MANGALIA 20, episodul 14: SCRIITORI din Mangalia / despre Mangalia (II)

0
1916

Mangalia20-montaj-foto

MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale

– episodul 14 –
Anul acesta se împlinesc 20 DE ANI de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 – 2015).

Cu acest prilej, redacția ziarului online www.MangaliaNews.ro a lansat Topul personalităților locale „MANGALIA TOP 20”. Au trecut, așadar, 20 de ani de când Mangalia este municipiu; noi am ales pentru a puncta acest eveniment 20 de domenii în care s-au afirmat concitadinii noștri, de-a lungul vremii, încercând totodată să “updatăm” Monografia “Mangalia în paginile vremii”, scrisă în 2007 de Aurelia și Alexandru Lăpușan.

Articolul anterior (13) s-a intitulat

SCRIITORI  DIN MANGALIA / DESPRE MANGALIA (I).
Astăzi, Episodul 14: 

SCRIITORI  DIN MANGALIA / DESPRE MANGALIA (II).

Acest episod cuprinde informații despre scriitorii cei mai apreciați din Mangalia zilelor noastre, cu gândurile, proiectele și cărțile lor. 

Indira ABDULVOAP:

Indira_ABDULVOAP

A semnat plachetele de versuri „Pasărea timpului ucis” (2001) și volumul de versuri şi proză scurtă “Clepsidra de buzunar” (2003). Aflăm din presa online că, în prezent, Indira este un antreprenor de succes. Vezi: http://www.zf.ro/zf-24/la-29-de-ani-a-investit-15-000-intr-o-afacere-cu-produse-raw-vegan-13786875


 Ana ARDELEANU:

ana_ardeleanu

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Născută în Muntii Apuseni lângă Abrud, județul Alba, acum trăiește și profesează în orașul Mangalia, jud. Constanţa. 

Debut literar

„România literară”- rubrica ”Poşta redacţiei”, semnată de poetul Geo Dumitrescu, „Luceafărul” (aprilie,1972).

Cărţi publicate: 
  1. „Noris”(1998),
  2. „Poemele Evei” (1999),
  3. „Vinovată de utopie” (2000),
  4. „Loc pentru arderi” (2001),
  5. „Cartea vârstei” (2002),
  6. „Fără aplauze” (2003),
  7. „Arzând pustiu-n pipa depărtării”(2006),
  8. „Coletul cu îngeri” – antologie de autor (2008),
  9. „Eternitatea fără chip” (2010),
  10. „Tăcerea magnoliei” (2012),
  11. „Poeme de seară” (2014),
  12. „Graniţele încumetării”(2015).
 Cărţi pentru copii:
       –  „Poezie pentru copii (2000);
       –  „Grădiniţa de vis” ( 2005);
       – „În poiana florilor” (2006).
Antologii:
Antologie „Poarta inimii” ( 1974), Alba Iulia;
„La porţile soarelui, Constanţa (1978-1979);
Antologie de poezie dobrogeană „Fereastra dinspre mare”, Constanţa (1995);
Antologie„Solteris”,editată sub egida USR , (2005, 2007, 2010, 2012, 2014), Mangalia;
Antologie „Confluenţe poetice” ( 2013), „Confesiuni în virtual”, „Confluenţe lirice”(2013);
Antologia”Autograf pentru m(â)ine”, „Insemne culturale”(2014).

Premii:

Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, cu volumul „Noris”(1998)

Menţiune, Festivalul „Lucian Blaga” (1982)

Premiul al III-lea, Festivalul „Panait Cerna” (1978).

