„Vă rog să îmi daţi bonul fiscal!” – îi spun vânzătoarei. Dădusem banii pentru cele două pâini, dar femeia întârzia să înregistreze vânzarea în casa de marcat. Am insistat: „Bonul acesta poate valora un milion de lei.” La auzul sumei, patroana buticului, aflată la doi paşi de noi, intervine curioasă: „Cum aşa?”
Îi explic: „Premiul la Loteria bonurilor fiscale este de un milion de lei. Suma se împarte la numărul bonurilor câştigătoare. Poate că unul dintre ele va fi chiar bonul acesta.”
În micul magazin alimentar s-a făcut linişte. Ceilalţi trei – patru cumpărători stau cu urechile ciulite. Patroana izbucneşte: „Domnule, pari om serios. Ai timp să dai crezare prostiei ăsteia cu Loteria bonurilor fiscale? Asta-i altă hoţie! Toate loteriile nu fac decât să te fure. Au mai inventat una ca să bage ei banii în buzunar. Pe mine vor să mă oblige să dau bon fiscal pentru o pâine de un leu, la care câştig 20 de bani, iar ei fură cu milioanele de euro!” Apoi, văzând că nu cedez, îi comandă vânzătoarei: „Dă-i bonul!” La plecare, îmi aruncă în obraz: „Să vii în fiecare seară, să îţi dau un pumn de bonuri fiscale. Ai să vezi că n-ai să câştigi nimic!”
Aceasta este cea de a doua victorie pe care am obţinut-o de la declanşarea Loteriei bonurilor fiscale. Prima bătălie am câştigat-o împotriva mea. A trebuit să duc muncă de lămurire cu mine însumi că trebuie să cer bon fiscal pentru orice achiziţie, indiferent cât de mică. Mai întâi mi-am spus: „Ioane, tu plăteşti toate taxele şi impozitele, până la ultimul bănuţ; de ce să-i încurajezi pe alţii să nu le plătească.” Argumentul nu a fost destul de convingător. Abia când mi-am spus: „Ioane, dai cu piciorul şansei de a câştiga milionul?” – am cedat. Gândul de a obţine de la Fisc o parte din banii pe care i-am plătit de-a lungul vieţii îmi dă curajul să cer bonul fiscal, indiferent cât de urât se uită la mine vânzătorul.
Citiți continuarea în cugetliber.ro, Miercuri, 11.02.2015.
