Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat, în zilele de 31 martie și 2 aprilie a.c., 79 de percheziții, la domiciliile și sediile sociale ale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni economice.
Activitățile s-au desfășurat în judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu, Ilfov şi municipiul București și au vizat un grup infracțional, format din 15 persoane bănuite de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
Din cercetări, a rezultat că acestea, folosindu-se de 20 de societăţi comerciale de tip fantomă, ar fi emis către alte 250 de firme documente contabile justificative care nu au la bază operaţiuni comerciale reale.
Prin înregistrarea în contabilitate a documentelor fictive, cele 250 de societăţi comerciale ar fi eludat plata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, estimată la 50.000.0000 de lei.
Sumele de bani, virate în conturile societăţilor de tip fantomă şi ridicate în numerar, ar fi fost restituite către cele 250 de societăţi comerciale.
La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Bucureşti și Galaţi, Inspectoratelor de Poliţie Județene Galaţi și Constanţa, Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, precum și lucrători ai Gărzii de Coastă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Comunicat transmis de I.P.J. Constanta, Joi, 02.04.2015.