Opinii critice şi prezentări de carte:

– NICOLAE  MOTOC- Revista”Tomis”, 2008

-ADRIAN  ALUI  GHEORGHE -„Convorbiri literare”, ianuarie, 2002”

-ION  ROŞIORU – Revista „Luceafărul”, 7 iunie 2006

-DUMITRU MUREŞAN – Revista „Tomis”, iunie, 1995

-NICOLAE  ROTUND – Revista „Ex Ponto”, decembrie, 2006

-VIRGIL  PANAIT – Revista „Oglinda Literară, octombrie, 2002

-CONSTANTIN ŢOIU – Revista „Luceafărul” 1972

-ION GHEORGHE – Revista „Luceafărul” , 1982;

-NICOLAE DAN FRUNTELATĂ, Revista „Examene” 2001

-MARIA IROD, „Luceafărul”, 2003,

– ARTUR PORUMBOIU – ziarele „ Cuget liber”, „Jurnalul de Constanţa”;

-ADRIAN ALUI GHEORGHE – „Convorbiri literare;

-NICOLAE ROTUND – „ Ex Ponto”, 2006;

-HOREA GÂRBEA – „Luceafărul”, 2008;

-Virgil Panait – „Oglinda literară, 2003.

COLABORĂRI

A colaborat la următoarele publicaţii: Almanahul literar (1984), „Luceafărul”, „Tomis”, „Ex Ponto”, „Discobol”, „Oglinda Literară”, Revista „Archenoab” Munchen, „Metafora”, „Tribuna”, „Flacăra”, „Flagrant, „Catedra”, „Examene”, Viaţa românilor de pretutindeni”, „Agora”, „Cuget liber”, „Jurnal de Constanţa”, „Telegraf”.

Ana Ardeleanu - Granitele Incumetarii - coperta-

Din viaţa ca un buchet de flori

va rămâne o petală

atât cât să amintească de naşterea florii

nu te uita aşa la mine

sunt doar atrasă de grădina în care aripile pline de polen

se îngeresc pe trupul meu

umbrindu-l

tu stai în spatele replicii precum un lup de mare

aşa mârâind la pulpa albă

ce s-a încordat la drumul vieţii

apoi a făcut zgomot fin

la aşezarea inimii pentru odihnă

în patul unui cuib de pescăruş (…)


în braţele imaginaţiei

vara aceasta sentimentele
au făcut diferenţa de albastru
între spaţiile a două corpuri
atent caligrafiate pe braţele valurilor
nepermiţând în faţa visului
mărturie stelară

în urma ei voi şterge praful
de pe geamul cu înspicare aurie
ce a văzut bărbatul
l-a învrednicit cu atenţia formelor perfecte
dăltuindu-le în bronz duritatea
iar acum starea nepăsării senzuale
transferă vederea pe plaja geamului
dinspre apus

curând voi face curăţenia de toamnă
prin bărcile cuvintelor
unde pescăruşii au cinat
şi-au hrănit puii cu poveşti de iubire nemuritoare
le-au cusut pantalonaşi din spuma albă a mării
i-au strigat pe nume din bolta cerului
valurile s-au ridicat pe vârfuri
iar picioarele lor au spart sub călcâi
uşa scoicilor
intrând prin efracţie
în locul îmbujorat
de atenţia celestă

Ana Ardeleanu, 9 august 2015. 

Mai multe despre poeta Ana Ardeleanu puteți afla AICI și pe pagina sa de Facebook.


Ioan Aurel BOLBA:

preotul-Ioan-Aurel-BOLBA-

Jurnal de vacanţă în Turcia, lansat de preotul Ioan Aurel Bolba

Duminică, 30 ianuarie 2011, ora 15, la Clubul Artelor „Solteris” din cadrul Cercului Militar Mangalia, a avut loc lansarea cărţii „Sejur de toamnă la Kusadasi”, scrisă de preotul Ioan Aurel Bolba. Lucrarea a apărut la editura Metafora, fiind prefaţată de cuvântul scriitorului Sorin Roşca şi reprezintă cea de-a şaptea carte a autorului, primele volume omagiind farmecul Franţei şi al Greciei.

