Organigrama primăriei, sămânţă de scandal în Consiliul Local: proiectul a fost respins, a doua oară, de aleşi

0
747

consiliul_local_mangalia-mai2015-

Scandal fără sfârşit în sânul Consiliului Local, care, pentru a doua oară, a respins proiectul iniţiat de edilul urbei, Cristian Radu, cu privire la modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Primăriei Mangalia. În cazul în care ar fi fost adoptat, instituţii precum A.D.P.P. Mangalia, Serviciul Social sau Centrul Cultural „Callatis“ şi-a fi pierdut personalitatea juridică şi ar fi trecut în subordinea directă a primăriei.

Un lucru deloc rău, aşa cum a ţinut să sublinieze Cristian Radu, care a spus, în cadrul şedinţei, că, în ciuda zvonurilor de reduceri salariale apărute în ultima vreme printre angajaţii vizaţi de reorganizare, nu este nici pe departe vorba despre aşa ceva: „Din cele peste 300 de persoane câte are primăria, numai şaisprezece ar fi afectate de această schimbare. Aceste 16 persoane ar urma să primească două-trei sute de lei mai puţin la salariu. Dar, după trei luni, acestora le-ar creşte leafa cu cinci-şase sute de lei. În ceea ce priveşte strict activitatea acestor instituţii, ştiţi, de exemplu, că, în acest moment, din 44 de angajaţi ai ADPP numai şapte sunt pe teren, restul fiind în birouri? Sau că, pentru un dosar în instanţă, primăria a angajat un avocat să o reprezinte, iar în aceeaşi speţă, la rândul său, ADPP-ul a angajat un alt avocat?“

În plus, a mai spus Cristian Radu, în mod nejustificat, la fiecare dintre aceste instituţii, ce au personalitate juridică, există competimente similare: economic, contabilitate, juridic, iar licitaţiile sunt făcute de fiecare dintre acestea instituţii, în paralel cu primăria.

Instituţiile direct răspunzătoare de Muzeul „Callatis“ au repins aducerea sa la primărie!

„În cazul acestei comasări, pe lângă faptul că, în nici un caz nu poate creşte salariul angajaţilor despre care vorbiţi. Aceştia trebuie să ajungă la o anumită vechime, ce se câştigă în ani de zile, nu în luni. Nici unul dintre aceştia nu este de acord să treacă în subordinea primăriei“, a spus, în replica celor declarate de Cristian Radu, consilierul Paul Foleanu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Acesta a dat citire şi unor adrese primite de la mai multe instituţii de cultură, printre care Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi Comisia Naţională de Arheologie, în care se arată că muzeul din Mangalia este mult prea important pentru patrimoniul arheologic românesc pentru a-şi pierde personalitatea juridică, considerându-se că, încorporarea sa în Centrul Cultural Callatis este suficientă pentru o reorganizare a instituţiei.

Mai mult, în editiadesud.ro, 30 mai 2015.

Foto: Mangalia.Tv.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply