangalia
Mangalia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale administratiei publice locale – partea I
Mangalia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale administratiei publice locale – partea a II-a
Mangalia: REALIZĂRI, PRIORITĂTI, PROIECTE ale administratiei publice locale – partea a III-a
ÎNTREBĂRI DE LA CITITORI, pentru ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ din MANGALIA
*********************************************************
VACANȚA TA, la MANGALIA! (Foto – VIDEO)
****************************************************************
Primarii Mangaliei:
-
Primar român – identitate necunoscută – 1878
-
Ferhat Emin Bey – 1879
-
Vasile Petrache – 1880
-
Nicolae Popof – 1887
-
Dimitrie Arghiropol – 1888-1893
-
Nicolae Popof – 1894-1900
-
Dimitrie Arghiropol – 1901-1904
-
Simeon Petrescu – 1905-1906
-
Istodor Bădulescu – 1907-1910
-
Ion Stoian Coman – 1910-1912
-
Emanuil Stănescu – 1912-1914
-
Nicolae Roșculeț – 1914-1918
-
Ioan Baboianu – 1919-1920
-
Vasile Stegaru – 1921-1922
-
Dumitru Ionașcu – 1922-1923
-
Nicolae Roșculeț – 1923-1925
-
Leonida Popescu – 1926-1930
-
Vasile Stegaru – 1931-1933
-
Nicolae Roșculeț – 1934-1937
-
Cristea Lămotescu – 1938
-
Athanasie Dumitrescu – 1938
-
Tănase Nicolau – 1938-1939
-
Athanasie Dumitrescu – 1939-1940
-
Gheorghe Aldea – 1940-1944
-
Zamfir Zamfir – 1945-1946
-
Ioan Radu – 1946-1948
-
Constantin Marin Ion – 1948
-
Petre Dicu – 1949-1950
-
Ali B. Samsi – 1951-1952
-
Petre Dicu – 1953-1956
-
Gheorghe Glodeanu – 1956-1959
-
Vasile Sârbu – 1960-1961
-
Zaharia Drăghici – 1962-1963
-
Constantin Dinu – 1964-1967
-
Ioan T. Popa – 1968-1972
-
Mircea Brate – 1973-1974
-
Ioan T.Popa – 1975-1978
-
Ilie Ciobănel – 1979-1981
-
Nicolae Grosu – 1982-1987
-
Nicolae Simionescu – 1987-1989
-
Constantin Dinu – 1990
-
Nicolae Sideri – 1990-1996
-
Zanfir Iorguș – 1996-2008
-
Claudiu-Mihai Tusac – 2008-2012
-
Cristian Radu – 2012 și în prezent.
Sursa: Monografia Mangalia în paginile vremii, de Aurelia și Ștefan Lăpușan, Editura Dobrogea, 2007. Tabel completat de noi cu primarii de după anul 2007.
N.red.: În sondaj, vom supune votului dumneavoastră numai activitatea primarilor de după 1990.
*******************************************************************
Aici se încheie demersul nostru publicistic dedicat aniversării celor 20 de ani de când orașul Mangalia a primit statutul de municipiu. Sperăm să fi adus câteva informații noi și utile despre Mangalia, despre locurile și oamenii ei, în cele 20 de episoade publicate. Ne-am fi dorit mai mult, să atingem toate domeniile enunțate în Declaratia noastră de intenție de la începutul serialului și, poate că am fi reușit să epuizăm întreaga tematică propusă, dacă toți cei de la care am solicitat date la zi despre activitatea dumnealor sau a institutiilor în care activează s-ar fi ținut de cuvânt… Rămâne pentru altădată… Primim în continuare, pe adresa de e-mail a redacției [email protected], materiale scrise, poze și filme care să completeze serialul MANGALIA 20, dar și pentru faptul că urmează MANGALIA 30, 40, 50 etc.
Vă mulțumim!
Mulțumim, în primul rând, distinsei și admirabilei doamne a publicisticii dobrogene, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, cu care ne-am consultat înainte de a purcede în această aventură jurnalistică și de la care am primit acordul preluării datelor necesare din Monografia Mangalia în paginile timpului dar, mai ales, încurajările binevenite ce ne-au călăuzit pe toată perioada dedicată serialului nostru!
MANGALIA REDIVIVUS!
********************************************************
Surse documentare pentru serialul MANGALIA 20:
- Monografia „Mangalia în paginile vremii”, autori Aurelia și Alexandru Lăpușan, Editura Dobrogea, 2007,
- Site-ul Muzeului de Arheologie Callatis din Mangalia,
- Publicații locale, județene, naționale,
- Colecții de fotografii personale,
- Materiale transmise de Biroul de presă al DMHI,
- Alte surse: Internet, rețele de socializare.
Montaj foto titlu: Pictura „Mangalia veche”, 1945, Lucia Demetriade Bălăcescu și Mangalia, sensul giratoriu, 2014.
*********************************************************
Mangalia News, 2 septembrie 2015.
**********************************************************