Pr. Ioan Aurel Bolba este colaborator al revistelor literare din ţară şi de peste hotare, creaţii de-ale sale fiind cuprinse în Antologiile de Cultură şi Artă „Solteris” din 2005, 2007 şi 2010. Noua sa carte, „Sejur de toamnă la Kusadasi”, reflectă în paginile sale încântarea autorului la vederea staţiunii turce, volumul putând fi considerat un minuţios jurnal de călătorie, util celor care îşi propun să viziteze locul propus de Ioan Aurel Bolba.

Cartea a fost prezentată de Sorin Roşca, Emilia Dabu şi Dan Ioan Nistor, membri ai Uniunii Scriitorilor, filiala Dobrogea, alături de care s-a aflat echipa Clubului Artelor „Solteris”: Ana Ardeleanu, Mihaela Burlacu, Steliana Bajdechi, Dora Alina Romanescu, Marius Robert Dincă, Adina Lozinschi, Marius Ciocănel, George Şerban, Diana Adam, Marcela Dabu, Nicolae Găgeanu, Karl Robert Perko, Luiza Cala, Cristian Petica, Simona Gabriela Iordache, Andreea Romaniuc, Marilena Nicolau, Ana Maria Nica, Loredana Ionela Toader, Andrei Mihai Mitu, Lorena Georgescu, Beatrice Dumitraşcu, Cristina Catargiu, Ana Maria Mocanu, Bianca Iordachescu.

Din volumele pr. Ioan Aurel Bolba mai amintim: „Patriarhii României”, „Jurnalul francez de vacanţă”, „Sejur în insula de smarald”, „Figuri luminoase de ierarhi şi preoţi cărturari” şi „Episcopii Oradiei”. (Cuget Liber, 27 ian.2011).


Mihaela BURLACU:

Burlacu-Mihaela

Prozatoare. Născută la 5 octombrie 1968, localitatea Tulcea, jud. Tulcea. Absolventă a Liceului de matematică-fizică “Spiru Haret” din Tulcea şi a Academiei de Studii Economice Bucureşti în anul 1993, este economist de profesie, contabil autorizat şi expert evaluator.

Datorită activităţii literare lucrează în acest moment la Direcţia pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, unde desfășoară o serie de activități specifice pe linie de cultură.

Este membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din QUEBEC, CANADA, din 18 mai 2009.

Cărţi publicate:

  •  Te iubesc e prea puţin, proză scurtă (174 pagini), editura Punct Ochit, Constanţa, 2006.
  •  Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi, roman (198 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007.
  • Decalogul tăcerilor albastre, roman (172 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008.
  •  O vară de necuprins, roman (183 pagini), Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010.

A mai publicat proză în:

  •  Antologia premiilor literare Naji Naaman”s, 2010 editata de Maison Naaman Pour La Culture.
  •  Antologia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada, fragmente de proză, 2009.
  •  Antologia ediţiei a treia (2009) a Concursului Naţional de Literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”.
  •  Antologia de cultură şi artă “Solteris” 2007, 2008, 2010, Mangalia, apărută sub egida USR Dobrogea.

Premii literare

  • Premiul NAJI NAAMAN’S LITERARY PRIZE- Creativity Prize, Liban 2010, pentru două proze scurte: ”Ploaia” şi “Cea mai fericită femeie din lume”.
  • Premiul SPECIAL AL REVISTEI “FEREASTRA” la ediţia a treia a Consursului Naţional de literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”- 2009 (proză scurtă)
  •  Premiul de debut al USR-Filiala Dobrogea 2006, pentru volumul Te iubesc e prea puţin.

Cenacluri frecventate

  •  Clubul artelor “Solteris”–Mangalia, condus de poeta Emilia Dabu
  • Cenaclul “Mihail Sadoveanu”- Constanţa.

OPINII CRITICE

În ciuda sensibilităţii sale accentuate, Mihaela Burlacu nu alunecă pe panta melodramei, a sentimentalismului ieftin, siropos, ci priveşte realitatea cu un ochi lucid,critic. Principalele calităţi ale romanului „O vară de necuprins” sunt autenticitatea şi reflexivitatea, prin care tânăra scriitoare se impune în peisajul literar pontic. Ştefan Cucu – AGORA – 2011.

Dacă discutăm despre mesaj, (Te iubesc e prea puţin!, Editura Punct Ochit, Constanţa, 2006, 148 p., Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007, 180 p.) sunt două cărţi despre lucrurile aparent mărunte dar care, alăturate, dau sens vieţii noastre, despre faptul că dragostea poate fi găsită, despre rolul şi locul femeii, despre faptul că poţi reuşi ca femeie prin propriile forţe. Două cărţi scrise de o autoare sensibilă, care îşi doreşte să fie atentă la ce se petrece în jurul ei, la oameni, la detalii, la cei din jur. Marius Chelaru – „Spaţii culturale”- 2010.

Sentimentele şi păcatele sunt etern umane. Suferinţa îl purifică pe om şi-l înalţă în sublim. Suferinţa în iubire îl purifică pe om şi-l dezleagă de sclavia sentimentului. Opţiunea din final a fetei presupune o nouă purificare prin munca în folosul societăţii, asemenea lui Faust. În felul acesta, Mihaela Burlacu dovedeşte că şi-a însuşit bine lecţia lui Marin Preda. Titi Damian – Helis – 2010.

Mihaela Burlacu scrie un roman puternic ancorat în problematica femeii în societatea contemporană: Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2007, 180 p). Romanul tinerei prozatoare este ceea ce s-ar putea numi un studiu de caz. Casiana, melanj de Emma Bovary şi Anna Karenina, are tăria să spargă în cele din urmă oglinda măgulitor-ipocrită pe care i-o pune în faţă anturajul social spre a-i încuraja senzaţia că o admiră sau, de la caz la caz, o invidiază (…) Romanul Mihaelei Burlacu este scris alert şi de pe poziţii etice curajoase şi el impune un nume notabil în proza tomitană de astăzi. Ion Roşioru – Revista “Agora” – 2009.

Mihaela Burlacu scrie cu o francheţe delicată, cu o acurateţe a expunerii în care, în mod voit, nu încap frivolităţile .În lumea licenţioasă în care trăim avem nevoie de astfel de cărţi, avem nevoie de suavitatea feminină a scrisului. În totalitatea lor povestirile din volumul “Te iubesc, e prea puţin” constituie o lectură agreabilă, cu o perspectivă poetică( un prozator nu e mare dacă nu e şi mare poet). Vă recomand să citiţi această carte şi pentru că “în acest loc s-a născut fericirea maximă”, cum frumos se exprima Mihaela Burlacu. Nicolae Teoharie – Helis – 2008.

Proza Mihaelei Burlacu se înscrie într-un mod aparte în ceea s-ar putea numi încercarea de a “survola” cotidianul, fără a-l transcede, polarizându-şi personajele între iubire şi ură, între speranţă şi deznădejde, între risipa timpului şi zgârcenia clipei. Desigur,derularea rapidă a textului nu lasă loc metaforei sau arabescurilor stilistice;cuvintele se aglomerează, strigă, se sufocă… Au ceva teribil de important de spus, dar aici suntem aproape în infern, oameni buni, aşa că… lăsaţi orice speranţă, voi care…visaţi! Lucian Mănăilescu – postfaţă „O vară de necuprins”- 2010.

Noul roman “Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi” al prozatoarei Mihaela Burlacu ne demonstrează încă o dată că doar cei excepţionali se revoltă împotriva spiritului de turmă, iar revolta împotriva spiritului de turmă este superioritate. Doar prin iubire ne putem transforma în îngeri pământeni. Omul adevărat este ca o galaxie de stele. În opera scriitorilor, fiecare creaţie reprezintă un nou univers oferit semenilor ca un dar de ocrotire, dar de mare frumuseţe, ca un semn de comunicare, de credinţă în cel de lângă tine. Emilia Dabu – postfaţă –“Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi”- 2007. 

http://usr-dobrogea.ro/?page_id=758

Pe Mihaela Burlacu o puteți contacta direct pe facebook, AICI.


