Cum ar putea arăta noul guvern

0
608

guvern

Coaliţia de guvernare decide, duminică, structura şi componenţa Guvernului Ponta 4, care va fi un Cabinet politic, format din politicieni, va avea doar miniştri plini, nu va conţine miniştri delegaţi şi va avea un număr mai mic de vicepremieri, transmite Mediafax. 
            
Portofoliile asupra cărora, până la orele amiezii, pare a se fi căzut de acord în coaliţia de guvernare sunt: Gabriel Oprea (UNPR) – viceprim-ministru, ministru de Interne; Liviu Dragnea (PSD) – viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; Daniel Constantin (PC) – ministrul Agriculturii; Darius Vâlcov (PSD) – ministerul de Finanţe; Robert Cazanciuc (PSD) – ministrul Justiţiei; Nicolae Bănicioiu (PSD) – ministrul Sănătăţii; Ioan Rus (PSD) – ministrul Transporturilor; Rovana Plumb (PSD) – ministrul Muncii; Eugen Teodorovici (PSD) – ministerul Fondurilor Europene; Gabriela Szabo (PSD) – ministerul Tineretului şi Sportului; Bogdan Aurescu (independent) – ministerul de Externe; Mircea Duşa (PSD) – ministerul Apărării; Andrei Gerea (PLR) – ministerul Economiei; Eugen Nicolicea (UNPR) – relaţia cu Parlamentul.
 
PSD va mai numi miniştri la Cultură şi la Comunicaţii, în timp ce ministerul Mediului va reveni PLR, iar PC va prelua ministerul Educaţiei.
 
La ministerul Culturii, PSD îl va propune, potrivit unor surse din partid, pe social-democratul Ionuţ Vulpescu. Pentru portofoliul Comunicaţiilor, vacantat de PC, unele surse îl dau ca posibil ministru pe social-democratul Sorin Grindeanu.
 
În condiţiile în care principiul avansat la formarea Guvernului Ponta 4 a fost ca UNPR, PC şi PLR să preia câte două portofolii, se pare că UNPR va deţine Internele (Gabrial Oprea) şi relaţia cu Parlamentul (Eugen Nicolicea), PC va numi miniştri la Agricultură şi Educaţie, iar PLR la Economie şi Mediu.
 
La ministerul Educaţiei, PC ia în calcul numirea fie a lui Sorin Câmpeanu, fie a lui Dumitru Miron. Celălalt portofoliu, Agricultura, va fi deţinut, ca şi până acum, de Daniel Constantin. PLR ia în calcul numirea lui Andrei Gerea la Economie şi a Graţiela Gavrilescu la Mediu.

Continuarea, AICI.

14.12.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply