S-a modificat legea alegerilor locale. Cum vor fi aleşi primarii

2
836

cumvorfialesiprimarii

Senatul a adoptat, ieri, cu 114 voturi „pentru“, 3 „împotrivă“ şi 4 abţineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât primarii vor fi aleşi într-un singur tur.

O altă prevedere a proiectului de lege este că toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.

Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent. Proiectul care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, a fost adoptat în forma stabilită de Comisia de cod electoral şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Primarul din Mangalia, Cristian Radu, spune că, din punctul său de vedere nu-l deranjează această modificare a legii deoarece un primar care a făcut ceva pentru locuitori nu are de ce să aibă emoţii.

„Dacă ar fi să luăm în calcul alegerea primarului din primul tur, este clar că cel avantajat este primarul în funcţie. Cu toate acestea, chiar dacă ar fi fost ca până acum şase ani să fie ales din două tururi, cred că cele mai mari şanse le are cel care a făcut ceva pentru comunitatea pe care o conduce. Oamenii ştiu să aleagă foarte bine. Dacă ai ştiut să aplici diverse programe sau proiecte, ei vor ţine cont şi primarul în funcţie ar avea un avantaj pentru că oamenii şi-ar dori ca el să continue proiectele. Deci, pe mine nu mă deranjează nici dacă s-ar alege în două tururi nici dacă va fi un singur tur”, a declarat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult, în cugetliber.ro, Miercuri, 22.04.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


2 COMENTARII

Leave a Reply