Robert Marius DINCĂ:

Robert Marius DINCĂ

Scriitorul Robert Marius Dincă pune punctul pe i, lansând „Cer fără stele”

Duminică, 16 mai 2010, începând cu orele 17:00, în incinta Cercului Militar Mangalia, a avut loc lansarea cărții „Cer fără stele” de Robert Marius Dincă. Această lansare a fost organizată cu sprijinul Clubului Artelor „Solteris” din care face parte și autorul.

„Robert Marius Dincă este un povestitor excelent, spirit imaginativ, atras de pitoresc și de aventura psihologică (…) Cer fără stele este un roman cu caracter polemic, intuind comedia umană a vieții românești caracteristica primului deceniu a secolului XXI”, afirma într-o recenzie făcută cărții, academicianul și criticul Mihai Cimpoi.

Marius Dincă se află la a doua carte publicată, prima fiind „Doar eu și umbra mea”, în 2004, la editura MJM din Craiova. „Cer fără stele” a văzut lumina tiparului în acest an, la editura Lumina, Turnu Severin. 

Scriitorul  a publicat numeroase articole în diverse reviste literare precum: „Tânărul scriitor”, „Visul”, „Eghophobia” și a participat la diferite concursuri literare, unde a obținut premii considerabile, a câștigat premiul 3 la Concursul Național de Literatură „Visul”, secțiunea proză în septembrie 2009 și Premiul Naţional de Debut, secțiunea Poezie, oferit de editura Lumen, 2009.

Fiind o fire ambițioasă, tânărul  Robert nu se va opri aici, urmând să publice și partea a doua a volumului, care va purta numele de „Stele fără cer”, iar pe lângă acest proiect el mai lucrează la încă două cărți în acest moment și la un volum de poezie. (sursa: aici.)


Robert Marius Dincă: „Îngeri“ (fragment din roman)

(…) Nea Jean era „şerif” într-o comună pierdută pe hartă. Adică şef de post. Era o slujbă bună, căci singura treabă pe care o făcea, era să joace cărţi cu ajutorul lui, celălalt „apărător” al legii. Necazuri existau, ca peste tot de altfel, chestia era să ştii cum să le ocoleşti. Dacă aveai o bască albastră cocoţată în vârful capului, nu însemna că erai mânz de prăsilă. Închisese şi nea Jean ochii de atâta ori, încât, câteodată, avea impresia că doarme din picioare. Problema era că şi ochii ăştia închişi de prea multe ori, începeau să doară până la urmă.

Cu o săptămână în urmă, fostul lui coleg George, un copil, că nici douăzeci şi doi de ani împliniţi nu avea, îşi pusese capăt zilelor aruncându-se cu capul înainte întro fântână secată. Îl treziseră din moţăiala lui de după amiază, să-i spună că e acolo jos şi încă mai dă din picioare, dar nu ştiau cum să-l scoată, că poate reuşeau să-l salveze, că poate… Că poate, da… Poate în filme. Îl scoseseră de scos dar Georgică arăta de parcă intrase la apă. Îl înmormântaseră creştineşte,  spunându-şi unul altuia că fusese un accident, „a alunecat şi a căzut domne’, ce vrei, se mai întâmplă!…”

Mda… Fusese un băiat bun şi lumea era rea şi vorbea că se aruncase din cauza Miţei, că ea îşi făcea de cap cu altul şi că George aflase şi… Şi din cauza asta, era gata-gata să se omoare şi fata că înghiţise un pumn de pastile, dar avusese noroc că o descoperiseră la vreme şi o repeziseră la spital.

Oameni proşti, răi, nenorociţi. Nea Jean se îmbătase tare în seara aia şi toţi îl priviseră ciudat, căci nu-i stătea în fire să bea, dar atunci, atunci se oprise în faţa barului unde era îngrămădită toată gloata şi începuse să urle din toate puterile:

– Ghiţă! Ghiţă ieşi afară-n crucea mă-tii!…

Ghiţă era patronul barului şi cam prost din fire, dar nu într-atât încât să se bage la înaintare. Aşa că rămase înăuntru.

Nea Jean, se enervă şi mai tare şi continuă:

– Auzi mă Ghiţă, ce crezi mă tu că face fii-tu acum? Nu se răsuceşte mă în mormânt?

Feciorul lui Ghiţă murise călcat de o maşină exact pe trecerea de pietoni, întro noapte dar cum ăla care îl călcase era un om extrem de influent, afacerea se rezolvase în felul următor: trecerea de pietoni fusese mutată cu doi metri mai încolo şi cea veche mânjită cu câteva găleţi de ciment.  Când a răsărit soarele, totul era curat. Simplu ca la români. Bineînţeles că familia victimei, reprezentată prin d-nul Ghiţă, primise o despăgubire considerabilă în bani, folosiţi pentru a cumpăra un loc de casă şi de a deschide un bar.

În faţa respectivului bar urla nea Jean, dar se părea că degeaba.

Câţiva ieşiră afară şi unul chiar îl rugă să plece, că nu are rost să dezgroape morţii, dar nu-i băgă în seamă.

– Auzi, mă Ghiţă, de aia s-a aruncat George în fântână mă, nu pentru Miţa, ci pentru fii-tu mă, că erau ca fraţii şi nu a mai suportat să-l mai aibă pe conştiinţă şi să-l vadă pe taică-su cum bea din banii luaţi pe el. Să audă toată lumea, mă, să ştie! Ai doi pe suflet acum, doi! Şi dacă mai o vorbiţi de rău pe biata fată, o să ai trei în curând, mă! Trei!…

În bar, la masă, înconjurat de acoliţi, Ghiţă încerca să-şi toarne un coniac în pahar, dar îi tremura atât de tare mâna, încât nu reuşea să nimerească.

Cel care stătea în faţa lui, îl observă şi îi zise să îl mai liniştească:

– Dă-l bre naibii pe Jean! Şi matale pui acum la inimă ce zice orişicine? Oamenii ca el, nu ştiu decât să le strice altora buna dispoziţie…

Ghiţă oftă din toţi rărunchii şi parcă se mai linişti.

– Ai dreptate mă, ai dreptate.

De afară, nea Jean continuă:

– Auzi, mă Ghiţă, ştie mă lumea că atunci când l-a călcat ăla pe fii-tu, că nu găseau ciment la ora aia să astupe zebra şi chiar tu ai fost ăla care a venit cu sacu-n spate?…

Ghiţă înghiţi cu noduri şi gura de coniac îi ieşi pe nas. Începu să horcăie ca un apucat. Cei de la masă se repeziră să-i care palme pe spate.

Al naibii Jean, chiar ştia cum să-ţi strice buna dispoziţie…………………….

Robert Marius DINCĂ.

Mai multe despre tânărul scriitor Robert Marius DINCĂ, aici:

https://tanarulscriitor.wordpress.com/proze/robert-marius-dinca-%E2%80%9Eingeri%E2%80%9C-fragment-roman/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/RobertMariusDinca

http://visul.florema.ro/scriitorul-robert-marius-dinca-pune-punctul-pe-i-lansand-%E2%80%9Ecer-fara-stele%E2%80%9D/

Pe Facebook, îl puteți găsi aici.


În episodul viitor (15), vom continua prezentarea unora dintre cei mai importanți scriitori din Mangalia ai generației actuale:
Emilia Dabu, Andra ILIESCU, Adina LOZINSCHI, Dora Alina ROMANESCU, Virgil STAN, Loredana Ionela TUDOR.

MangaliaNews.ro, 13 august 2015.


 

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply