Pe cine susține primarul Mangaliei în turul doi al alegerilor prezidențiale

1
736

radu_cristian_sustine_iohannis

Dragi prieteni,

Alegerile din data de 16 noiembrie sunt prea importante pentru a ne lăsa indiferenți. Nu este doar dreptul, ci și obligația fiecăruia dintre noi să mergem la vot, indiferent de opțiunea politică pe care o avem. Iar pentru că vorbim de opțiuni, permiteți-mi să-mi exprim și eu, în premieră pe această rețea de socializare, opțiunea mea clară și fără echivoc în favoarea domnului Klaus Iohannis. Nu este o opțiune politică, ci una care ține strict de persoana candidatului Klaus Iohannis. Pentru mine, ca primar, Iohannis este un model de șef al unei administrații, fie ea locală sau centrală. În timp ce alții s-au pierdut, ani în șir, în dispute politice sterile, el a demonstrat că poate face dintr-un banal oraș românesc de provincie o măreață capitală europeană.

Îl admir pe Iohannis pentru că este un om al faptelor nu al vorbelor, pentru că a adus în administrația și politica românească acea “mentalitate nemțească” a lucrului bine făcut, a seriozității și respectului față de oameni. Este tipologia liderului la care tânjim de câteva decenii și pe care, iată, cu o mobilizare exemplară în turul II, această țară îl poate avea. Îl votez pe Iohannis din datorie morală față de acei tineri alături de care am luptat și care s-au jertfit acum un sfert de veac pentru ca România să aibă un sistem democratic, pentru a nu ne mai întoarce niciodată la partidul unic, pentru pluralismul politic și pentru LIBERTATE.

În urmă cu doi ani, în campania pentru Primărie, am spus că vreau să facem din Mangalia un oraș european. Acum, este momentul crucial în care putem apropia sau îndepărta iremediabil orașul nostru și întreaga țară de modelul european la care visăm cu toții. În opinia mea, Iohannis este singurul care are deschidere și viziune europeană. Va fi, negreșit, președintele care va scoate România de la periferia Europei, cel care va menține țara pe drumul către Vestul occidental și democratic, nu către Estul pârjolit de conflicte și sufocat de dictatură. Opțiunea mea pentru Iohannis este motivată, în aceeași măsură, de garantarea unei Justiții independente, ferită de presiuni politice.

Dragi prieteni,

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

V-am enumerat numai câteva dintre motivele pentru care am decis să îl votez pe Klaus Iohannis, duminica viitoare. Nu încerc să influențez pe nimeni, dar sunt convins că cei mai mulți dintre cei care citiți aceste rânduri vă doriți, ca și mine, ca data de 16 noiembrie să însemne, pentru România, continuarea democrației și nu sfârșitul ei. Personal, am toate motivele să votez Iohannis și niciun motiv să votez altfel!

Vă mulțumesc și vă doresc o zi cât mai bună!

Sursa: AICI. 08.11.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply