Staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun-Olimp vor avea Centre de Informare turistică

0
834

farmec.ro
carturesti.ro%20

Centru informare turistica macheta

Primăria Municipiului Mangalia a organizat, marţi, la Clubul Nautic Callatis, evenimentele de lansare a proiectelor cu finanţare europeană privind construcţia unor Centre de Informare Turistică în staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun-Olimp.

Proiectele sunt realizate în cadrul POR 2007-2013, Axa Prioritară 5: “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Valoarea totală a celor trei proiecte este de aproximativ 330.000 de euro, data finalizării lucrărilor fiind 31 decembrie, anul curent.

“Prin implementarea acestor proiecte urmărim eficientizarea comunicării între hotelieri şi turişti, dar şi o mai bună promovare a obiectivelor turistice din sudul litoralului”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian. El a explicat că fiecare Centru va deţine o bază de date cu informaţii despre hoteluri, restaurante şi obiective turistice din staţiuni, precum şi din zona de sud a judeţului Constanţa.

“Sunt foarte multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Turiştii au ce vizita în zona Mangalia, iar aceste Centre vor putea oferi celor interesaţi toate informaţiile de care au nevoie, în acest sens”, a subliniat edilul.

La Centrele de informare turistică se vor putea efectua schimburi de date cu tour-operatorii şi agenţiile de profil. Beneficiarul proiectului este UAT Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

21 iulie 2015. Transmis de Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply