Diplome pentru Corul de copii “Callatis” (FOTO)

0
1019

corul de copii callatis1

Corul de copii “Callatis” al Centrului de Formare şi Perfecţionare Vocal-Instrumentală Mangalia a fost premiat duminică, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Casa de Cultură,  pentru obținerea Premiului al II-lea şi Diploma de Argint la ediția 2014 la Concursul Coral Internaţional „Canta al Mar” din Calella/Barcelona, Spania.

corul de copii callatis2

Gazda evenimentului a fost maestrul Traian Broască, iar premiile au fost înmânate de către Primarul Radu Cristian, administratorul  public Romulus Dumitrana şi preotul protopop Vasile Cârlan. “Este o mândrie pentru noi că ne-am ridicat la nivelul cerinţelor europene, şi sperăm să putem onora invitaţiile de anul viitor, la concursurile de profil care vor urma”, a declarat profesorul Traian Broască.

corul de copii callatis3

Primarul Radu Cristian a mulţumit, atât profesorului Traian Broască şi elevelor sale, cât şi părinţilor copiilor, pentru eforturile depuse în obţinerea acestui rezultat notabil pentru cultura din municipiul Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“Pe langă  meritul profesorului, copiilor şi părinţilor, este şi meritul consiliul local, care a votat în unanimitate această hotârare de susţinere a corului de copii. Municipalitatea  a înteles importanţa desfăşurării de activităţi culturale în oraşul nostru, iar Centrul De Formare şi Perfecţionare Vocal-Instrumentală Mangalia va beneficia în continuare de tot sprjinul de care are nevoie. Vă promit că în anul 2015, Corul “Callatis” va onora cu prezenţa cele două competiţii internaţionale la care a fost invitat”, a declarat edilul.

corul de copii callatis4

Grupul dirijat de profesorul Traian Broască, alcătuit din 26 de fete, este singura formaţiune corală din România participantă la festival şi a concurat cu alte 13 coruri de copii din Rusia, Suedia, Estonia, Germania, Germania, Polonia, Portugalia, Elveţia, Cehia, Malaezia şi Spania. La Concursul Coral Internaţional „Canta al Mar” au participat, anul acesta, în total, 63 de formaţiuni corale din America, Asia şi Europa.

De asemenea, Corul de copii are două invitaţii oficiale în 2015, cea mai importantă fiind la Grand Prix of Nation, un mare concurs de profil care va avea loc în Germania, la Magdeburg.

Luni, 10 noiembrie 2014, Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply